Fiți binecuvântate și noi vrednici! Aniversare fericită alături de cei dragi!

martisorCa-n fiecare an, ați fost azi sărbătoritele noastre dragi și la Capela Sf. Iosif…

Împreună cu credincioșii, am mulțumit lui Dumnezeu pentru acest al doilea mare dar pe care l-am primit de la Creator pe lângă cel al vieții.

Ne-am rugat și pentru a nu vă uita minunata vocaţie… O vocație despre care Papa Francisc afirma: femeia este cea care aduce armonie, care face lumea frumoasă…

Ne-am rugat să continuați să fiți așa cum ați fost create și sunteți: iubitoare, delicate, fine, sensibile, tandre…. Acestea sunt lucruri pe care orice femeie este făcută să le împărtăşească.

Armonia manifestată prin toate acestea trebuie completată de asumarea maternităţii – femeia fiind ”partenera” specială a lui Dumnezeu în actul vieții – pentru acest rol toți tătici și copii vă mulțumim cu recunoștință.

În afara acestei vocaţii, femeia riscă să devină altceva, îndepărtându-se încetul cu încetul de menirea ei… De aceea îndrăznim să vă rugăm: nu vă lăsați prinse în stupidul spirit competitiv, care naște în societate o tensiune enormă între sexe. Soluţia nu este să transformi femeia în bărbat sau bărbatul în femeie (unii chiar vor să facă acest lucru până în cele mai mici detalii!), ci fiecare să-şi împlinească vocaţia şi aşa se poate ajunge la pacea și la binele pe care cu toții le dorim.

Dacă Dumnezeu ne-a lăsat bărbat şi femeie, atunci fiecare să-şi joace rolul până la capăt, în firea sa.

Fiți binecuvântate ….și noi vrednici!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *