Vino și te pregătește pentru marea întâlnire de pe Câmpia Libertății, 2 iunie 2019!

film papa franciscMiercuri, 29 mai 2019, cu începere de la ora 18.00, în Aula ”Cardinal Iuliu Hossu” din Piața T. Cipariu, va avea loc o întâlnire de pregătire, organizată de Episcopia greco-catolică de Cluj- Gherla, alături de ASTRU Cluj, Caritas Eparhial și Parohia ”Andrei Mureșanu” pentru credincioșii care vor participa la așteptata celebrare de la Blaj, 2 iunie 2019 (atât pelerini, cât și voluntari).

Va fi un eveniment de pregătire pentru întâlnirea cu Suveranul Pontif care, la acea dată va celebra Sfânta Liturghie, ocazie cu care va oficia și ritualul beatificării celor șapte episcopi martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică.

Sunt invitați toți pelerinii prezenți în Cluj-Napoca (indiferent de vârstă), care urmează să meargă la acest important eveniment, dar și cei care, din binecuvântate pricini, nu vor putea merge la Blaj, dar sunt interesați de personalitatea Papei Francisc.

Întâlnirea va avea un invitat special, în persoana PS Florentin Crihălmeanu, și constă în vizionarea unui film despre Suveranul Pontif (”Papa Francisc – un om de cuvânt”, Producător Wim Wenders în colaborare cu Vaticanul).

Intrarea va fi liberă, iar accesul se va face doar pe la intrarea A (dinspre Calea Turzii) a Catedralei în construcție din Piața T. Cipariu.

PS. Credincioșii din comunitatea Andrei Mureșanu, care nu și-au ridicat până la acea dată sacul pelerinului și biletul de acces pe Câmpia Libertății, respectiv cel de tren, pot să o facă atunci din Biroul special constituit cu acest scop, chiar în acea seară, începând cu ora 17.30 și până la ora 20.00. Ridicarea documentelor va continua zilnic, începând de marți, 28 mai și până sâmbătă,1 iunie, în intervalul orar 10.00-11,00. Vă așteptăm cu drag!

Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2019

intrarea-domnului-in-ierusalim-foto-viorel-catusanu

MIERCUREA MARE, 24 APRILIE – Ungerea lui Cristos cu mir

  • 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30 – 09.00 Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, devoţiune către Sf. Iosif
  • 17.30 CALEA CRUCII DE LA LOURDES – Adorație și ungere de obşte
  • 18.45 Repetiţii pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului

JOIA MARE, 25 APRILIE – Cina cea de Taină/ Agonia din Ghetsimani

  • 06.45 Liturghia Sf. Vasile cel Mare
  • 07.30 – 08.50 Rugăciunea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare, devoţiune către Sf. Rita (a XI- a joi)
  • 18.00 – SLUJBA CELOR 12 EVANGHELII ALE PATIMILOR DOMNULUI
  • 19.30 Repetiţii pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea Prohodului Domnului

Continuă lectura „Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2019”

Program pentru spovezi la Capela Sf. Iosif

spovada marturisire PapaPentru a avea sărbători binecuvântate, cu adevărat fericite și pline de Haruri cerești este nevoie ca, în perioada pascală, să primim iertare din partea lui Dumnezeu în Taina Spovedaniei.

Argumente:

  • Spovada este Sacramentul reconcilierii cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu aproapele (asemeni unei reinstalări de soft spre chipul și asemănarea pe care le-am pierdut prin păcate…
  • Dacă moartea Mântuitorului va deveni şi moartea noastră pentru păcat (manifestată plenar în Taina Spovedaniei), atunci Învierea Lui va fi şi învierea noastră, adică ne îndeplinim țelul de a avea ”sărbători cu rost”, fiind resuscitați la Viață și astfel eliberați de orice teamă şi orice sclavie…
  • Mai multe găsiți aici: http://www.spovada.ro/resurse/

Vă rugăm să nu lăsați Spovada, ultima pe lista de pregătiri, chiar dacă, și în ultima clipă este bine dacă ne urcăm pe această mereu pregătită ”Arcă a lui Noe” (unul dintre simbolurile biblice ale acestui sacrament) pentru a fi din nou salvați/ resuscitați la viață/ înviați.

Program pentru spovezi, la Capela Sf. Iosif:

  • Zilnic, dimineața între orele: 07.30 – 11.00.
  • Duminica între orele: 8.00 – 12.30

Program special în Săptămâna mare:

  • Zilnic, dimineața, între orele: 07.30 – 11.00.
  • Miercurea Mare,  între orele: 17.30 – 18.45.
  • Joia Mare, între orele:  17.30 – 19.30.
  • Vinerea Mare, între orele:  17.30 – 19.30.

Vă așteptăm cu drag!

 

Calea Crucii

Calea Crucii„Crucii Tale ne închinăm Cristoase și Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”

Vă invităm, pe toată perioada Postului Mare, pentru a ne pregăti cât mai bine pentru Învierea Domnului şi a fi părtaşi Jertfei Sale mântuitoare, să ne rugăm împreună Calea Sfintei Cruci, de luni până vineri, cu începere de la ora 17.30, în Capela Sfântul Iosif.

Programul preoților responsabili:

SĂPTĂMÂNA I din Post – Florin Isac
SĂPTĂMÂNA II din Post – Titus Sas
SĂPTĂMÂNA III din Post – Mircea Marțian
SĂPTĂMÂNA IV din Post – Florin Isac
SĂPTĂMÂNA V din Post – Mircea Marțian
SĂPTĂMÂNA VI din Post – Titus Sas

SĂPTĂMÂNA MARE:

Luni – Titus Sas
Marți – Florin Isac
Miercuri – Mircea Marțian

Începând de joi urmează celebrarea, cu începere de la ora 18.00, a Oficiilor speciale prevăzute de tradiția Bizantină care vor fi anunțate pe larg ulterior.

Vă așteptăm!

Invitație la hramul Capelei Sfântul Iosif

Microsoft Word - Afis hram 2019 A3.docDacă-l iubiţi pe Sfântul Iosif, imitaţi virtuţile sale!”
Sf. Ambrozie

Vă invităm cu mic cu mare,

MARȚI, 19 MARTIE 2019, SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOSIF

la bucuria momentului aniversar:

CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – DOISPREZECE ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

în Capela Sf. Iosif:

  • ORA 08.30: Recitarea Rozariului
  • ORA 09.00: Intrare în procesiune a celebranților. Sfânta Liturghie Arhierească, pontificată de P.S. Florentin Crihălmeanu. Litania Sf. Iosif
  • ORA 11.00: Intonarea Imnului parohial ”Iosif este Sfântul” și vizionarea unei Proiecții omagiale ”Mulțumim Sfinte Iosif” (la finalul Sfintei Liturghii)

În Aula Cardinal Iuliu Hossu:

  • ORA 11.30: Agapă fraternă

VĂ MULȚUMIM TUTUROR PENTRU GENEROSUL SPRIJIN
ȘI VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Pentru o bună organizare, cei care doresc, pot să ofere o donație cu această destinație, în cadrul unor colecte speciale organizate la cele două ieșiri, la toate Sfintele Liturghii, celebrate pe Altarul Capelei noastre, duminică, 10 martie 2019 sau duminică, 17 martie 2019, respectiv, pot să se înscrie ca voluntari.

Cei care nu vor putea participa la manifestările festive sunt așteptați, cu mult drag, la celelalte Sfinte Liturghii celebrate, în aceeași zi, pe Altarul capelei noastre, cu începere de la ora 6.45, respectiv ora 9.00.

Şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

Cu deosebit respect, invităm preoții vicari și consilierii parohiei noastre la

Şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

care urmează să se desfăşoare, joi, 7 martie 2019, cu începere de la ora 17.00, la Casa parohială de pe Bdul C. Brâncuși 44-46.

consiliul parohial 2

Şedinţa se va desfăşura după următoarea ordine de zi:

  1. Prezentarea unui Raport economico-financiar al parohiei.
  2. Discutarea și aprobarea bugetului cadru pentru anul 2019, inclusiv noile investiții programate din fonduri proprii.
  3. Aspecte organizatorice legate de Sărbătorirea Hramului capelei noastre: 19 martie 2019, Sf. Iosif, Ocrotitorul Eparhiei și Capelei noastre (12 ani sub minunatul protectorat al Sf. Iosif).
  4.  Participarea comunității noastre la istorica vizită a Sanctității Sale, Papa Francisc – Blaj, 2 iunie 2019.
  5. Diverse.

Vă așteptăm cu drag!

În comuniune de rugăciune, Mircea Marţian, paroh