Duminică, 1 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie Arhierească din Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, a fost oferită, de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, în mod particular, „pentru cei care au plecat într-un mod subit şi groaznic din această viaţă, pentru tinerii care au pierit în incendiul de la Bucureşti”. La invitaţia Ierarhului clujean, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria lor, dar şi în memoria tuturor celor dragi trecuţi la cele veşnice.
În faţa realităţilor tragice pe care le trăim, PS Florentin a îndemnat la credinţă: „Viaţa şi moartea există. Viaţa de după viaţă există, raiul este o realitate şi iadul este o realitate. De aceea, privind aceste exemple pe care Bunul Dumnezeu ni le oferă, să ne administrăm în mod cuviincios viaţa noastră, dar, mai mult, să ne ocupăm de cei tineri şi să-i ajutăm să-şi administreze corect viaţa lor, să utilizeze corect libertatea pe care o au. Este şi o lecţie pentru noi, toţi, o lecţie pentru a învăţa că sunt realităţi ale credinţei cu care nu putem glumi în această viaţă”.
„Vina pentru cele întâmplate este a noastră a tuturor, pentru că nu ştim să punem valorile în evidenţă în aşa fel încât să fie apreciate de către toţi, chiar şi de către copii şi tineri. În lipsa valorilor, apare mirajul, atracţia către curentele care-i educă prin cuvintele morţii, către spectacole a căror mesaj este cel al morţii – moarte, schelete, diavoli… Oare de asta au nevoie tinerii şi copiii noştri de astăzi?
Trebuie să facem în aşa fel încât familia, şcoala, Biserica, comunitatea creştină, să-i educăm pe aceşti copilaşi ca să recunoască adevăratele valori, pentru a nu da viaţă personajului morţii, ci pentru a deveni transmiţători ai vieţii.
Ne amintim îndemnul pe care ni-l făcea Sfântul Ioan Paul al II-lea, atunci Pontif Roman, la Bucureşti, în luna mai 1999, spunând: «educaţi-vă copiii în spiritul unor ţeluri îndrăzneţe, care se cuvine unor fii de martiri. Învăţaţi-i să respingă aspectele uşuratice ale vieţii consumismului, să rămână în ţara lor şi să ducă o viaţă creştină».
Cât de actual este acest cuvânt! Educaţi-vă copiii în spiritul unor ţeluri îndrăzneţe, pe care le-au avut martirii şi mărturisitorii Bisericii creştine! Aceia care au ştiut să păstreze flacăra credinţei chiar şi în lipsuri şi înfometare şi în privare de libertate, în închisori.
Privind exemplul lor, să ştim că noi suntem chemaţi la viaţă prin Cel care a Înviat din morţi şi a dorit ca şi noi să fim părtaşi acestei Învieri! Răspunsul pe care Isus îl oferă Martei este semnificativ: «Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi! Căci oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veci!» Amin.
La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa Florentin a invitat credincioşii să participe la spectacolul extraordinar „Requiem Parastas”, de Marțian Negrea, programat în aceaşi zi, de la ora 18.30, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca: „Mulţumim lui Dumnezeu pentru că acest spectacol nu a fost anulat, datorită faptului că are o temă religioasă, o temă de pomenire a sufletelor plecate dintre noi.
Acest moment muzical, nu este doar un simplu spectacol, pentru că, dl. Florin Estefan, manager general al Operei din Cluj-Napoca doreşte să-l dedice tuturor celor care au slujit arta şi teatrul liric clujean de-a lungul istoriei, dar spectacolul are şi un scop nobil, prin faptul că toate donaţiile colectate la această manifestare culturală vor fi orientate către construcţia Catedralei din Piaţa Cipariu, dedicată memoriei tuturor Martirilor şi Mărturisitorilor credinţei din sec. al XX-lea.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu ca şi acest spectacol, care este un Parastas, să îl oferim, alături de rugăciunile noastre, în memoria celor dragi plecaţi dintre noi, dar şi a acelora pentru care România este în aceste zile în doliu, pentru tinerii de la Bucureşti. Odihna cea veşnică dă-le-o lor, Doamne şi Lumina cea fără de sfârşit să le strălucească lor, să se odihnească în pace, din mila lui Dumnezeu! Amin”.
În numele tuturor Ierarhilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Preafericitul Cardinal Lucian a transmis un mesaj de condoleanțe:
Familiilor îndoliate,
Celor răniți,
Tuturor oamenilor de bună învoire,
Cu cutremur și durere în suflet am aflat prin mijloacele mass-media despre devastantul incendiu produs în seara zilei de vineri, 30 octombrie 2015 la București, în care multe suflete tinere s-au reîntors la Casa Tatălui ceresc, iar altele se află în mari suferințe.
Pe toți cei suferinzi din cauza acestei tragedii îi asigurăm de rugăciunea noastră și de tot gândul cel bun. Pe cei răposați îi încredințăm dragostei pline de îndurare a lui Dumnezeu, și cerem de la Părintele luminilor mângâiere, tărie și vindecare peste familiile îndoliate și peste toți cei care au fost loviți de această catastrofă.
În numele episcopilor, preoților, călugărilor și călugărițelor și al credincioșilor greco-catolici din România, nădăjduind în lumina Învierii Mântuitorului, transmitem tuturor familiilor îndoliate cele mai sincere condoleanțe, în speranța vindecării sufletești și trupești a celor răniți, mulțumind tuturor celor care se ostenesc pentru salvarea lor, și asigurându-Vă pe toți de unirea întru rugăciune.
+ Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică