Zilele de Spiritualitate Mariană la Mănăstirea Maicii Domnului – Sanctuar Arhiepiscopal Major, din Cluj-Napoca, în acest an, având tema: „Rolul Maicii Domnului în misiunea Bisericii”, s-au deschis joi, 20 mai 2022, la orele după-amiezii, prin conferința Preasfinției Sale Cristian, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș.
Mulțumim marianistelor și lui Sergiu Magdaș care ne-au reprezentat la acest înălțător moment, iar Vioricăi Sabo pentru fotografi
Spectacol în grădina Centrului parohial de activități susținut de Școala de datini, coordonată de instructorii Călin Vac și Narcisa Boilă, cu scopul de a aduce un strop de bucurie persoanelor de vârsta a III-a, aflate în grija Caritas Cluj.
Mulțumim tuturor pentru ocazia de a ne simți din nou ”FICIORI!”: ansamblului, participanților și reprezentanților Caritas (în mod special Mirabelei Poduț pentru fotografii).
”LUMINA RUGII” – duminică, 22 mai 2022, începând cu orele 19:30 (la finalul Sfintei Liturghii de seară) în Catedrala martirilor și mărturisitorilor/ Capela ”Sf. Iosif”, situată în Piața Timotei Cipariu nr. 2, Cluj-Napoca.
Avem bucuria și onoarea de a asculta la noi acasă CORALA ARMONIA, din Baia-Mare, care va poposi în orașul nostru, sub bagheta dirijorului Adrian Iercoşan, profesor la Colegiul băimărean „Vasile Lucaciu”.
Să-i întâmpinăm în număr cât mai mare și să-i răsplătim cu aplauze!
Eveniment pentru tineri găzduit în Capela ”Sf. Iosif ” – mulțumim pentru oportunitate – LUX MUNDI – Misiunea pentru studenți a Episcopiei Greco-Catolice, de Cluj-Gherla, inițiatoarea întâlnirii.
Înscrierile pentru Întâlnirea Eparhială a copiilor găzduită de Parohia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, Feldru – Valea Secerului, 28 mai 2022 s-au încheiat.
Reamintim tema acestei întâlniri, la care sunt invitați copii cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani, este „Isus prietenul familiei mele”.
Programul manifestării este următorul:
7.00 Îmbarcarea în Autocar (din fața Catedralei)
7.10 Plecarea spre Feldru
10.00 Sosirea grupului
10.30 Sfânta Liturghie arhierească
11.30 Prânzul
12.30 Festivalul copiilor
13:00 Cateheză
13.15 Activități pe tema IEC
13.50 Parada creației
14.00 Jocuri
16.00 Încheierea Întâlnirii Copiilor
16.15 Întoarcerea
19.00 Sosirea în Piața T. Cipariu
Amintim faptul că micii noștri coriști din Corul ”Allegria” au invitație specială pentru a oferi răspunsurile la Sf. Liturghie arhierească.
Multumim părinților care o să însoțească grupul alături de pr. Vlad.
Nevoi: Apă, gustărele, un pachețel cu mâncare (tip Sandwich), pelerină de ploaie, șăpcuță de soare.
Alte informații: pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935
«Am avut marea oportunitate să fac călătorii spectaculoase în viața mea… O călătorie mai grea de făcut, cred, este călătoria credinței. Nu sună la fel de interesant ca un zbor spațial, dar e, în cele din urmă, cea mai importantă călătorie pe care o putem face ca ființe umane.» (citat din programul video-catehetic rulat – mulțumim Radu și Oana Capan pentru traducerea manualului și subtitrarea materialelor video)
DUMINICĂ 15 MAI 2022, ÎNCEPÂND CU ORA 17.00 – CONTINUĂM SĂ CĂUTĂM ȘI NOI (pentru a găsi împreună răspunsurile la marile întrebările ale vieții).
Sesiunea a VII-a (Din programul video-catehetic CĂUTAREA):
De ce Biserica?
Unde? Centrul de activități situat pe Bl. C. Brâncuși 44.
Cine? Orice tânăr 13 +
HAI CU NOI ÎN CĂLĂTORIA ÎN LUMEA MISTERELOR CREDINȚEI – PREZENȚA TA ESTE DE NEÎNLOCUIT