Doctor Honoris Causa pentru PS Florentin Crihălmeanu

DOCTOR HONORIS CAUSA pentru
PS FLORENTIN CRIHĂLMEANU şi IPS ANDREI ANDREICUŢ

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din Cluj-Napoca (UTCN) va decerna titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA, Înalt Preasfinţiei Sale Andrei ANDREICUŢ, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Preasfinţiei Sale Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, cu prilejul decernării titlului, va avea loc la data de 24 ianuarie 2012, ora 12.00, în Amfiteatrul A 123, Bulevardul Muncii nr. 103-105.

Ceremonia va fi prezidată de Prof. Dr. ing. Dr. H. C. mult. Radu MUNTEANU, Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, care va rosti un cuvânt de deschidere.

Personalitatea şi cariera Înalt Preasfinţiei Sale Andrei şi a Preasfinţiei Sale Florentin vor fi prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către Prof. Dr. Ing. Daniela MANEA şi Prof. Dr. Ing. Mihail ABRUDEAN.

După momentul solemn al înmânării diplomelor şi a semnelor distinctive de doctor honoris causa a UTCN, IPS Andrei şi PS Florentin vor rosti alocuţiuni prin care se vor adresa Senatului UTCN, cadrelor universitare şi publicului prezent la festivitate.

Evenimentul decernării titlului DHC pentru cei doi ierarhi clujeni, ortodox şi greco-catolic, este programat în ultima zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor, care se desfăşoară în toată lumea creştină în intervalul 18-24 ianuarie. Totodată, ziua de 24 ianuarie se înscrie în filele istoriei ca Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, gestul Universităţii Tehnice clujene, de a onora doi Înalţi Ierarhi de confesiuni diferite într-o zi dedicată reunirii, înfrăţirii, reprezintă încă un semn de unitate şi de pace în şirul semnelor bune ce izvorăsc din bunătatea şi milostivirea divină.

Departamentul pentru Imagine şi
Relaţii cu Mass-Media (DIRMM)

Update, 24 ianuarie 2012: click aici pentru albumul foto

Adeziune ASTRU în parohia “Andrei Mureșanu“

Prilej de nouă sărbătoare în parohia Andrei Mureșanu, în acest post al Nașterii Domnului, unde pe lângă celelalte activități dedicate membrilor parohiei, concerte, serbări, meditații, cântece și colinde care au ca scop apropierea noastră de praznicul Nașterii lui Isus Hristos, a luat ființă un nou grup parohial ASTRU, grup dedicat tinerilor din această parohie.

Duminică, 11 decembrie 2011, în parohia Andrei Mureșanu de la Capela “Sfântul Iosif”, din piața Cipariu, 6 tineri au depus adeziunea în ASTRU. Alături de noi a fost părintele Florin Isac împreună cu credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie dedicată tinerilor și familiilor tinere, de la ora 18.30, care a fost animată de către grupul care tocmai a depus adeziunea.

Primirea în ASTRU a grupului parohial a fost încântătoare şi a fost asistată de către Bogdan Bursaș, vicepreşedinte ASTRU Cluj, cel care a și înmânat noilor membrii ASTRU, însemnele acestei asociații și a explicat menirea și rolul acestei asociații pentru noi tinerii.

“Există însă un „de ce?” care este comun tuturor celor care fac parte din ASTRU şi nu numai, şi la care fiecare dintre noi este chemat să de-a un răspuns, nu numai cu cuvinte dar mai ales cu fapte“, a fost acest imbold care după un an de fructuoasă pregătire în care am străbătut împreună acest drum, ne-a determinat pe fiecare dintre noi tinerii să accedem spre noi culmi în apropierea de Dumnezeu și față de aproapele.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dăruit până acum și sperăm cu ajutorului Lui îndemnați de cuvintele și exemplul celor dinaintea noastră să fim de folos Bisericii și neamului nostru!

Anda Baciu şi Cristina Tuşa

responsabilii grupului parohial ASTRU “Andrei Mureșanu”, Cluj-Napoca

Click aici pentru articolul original

Invitaţie la sfinţirea Bisericii din DĂBÂCA

Dorind să dăm curs invitaţiei Comunităţii Greco-Catolice din localitatea Dăbâca, Jud. Cluj, de a participa la Sfinţirea noii biserici din localitate, programată duminică, 16 octombrie 2011, ora 10.00, Vă comunicăm că sunt 18 locuri libere într-un microbuz care Va pleca din faţa capelei noastre.

Doritorii sunt rugaţi să o contacteze pe D-na Consilier Parohial Aurelia Chiorean la numărul de tel. 0264-442352 sau 0755-830027.

Plecarea este programată în ziua manifestării, la ora 08.00, Preţ aproximativ 15,00 lei/persoană.

Dumnezeu să Vă binecuvânteze,

Pr. Mircea Marţian

Update, 16 octombrie 2012: click aici pentru albumul foto

Pelerinajul anual de la CACICA

FAMILIA CREŞTINĂ ÎN DRUM SPRE MAICA DOMNULUI DE LA CACICA

Vă aşteptăm să participăm împreună la pelerinajul anual de la CACICA. În data de 14 august la ora 10.00, plecarea de lângă Comandamentul militar. Întoarcerea în Cluj în data de 15 august după-masa. Preţ 75 lei. Pentru mai multe detalii Vă rugăm să o contactaţi pe d-na Aurelia Chiorean, tel. 0264-442352 sau 0755-830027.

Lăudaţi să fie Isus şi Măicuţa Sfântă !