Marţi, 19 martie, Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla îşi serbează Patronul, în calendarul liturgic făcându-se pomenirea Sfântului Iosif. Prin hotărârea Episcopului Eparhial de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, ziua de 19 martie a fiecărui an este celebrată ca Sărbătoare de Poruncă „în memoria Sfântului Iosif, Preacuratul logodnic al Preasfintei Fecioare Maria, de către toţi credincioşii greco-catolici de pe întregul teritoriu al Eparhiei de Cluj-Gherla, de Dumnezeu binecuvântată”. Decretul cu privire la sărbătorirea Patronului Eparhiei a fost dat în 16 martie 2003, an în care s-a sărbătorit Jubileul de 150 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Sărbătoarea Sfântului Iosif este totodată şi Serbarea Hramului pentru capela din incinta Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca: “În numele comunităţii Parohiei „Andrei Mureşanu”, am bucuria şi onoarea de a Vă invita, în cel de-al 160-lea an al Eparhiei de Cluj-Gherla, de Sărbătoarea „Sfântului Iosif”, Ocrotitorul familiei şi Patronul Eparhiei noastre, marţi, 19 martie 2013, la bucuria momentului aniversar „Capela «Sfântul Iosif» – şase ani sub fructuosul protectorat al părintelui nostru ocrotitor” – este invitaţia Pr. Mircea Marţian, parohul comunităţii parohiale “Andrei Mureşanu” afiliată capelei, pentru cei care doresc să participe la programul pregătit cu acest prilej şi la care va fi prezent, ca în fiecare an, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla:
Prima parte a programului se va desfăşura în capela “Sf. Iosif”: de la ora 8.30 este programată “Novena de rugăciune în cinstea Sf. Iosif”, moment animat de Grupul de rugăciune parohial „Copiii Sfântului Iosif”. Urmează, de la ora 9.00, Sfânta Liturghie Arhierească în cadrul căreia va avea loc primirea de noi membrii în Reuniunea Mariană parohială „Regina martirilor şi mărturisitorilor”.
După celebrarea liturgică va fi proiecţia omagială „Mulţumim Sfinte Iosif”, în care vor fi expuse imagini cu “florile spirituale” ce au înflorit, în cei 6 ani de la binecuvântarea capelei, în mijlocul şantierului în lucru din Piaţa Cipariu. Momentul de bilanţ va fi încheiat cu intonarea Imnului închinat ocrotitorului Bisericii şi printr-o rugăciune de mulţumire.
Programul sărbătorii va continua în Aula “Cardinal Iuliu Hossu” din incinta Catedralei din Piaţa Cipariu şi după-masă, de la ora 17.00, când va avea loc Spectacolul aniversar „Iosif este Sfântul”, în cadrul căruia se va binecuvânta Expoziţia de icoane pe sticlă „Mulţumim Sfântului Iosif, părintele nostru ocrotitor” – icoane realizate de copii în cadrul Atelierului parohial de artă sacră.
Pr. paroh Mircea a dezvăluit câteva dintre punctele din cadrul spectacolului, cum ar fi prezentarea Corului de copii Allegria, dirijat de Cristina Nagy, cu interpretarea la orgă a Andreei Alexievici, scenete interpretate de copiii din Cercul Micului Actor, pregătiți de Adriana King, Actor la Teatrul Național Clujean. Vor fi momente de recitare susţinute de copii din grupurile de cateheză cu acompaniamentul Corului de tineri “Deo Gratias”, dirijat de Dana Isac. De asemenea, Grupul parohial de dansuri și obiceiuri populare, va prezenta trei dansuri populare tradiționale.
Ziua de 19 martie, trecută în calendarul latin ca, “Solemnitatea Sf. Iosif, soţul Sf. Fecioare Maria şi patronul Universal al Bisericii” este, în acest an, o importantă zi de sărbătoare şi de comuniune în bucurie a întregii Biserici Catolice, fiindcă marţi, 19 martie 2013, la ora 9.30, în Piaţa Sf. Petru, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie de inaugurare a Pontificatului său, după cum se precizează şi în notificarea oficială primită la Sediul Episcopiei de la Nunţiatura Apostolică în România.
Este un motiv de înnoită speranţă, după cum a menţionat şi Episcopul de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, cu prilejul Pelerinajului Moaştelor Sfinţilor Apostoli din aceste zile pe teritoriul eparhiei: “Am trăit clipe unice de istorie scrisă pentru timpurile noastre. A venit un papă smerit, un om care prin simplitatea primului discurs a lăsat uimită întraga lume, un om care a chemat la rugăciune, un om care a dorit să se roage pentru Pontiful emerit. Este un moment unic al Bisericii: dacă în istoria Bisericii s-a întâmplat, în sec. al XV-lea şi mai înainte, să fie mai mulţi papi, nu era spre comuniune, ci erau momente de diviziune. Acest moment istoric în care ne aflăm, este un moment de perfectă comuniune. Mă bucur pentru că noul Suveran Pontif va avea un sfetnic de nădejde în Pontiful emerit Benedict al XVI-lea, care, în ultimul său discurs a spus, adresându-se Cardinalilor adunaţi deja pentru pre-anunţatul conclav: «ştiu că viitorul Papă se află printre voi; ca urmare, încă de acum îi promit ajutor şi supunere necondiţionată». Cu siguranţă Pontiful emerit Benedict al XVI-lea va fi un stâlp al Bisericii de acolo, din umbră, fără să mai apară public, fără să mai interfereze în mod explicit cu problemele Bisericii, dar, cu siguranţă interferând puternic la nivelul mijlocirii în rugăciune.
De aceea, Biserica Catolică nu este în criză, Biserica Catolică îşi continuă drumul în linişte şi în pace. Într-adevăr, există probleme în lume, există problemele fiecăruia dintre noi, dar Biserica îşi urmează cursul cu aceeaşi tărie a credinţei şi vă invit pe fiecare dintre dvs. să ne rugăm pentru actualul Pontif, pentru Biserica noastră, să ne rugăm invocând numele Preasfintei Fecioare Maria, pentru ca fiecare dintre noi, în drumul său rânduit de Dumnezeu, să poată face întru totul voinţa Lui preasfântă. Amin”.
Viorica Sabo – Departamentul pentru Imagine şi Relaţii cu Mass-Media
Contact: tel. 0745.265935 – Pr. Mircea Marţian paroh al Parohiei ”Andrei Mureşanu”