Jubileul Eparhial al Copiilor – 11 iunie 2016
Invitație pentru copiii între 6 și 13 ani pentru a se înscrie și a participa la Jubileul Eparhial al Copiilor – 11 iunie 2016.
Parohia Română Unită cu Roma, Greco- Catolică „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Beclean va găzdui în data de 11 iunie 2016, Jubileul Copiilor (Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla) ajunsă la cea de-a X-a ediție.
Tema acestei întâlniri, la care vor participa copii din majoritatea parohiilor Eparhiei, cu vârste cuprinse între 6 – 13 ani, este Isuse, învață-mă iubirea Ta!, iar motto-ul: „Lăsați copiii să vină la mine…”(Lc 18,16).
Programul manifestării va fi este următorul:
- 10.00 Pregătirea pentru Sfânta Liturghie
- 10.30 Sfânta Liturghie arhierească
- Prânzul (fiecare din pachețelele proprii aduse de acasă)
- 12.45 Festivalul copiilor: jocuri, bansuri, clovni
- 15.45 Predarea Icoanei copiilor Protopopiatului care va găzdui Întâlnirea Copiilor în 2017
- 16.00 Încheierea Întâlnirii Copiilor
Cu bucurie vă invităm să vă înscrieți (telefonic/ sms sau email) pentru a participa și a reprezenta comunitatea noastră la această sărbătoare a credinței dedicată copiilor până cel târziu în data de 29 mai 2016.
Pr. Mircea Marțian,
0745-265935, mircea.martian@gmail.com
Vernisajul Expoziției ”Despre îngeri”
Vă invităm cu mult drag la
Vernisajul Expoziției
”Despre îngeri”
urmat de binecuvântarea icoanelor
și vânzarea exponatelor.
- Manifestarea va avea loc la încheierea Octavei Învierii, Duminica Tomii, 08.05.2016, ora 12.30 (după Sf. Liturghie animată de copii).
- Prioritate la cumpărare au, ca de obicei, părinții sau bunicii micilor „pictori”- sumele vor fi refolosite pentru dotarea cu materiale a Cercului de artă coordonat de Ioana Rusu.
Vă aşteptăm cu mult drag,
Mircea MARŢIAN, Responsabil parohial cu pastoraţia copiilor
0745-265935, mircea.marţian@gmail.com
Pastorala de Paşti a PS Florentin Crihălmeanu
FIȚI MILOSTIVI PRECUM TATĂL
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Învierii din morți a
Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate și iubiților credincioși greco-catolici împreună rugători, precum și tuturor credincioșilor creștini, arhierească binecuvântare și creștineasca salutare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care după mare mila Sa, ne-a renăscut la o speranță vie, prin Învierea lui Isus Hristos din morți.» (cf. 1Pt 1,3)
Iubiți credincioși,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos este sărbătoarea milostivirii Tatălui față de noi oamenii. Prin biruința Fiului Său asupra morții, Dumnezeu ne-a renăscut la o nouă viață, oferindu-ne o moștenire nepieritoare: bucuria vieții veșnice.
Continuă lectura „Pastorala de Paşti a PS Florentin Crihălmeanu”
Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2016
MĂRTURISIRI (SPOVEZI)
Zilnic (luni-sâmbătă): între orele, 08.00 – 11.00.
Duminica: între orele, 08.00 – 12.30.
În săptămâna mare: marţi, miercuri, joi şi vineri, între orele 17.30 – 19.00.

SĂPTĂMÂNA MARE
LUNEA MARE, 25 APRILIE
- 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
- 07.30 – 08.50 Recitarea Rozariului de durere
- 09.00 Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, devoţiune către Sf. Tereza
- 17.30 Calea Crucii
MARŢEA MARE, 26 APRILIE
- 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
- 07.30 – 08.50 Recitarea Rozariului de durere
- 09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, devoţiune către Sf. Anton de Padova
- 10.00-12.00 Zi de curăţenie generală (aşteptăm voluntari)
- 17.30 Calea Crucii
Continuă lectura „Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2016”
Cercul de Studiu Biblic Parohial
O nouă întâlnire a Cercului parohial de Studiu Biblic
Când: Joi, 12 mai 2016, ora 18.00.
Unde: Capela Sf. Iosif (accesul se va face doar pe Intrarea B dinspre Piața T. Cipariu!).
Cine: Orice creştin doritor să aprofundeze Cuvântul lui Dumnezeu.
Desfăşurător:
- Parcurgerea integrală a capitolul 6 din Evanghelia după Ioan/ discuții.
Vă aşteaptă cu drag, Pr. Mircea Marţian
tel. 0745-265935,mircea.martian@gmail.com
Oficiu special de rugăciune
Grupul parohial de Rugăciune Copiii Sf. Iosif,
are bucuria de a Vă invita
în prima miercuri din luna mai, 04.05.2016,
cu începere de la ora 17.00,
la un
OFICIU SPECIAL DE RUGĂCIUNE
închinat părintelui nostru ocrotitor Sf. Iosif.
Intenţiile generale de rugăciune pentru această lună:
- Universală: Pentru ca în toate ţările din lume femeile să fie onorate şi respectate şi să fie valorizată contribuţia lor socială de care nu se poate face abstracţie.
- Pentru evanghelizare: Pentru ca să se răspândească în familii, comunităţi şi grupuri practica de a se ruga sfântul Rozariu pentru evanghelizare şi pentru pace.
Seara se va încheia cu Adoraţie Euharistică, urmată de o agapă fraternă pe Holul expoziţional.
Vă aşteaptă cu mult drag,
Pr. Mircea Marţian, tel. 0745-265935