Trecerea la cele veșnice a distinsului Corneliu Crihălmeanu, tatăl Preasfințitului Florentin

”Sunt frunze care nu cad indiferent cât de puternic ar fi vântul și persoane care nu se uită, chiar dacă uitarea e scrisă în legile firii omenești”.

Suntem alături de Sora Letiția și de fiul Mușat Crihălmeanu la acest moment greu al trecerii la cele veșnice a distinsului Corneliu Crihălmeanu, tatăl Preasfințitului Florentin.
Un veritabil apostol al bucuriei, un om care a reușit să fie în același timp mare (a ajuns să conducă una dintre marile intreprinderi clujene) și mic (prin modestia sa), care ne-a lăsat atâtea amintiri frumoase la Măguri Răcătău, unde ne-a fost generoasă gazdă, respectiv cu ocazia deselor vizite pastorale în comunitatea noastră, unde, atunci când se bucura de sănătate, avea statut de invitat special.

florentin si corneliu crihalmeanu

Mama Alice și bravul nostru episcop, de vie memorie, Florentin să-l întâmpine binevoitori, iar Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în brațele Sale!

Cei care doresc să-și ia rămas pot să o facă joi seara, 26 mai, orele 20.00, când se va celebra un Priveghi la Mănăstirea Maicii Domnului.

Rânduiala Înmormântării va fi celebrată vineri, 27 mai 2022, de la ora 12.00, la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca (str. Romul Ladea nr. 6).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookie-uri. Pentru a asigura buna funcţionare, pentru a îmbunătăţi utilizarea şi funcţionalitatea acestuia, pentru a personaliza conţinutul şi anunţurile, şi pentru a analiza traficul, asemenea majorităţii site-urilor, folosim cookie-uri. Dacă nu sunteți de acord, unele funcționalități s-ar putea să fie indisponibile. Puteţi oricând să vă schimbaţi sau să vă retrageţi consimţământul. Aflați mai multe detalii aici.
Accept
Nu accept