Familia şi televizorul

Începutul lunii iulie, lună de vacanţă şi concedii, ne-a adus din nou în faţa unui text evanghelic de mare profunzime şi mai ales de invitaţie la introspecţie: predica de pe munte (Matei, capitolul 6).

Una dintre ideile expuse de Isus era cea legată de ochi, luminător al trupului, cu o influenţă extrem de importantă pentru persoană şi dezvoltarea ei la toate nivelele, o paralelă cu textul lui Iacob despre limbă, un organ la fel de mic şi cu o influenţă similară extrem de pronunţată.

Ca de obicei Isus este ferm, explicit, concis, reuşind să ne pună încă o dată pe gânduri: „Dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat”.

Evident începe o serie interminabilă de întrebări mai mult sau mai puţin retorice. Cum e ochiul meu? E bun? Începe să nu-şi mai facă datoria? Din ce motive lumina este obturată? E ochiul meu viu, transparent, orientat spre ce trebuie? Văd prea multe? Văd prea puţine? Văd paiul, sau bârna e prea mare, prea pronunţată? Şi multe altele, după caz…

Un proverb românesc vine să ne aşeze pe traiectoria analizei noastre: „spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”. Parafrazând, modificăm textul şi ajungem la următoarea concluzie: „spune-mi cu ce îţi hrăneşti ochiul ca să-ţi spun ce ai în suflet”.

Ne oprim de această dată asupra uneia dintre cele mai iubite, importante, dorite, adulate invenţii, şi, cu toate acestea, nocive, capabile să deformeze, să distrugă: televizorul. E distracţia noastră ieftină, la îndemâna tuturor, e subiect al adicţiei şi prilej de mari frământări sufleteşti, furnizor de ispite şi de păcate. Să fim sinceri, nu e 100% negativ, mai sunt şi elemente constructive, dar scopul analizei noastre e cel al prezentării acestui „tabernacol electronic”, cum îl numea un profesor de-al meu, într-o perspectivă negativă.

Am ales acest subiect pentru că este unul în care mă simt cu adevărat în largul meu, mă simt acasă, nu doar pentru experienţa sute de ore pe platourile de filmare, ci mai ales din perspectiva celui care a jertfit enorm de mult timp pe altarul acestui zeu.

Televizorul reprezintă cel mai mare consumator al timpul nostru. Anul trecut, revista Adevărul realiza un sondaj cu rezultate sumbre: un român petrece în medie 6 ore şi 18 minute pe zi în faţa micului ecran.

Radu Paraschivescu, prozator şi umorist spunea că telecomanda „a devenit un adevărat organ al corpului omenesc, aşa cum e pancreasul sau ficatul”.

Câţi dintre noi dau mai mult timp televizorului decât lui Dumnezeu sau celor dragi? Bună întrebare, cu un răspuns înspăimântător, pentru că timpul pierdut este cu adevărat enorm, nu se mai întoarce, devenind o grea pierdere pentru fiecare, o risipă greu de digerat. Ar fi putut deveni rugăciune, timp oferit lui Dumnezeu, sau meditaţie, sau lectură spirituală, sau umplerea unor goluri la nivel religios. Ar fi putut deveni vizită la un bolnav, împărtăşire, sprijin, timp oferit operelor de caritate. Ar fi putut deveni timp de calitate petrecut cu copiii, cu partenerul, timp de plimbare, de socializare, etc.

Şi totuşi, cât de confortabil este să ajungi acasă, să mănânci ceva pe fugă, să te arunci într-un fotoliu comod, în faţa unui televizor de ultimă generaţie, cu telecomanda în mână, o alună, nişte seminţe, un pahar de ceai, apă, suc… Putem închide ochii pentru a ne imagina şi savura aceste momente.

Numai că ochiul închis nu permite luminii să treacă…

Un alt punct negativ în analiza noastră îl constituie falsa impresie că televizorul educă şi formează. Pentru mulţi români, şi nu numai, educaţia începe în faţa micului ecran. Ceea ce se afirmă în talk-showuri, în ediţiile de ştiri, pe la televiziunile de nişă, are caracter de lege. Dacă s-a zis la televizor aşa e. Iar dacă nu s-a zis nimic despre un subiect, înseamnă că nu e important.

Avem parte de ştiri violente, macabre, stranii, de parcă poporul român s-a transformat într-o naţiune de dezaxaţi. Ne umplem de scârbă, facem cruce şi scuipăm în sân, mulţumind lui Dumnezeu că noi am scăpat, că ne-a trecut „glonţul pe lângă ureche”. Hoţii, tâlhării, violuri, crime, excrocherii, cluburi de lux, cumpărături, vacanţe exotice, divorţuri, adulter şi amante, şantaj şi paparazzi, tăieri de moţ şi onomastici, şi lista poate merge înainte, iată subiectele cu care mulţi dintre noi îşi completează ziua. Şi-mi spunea cineva odată: „m-am luat cu ştirile, cu politica, m-am enervat, şi am fost prea obosită să-mi mai spun rugăciunile”. Acesta e televizorul…

Generaţia tânără înţelege că totul şi orice este posibil. Poţi reuşi în viaţă şi fără efort, poţi face bani şi fără educaţie. Stau mărturie atâţia sportivi (a se citi jucători de fotbal) sau staruri. Iar dovada concretă a acestei mentalităţi păguboase ne-a fost oferită recent prin rezultatele catastrofale la Bacalaureat. În loc să înveţe s-au antrenat pentru furt (cine nu ştia, a copia la un examen reprezintă şi un furt, li o minciună), iar nereuşita a fost motivată de prezenţa camerelor de supraveghere, de seriozitatea dascălilor supraveghetori, de tradiţiile moştenite în anii trecuţi, când fraudele erau trecute cu vederea.

Păi cum să se omoare cu învăţatul când televizorul le spune altceva, când părinţii sunt prea ocupaţi cu fotoliul şi telecomanda şi nu-şi mai pot supraveghea odraslele, când X sau Y se laudă cu banii primiţi de la părinţi? Cine să mai înveţe? Probabil cei săraci, fără televizor, imunizaţi astfel de toate aberaţiile prezentate „pe sticlă”.

O altă latură sumbră a micului ecran, la acelaşi nivel al formării, este reprezentată de promovarea kitschului, a non-valorii, a limbajului suburban, a mitocăniei. Persoane fără educaţie, fără trecut şi fără viitor ajung să fie promovate peste tot şi să devină brusc formatoare de opinii de conştiinţe. Cântăreţi sau pseudo-cântăreţi, sportivi, analfabeţi, etc. vin să vorbească despre iubire, respect, religie, onoare. N-ar fi nimic de zis, ne-am transformat într-un popor care se pricepe la absolut orice, deci nu e o problemă să-ţi dai cu părerea…

Iar „cireaşa de pe tort” e oferită de normalizarea anormalului, a nefirescului, a strigătorului la cer şi transformarea lui în ceva obişnuit. Divorţul devine ceva absolut firesc, mai ales când domnii au o vârstă şi doresc o parteneră tânără, proaspătă, prezentabilă. Adulterul e urmărit, adesea lăudat, ridicat în slăvi. Şi după o vreme vezi că X sau Y s-a recăsătorit, cu un falnic sobor de preoţi, că marii „creştini” ai României năşesc cu bucurie la recăsătoriri din dragoste şi divorţuri din iubire. Păi ce să mai creadă copiii?

Şi iată, în sensul analizei noastre, cum ochiul se umple de noroi, se închide, e orbit de-a binelea, iar bietul suflet trăieşte în cel mai profund întuneric şi începe să se asfixieze.

După 1989, când ne-am deşteptat brusc, apucând serios la libertate, am început să devenim mai „rafinaţi” şi în materie de consum video. Şi am început să căutăm orice pe bază de sex. Au apărut canale speciale dedicate adulţilor (la care, din păcate, au şi cei mici acces) emisiuni, filme cu scene absolut indecente. Nu că filmele nu ar fi făcute după realitate şi că omul nu e fiinţă sexuată, dar intimitatea este extrem de bine reliefată. Totul devine deocheat, de la reclame la video-clipuri, sexualitatea este exacerbată. De ce? Pentru că se vinde foarte bine. Pentru că lumea e foarte curioasă de ce fac unii sau alţii în timpul lor liber. De ce credeţi că paparazzi au atât de mare succes? Sunt unii dispuşi să răscolească inclusiv sacii de gunoi ai vedetelor pentru a vedea ce mănâncă, ce aruncă, ce şampon folosesc, şi, evident, cu cine au relaţii. Imaginile surprinse fac rapid înconjurul posturilor TV, unii-şi freacă fericiţi mâinile, alţii sunt disperaţi să şteargă urmele.

Cu ce ne alegem noi? Cu informaţii eronate, cu păreri greşite despre sexualitate, despre ce poţi sau nu poţi face în viaţa de cuplu. Copiii noştri se maturizează înainte de vreme, dominaţi de curiozitate şi de „fructul oprit”. Iar întunericul pătrunde şi mai mult…

Şi iată cum televizorul devine sursă de păcat, de „material pentru spovadă”. Ideile transmise nu sunt cele mai „ortodoxe”, la nivel religios totul e prezentat fără discernământ, totul fiind bun şi acceptabil, avem subiecte de bârfă, critică, judecată, catalogăm, criticăm, înjurăm, blestemăm. Sună cunoscut? Să ridice mâna sus cel care nu s-a enervat niciodată, nu a bombănit măcar, auzind enormităţi şi aberaţii.

Şi cum ne pricepem la toate (de la fotbal la leacuri homeopate, de la finanţe la agricultură), evident că ne interesează politica. Şi aici începe „distracţia”, în cel mai pur spirit bizantin, mai puţin practic, pragmatic, dar mare iubitor de disecţii intelectuale, de elucubraţii, constatări, catalogări: pensii, asigurări de viaţă, inflaţie, cursul euro, examene, titularizare, partide, euro-parlamentari, nepotism, incompetenţă, inflaţie, preţuri mari, salarii mici.

Am ajuns la ultimul element nociv (cu siguranţă mai sunt şi altele): televizorul ca sursă de „scandal” în familie. De ce? Pentru că fiecare are propriile preferinţă, programe urmate cu sfinţenie, filme sau emisiuni favorite, la care nu renunţăm în ruptul capului. Apar conflicte mai ales de la telecomandă, de la decizia de a urmări un canal sau altul, de la impuneri sau cenzurarea timpului dedicat micului ecran.

Din pricina televizorului dispare comunicarea, pentru că fiecare ajunge să aibă camera sa, emisiunile favorite, timpul şi aşa e puţin, deci trebuie alocat cu mare precizie pentru a vedea şi filmul, şi emisiunea, şi meciul de fotbal, şi, şi, şi…

Adesea micul ecran înlocuieşte prezenţa părintelui, astfel că cei mici sunt lăsaţi în faţa televizorului pentru ca cei mari să aibă un moment de linişte. Nici o supraveghere, nici un discernământ, nici o prevedere a pericolelor, o anticipare a posibilelor probleme. Doamne, ce copii cuminţi avem, cum stau ei la desene animate şi muzică, nu se ceartă, nu comentează. Iar viitorul e sumbru, de la diabet la obezitate, inactivitate, lume virtuală, lene, păreri eronate, lipsa realismului şi a discernământului, etc.

Soluţia? E una foarte simplă, în stilul lui Isus, care spune lucrurilor pe nume fără a le complica inutil. „Dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l. Mai bine intri orb în Împărăţia Cerurilor decât cu amândoi ochii în Gheenă”. Să nu creadă cineva că postulez auto-mutilarea. Nu vreau să mai apară un nou Origene, care a înţeles textul ad literam.

Televizorul te duce la păcat, umplând sufletul cu întuneric şi orbind ochii? Taie-l frate de pe listă, scoate-l din priză, renunţă la el. Pământul continuă să se învârtă şi dacă nu mai eşti la curent cu noutăţile şi nu ştii cine e preşedintele Franţei. Scapi de păcate, mai citeşti o carte, ai mai mult timp de rugăciune, de comuniune cu cei dragi. Ba mai scade şi factura la curent şi renunţi şi la cablu, că şi aşa e criză.

Să dea Domnul să mai auzim şi de bine.  Nu de la televizor, evident…

Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *