Adolescentul – la vârsta formării personalităţii,
a dezvoltării fizice, intelectuale, spirituale, emoţionale.
Meg Hickling –
„ADOLESCENŢII CONSTITUIE GENERAŢIA CARE NU ŞTIE CĂ NU ŞTIE.”
Iubirea – e dificil să vorbeşti de iubire reală, adevărată, în cazul adolescenţilor, nu pentru că ar fi incapabili de sentimente nobile, de durată, nu pentru că nu şi-ar dori linişte, confort, siguranţă (mai ales fetele), ci pentru că nu se doreşte întotdeauna o relaţie stabilă, nu există responsabilităţi asumate, nu există transparenţă totală, sinceritate, altruism, disponibilitate, nu se doreşte renunţarea altruistă la propriile păreri, plăceri, interese, etc.
Experienţele anterioare, eşecurile, suferinţele, etc., îşi pun amprenta pe o nouă relaţie. Suntem reticenţi în a ne implica într-o nouă experienţă care poate să se încheie la fel de brusc, ne lipseşte încrederea într-un posibil nou partener, care ar putea percepe diferit lucrurile, ar putea dori altceva decât ne dorim noi. Adesea intervine superficialitatea, lipsa dorinţei implicării totale, termenul de comparaţie cu foşti parteneri. Într-un cuvânt, deşi ne dorim cu disperare o relaţie „beton”, stabilă, de perspectivă, ne vine greu să ne implicăm, mai ales atunci când ne temem că cineva şi-ar putea bate joc de sentimentele noastre. Oare ce a făcut înainte? Oare câţi parteneri a mai avut?
La începutul relaţiei, în această perioadă de „curtare”, fiecare vine cu ce are mai bun – punctualitate, parfum, vorbe mieroase, corectitudine, anumite reţineri, etc. Abia cu timpul ajungem să ne cunoaştem, să vedem ce are celălalt în cap. Dar tocmai problema timpului e cea dureroasă – nu-l avem, şi am grăbi cât mai mult lucrurile.
Meg Hickling – „Fetele fac sex pentru a putea avea o relaţie de prietenie, iar băieţii se implică în relaţia de prietenie tocmai pentru a avea parte de sex.”
O justificare profundă a învăţăturii Bisericii despre castitate e accesibilă oricui doreşte şi are bunăvoinţa şi deschiderea să asculte şi să înveţe. De ce merită să aştepţi până la căsătorie? Tocmai pentru a te descoperi împreună cu alesul, cu persoana iubită. Pentru a te dărui integral, fără jumătăţi de măsură, fără regrete, fără compromisuri. O persoană care a experimentat multe va avea întotdeauna o anumită superficialitate la nivelul relaţionării cu celălalt. Va avea termen de comparaţie, bazându-se pe experienţele anterioare, va avea reverii, amintiri dureroase sau plăcute. În fond, vorba cântecului popular: „Ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost dulce s-a mâncat”. Unde mai e bucuria descoperirii? Unde e plăcerea ca noutate, unde e fiorul reciprocităţii?
PROBLEME:
– Pornografia
Imagini indecente, acte sexuale bizare, toate vin să hrănească fanteziile şi fantasmele celor care-şi fac educaţia sexuală la televizor. Pornografia este rea în sine nu doar prin simplul fapt că vine sub incidenţa Poruncii a IX, exacerbând acte care ar trebui păstrate strict pentru cuplu, intime, ci mai ales datorită falsităţii pe care o proliferează. Bietul consumator de astfel de mizerii îşi formează foarte eronat cunoştinţele despre sexualitate, precum şi aşteptările de la partener. Actul intim nu durează zeci de minute, nu toţi bărbaţii sunt super-dotaţi de la natură, nu toate femeile sunt uşuratice, acceptând orice avansuri sau relaţii sexuale cu oricine. Partenerul e văzut ca simplu obiect de satisfacere a plăcerii, a fanteziilor. Nu mai există respect pentru celălalt, orice e permis, de la umilire la perversiuni. Relaţiile nefireşti sunt perfect normale, schimbarea partenerilor nu constituie o problemă, nu apar boli venerice, nici sarcini, nici obligaţii faţă de partener.
– Masturbarea
Masturbarea este actul egoist, nefiresc, în care urmăresc atingerea propriei plăceri
Actul de auto-erotism care urmăreşte obţinerea propriei plăceri, atingerea propriului orgasm, constituie un păcat grav nu doar prin prisma faptului că e un act nefiresc, egoist, murdar, cât mai ales prin efectele dezastruoase pentru individ şi cuplu.
Ca orice act aducător de plăcere, masturbarea creează dependenţă. Zilnic, sau de mai multe ori pe zi, cel deprins cu această patimă caută plăcerea, încercând să găsească motivaţii pentru actul său, scuze, justificări, etc. Viciul se înrădăcinează atât de profund încât actul devine compulsiv, trecând de la nivelul abordării morale la cel al patologicului (de aceea, îndrăzniţi să cereţi şi ajutor de specialitate atunci când doriţi să eliminaţi acest păcat şi când preotul şi toate deprinderile spirituale nu reuşesc să limiteze dimensiunile dezastrului).
– relaţiile sexuale premaritale
– avortul
Pentru creştinul autentic, cât şi pentru omul de rând, dotat cu bun simţ şi logică elementară, viaţa este sfântă din momentul apariţiei sale, din momentul concepţiei. Mulţi specialişti în medicină susţin acest adevăr. „Copilul este om chiar din momentul concepţiei. Din momentul celulei originale, cu 46 de cromozomi specifici fiinţei umane, din acel moment, copilul este unic”. [1]
Cei mai mari militanţi pro-avort admit însă erorile postulate mult prea des şi militează pentru viaţă. În acest sens, iată ce afirma Dr. Bernard Nathanson, cel care a legalizat avortul în SUA, prin anii 70 (poate vă amintiţi celebrul film „Strigătul mut”: „Viaţa începe din momentul fertilizării. Din acest moment vorbim despre o fiinţă umană, o persoană cu drepturi depline. Nu există un moment al trecerii de la nimic la ceva, de la un simplu ţesut la o persoană. Nu putem defini un punct de cotitură în dezvoltarea fătului, pentru că viaţa reprezintă un spectru continuu, de la început la sfârşit… ca şi om de ştiinţă ştiu – nu doar cred, ci şi ştiu – că viaţa începe din momentul fertilizării”. [2]
Vorbea Pam Stenzel (educator sexual din America) într-o prelegere a sa tocmai despre această urmare fizică a avortului. O menţiona pe o tânără de 14 ani, rămasă însărcinată, care a decis să renunţe la copil când puiul de om avea deja câteva luni bune. Şi cum la americani avortul e permis până în luna a noua („mulţumim” pentru asta şi „măritului” preşedinte Barack Obama, proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru pace!?), medicii au început procedura de hăcuire a bietului prunc nevinovat. Numai că au intrat prea adânc cu chiureta, perforând uterul şi trăgând afara o porţiune de loc neglijabilă din intestinul gros al fetei. Ce a urmat? Multă suferinţă, medicamente, spitalizare, şi, în final, histerectomie totală. La 14 ani i-a fost răpită întreaga feminitate, şi fata aceasta nu va mai putea avea în veci copii. Ce va spune viitorul soţ? Cum va trăi ea o sterilitate permanentă, provocată de o prostie? Greu de spus, dar cel mai probabil prin lacrimi amare şi suferinţă. E cumva Dumnezeu de vină? A vrut El să se întâmple aşa ceva? În nici un caz. Însă pentru păcat plăteşti fără doar şi poate. Cauză şi efecte…
– Contracepţia
Contracepţia desemnează orice gest, instrument, substanţă care se opune concepţiei. Cu alte cuvinte e vorba de o „barieră” care împiedică spermatozoidul să ajungă la ovul şi să-l fecundeze. În această categorie strict contraceptivă trebuie să fie încadrate următoarele elemente: contracepţia empirică, prezervativul masculin şi feminin, lavajele vaginale, diafragma, spermicidele, bureţii. Cam atât, restul, cum vom vedea mai târziu, intră într-o altă categorie, cea a contra-gestativelor, care se opun gestaţiei, fiind deci avortive. Şi ar mai fi de vorbit despre legarea trompelor şi vasectomie, practici incluse de către Biserică în lista mutilărilor.
Contracepţia separă plăcerea de procreare, fiind un rău un sine, care agravează mai mult păcatul desfrânării. Pe lângă efectele secundare de natură fizică (despre care am mai vorbit într-un alt articol), contracepţia creează o mentalitate păguboasă care continuă şi după căsătorie. E simplu, comod, fără bătăi de cap să iei o pilulă şi să nu te mai stresezi pentru o posibilă sarcină, deci de ce să nu continuăm, fără discernământ, fără o analiză obiectivă, fără complicaţii. Am întâlnit femei care iau pilule de ani de zile, fără a mai înţelege că au efecte secundare fizice, fără a-şi bate capul că vorbim de o stare permanentă de păcat, considerând că sunt bune creştine dar nu „maşini de făcut copii”, că Biserica e retrogradă, că nu mai doresc alţi copii (dacă au deja) şi că ar trebui să li se permită astfel de practici. Cine suferă? Tot noi. Fie femeia care la un moment dat observă că efectiv nu mai poate rămâne însărcinată, fie partenerul, care şi-ar mai dori copii dar nu se mai poate
– bolile cu transmitere sexuală
Un alt efect al relaţiilor premaritale, evident, nu şi ultimul, îl constituie bolile cu transmitere sexuală (BTS cum e folosit în documentele de specialitate). Bieţii copii (şi efectiv sunt copii, care la 12, 13 ani se văd nevoiţi să facă faţă unor sarcini nedorite, de pildă), ajunşi la vârsta adolescenţei, dominaţi de hormoni, de presiunea grupului, de lejeritatea cu care mass-media prezintă normalitatea relaţiilor sexuale întreţinute oricând şi cu oricine, intră cu capul înainte într-o lume pe care nu o cunosc, nu o înţeleg. Cum afirma clar o educatoare în domeniul sexualităţii pe care am mai citat-o şi cu alte ocazii: cei tineri sunt „generaţia care nu ştie că nu ştie”. Şi una dintre „surprizele” cu care se pricopsesc, sursă de mari suferinţe, o constituie aceste BTS. Nu e nevoie să menţionăm aici doar SIDA, ci oricare altă boală din lista celor peste 20. Chlamydia, gonoreea, sifilisul, negii genitali, herpesul, etc. pot să apară cu uşurinţă, afectând fizic şi psihic viitorul celui care s-a jucat cu focul.
De multe ori aceste boli nu au manifestări externe specifice, nici nu ştii că eşti infectat, însă vei simţi urmările grave, care duc de la infertilitate până la moarte. Iar dacă tot am menţionat SIDA, să nu uităm că are la bază HIV, un virus teribil. Şi orice virus, odată „găzduit” în corp, va rămâne acolo până când e „pus pământ pe noi”. Poţi lua penicilină, antibiotice, etc., însă pentru virus nu există nici o teamă, nici o ameninţare, în fond nici o soluţie de eradicare. Cine suferă? Atât cel infectat în tinereţe, cât mai ales partenerul de viaţă, care e în pericol de a fi infectat (dacă nu a păţit-o deja), care e frustrat pentru o posibilă infertilitate, suferă la suferinţa celuilalt, se teme pentru viaţa sa sau a iubitului / iubitei.
Boala: Chlamydia
Simptome: Scurgere de puroi din organele genitale, urinare dureroasă, dureri în abdomen sau testicule.
Eficacitatea testelor de monitorizare: Destul de bun: 70-95%.
Tratament: Antibiotice. Posibilă spitalizare sau intervenţie chirurgicală pentru femeile cu cazuri grave. Efectele permanente pot persista, în ciuda terapiei adecvate.
Complicaţii: Femei: sterilitate, sarcini extrauterine, abcese, dureri cronice în zona abdomenului inferior. Bărbaţi: sterilitate şi artrită (ambele neobişnuite)
Boala: Gonorrhea
Simptome: Scurgere de puroi din organele genitale, urinare dureroasă, dureri în abdomen sau testicule.
Eficacitatea testelor de monitorizare: Destul de bun: 70-90%pentru bărbaţi, 80-90%pentru femei.
Tratament: Antibiotice. Posibilă spitalizare sau intervenţie chirurgicală pentru femeile cu cazuri grave. Efectele permanente persistă, în ciuda terapiei adecvate.
Complicaţii: Femei: sterilitate, sarcini extrauterine, abcese, dureri cronice în zona abdomenului inferior. Bărbaţi: sterilitate, Ambele sexe: artrită
Boala: Sifilis
Simptome: Primul stadiu: ulceraţii dureroase / şancru penian, vaginal sau anal; Stadiul secundar: iritaţii; Stadiul final: dureri de cap, vomă, slăbiciune, şi alte simptome.
Eficacitatea testelor de monitorizare: De la bun la excelent: în general peste 80%.
Tratament: Antibioticele sunt foarte eficiente. Poate fi necesară o spitalizare de o săptămână, în cazul în care diagnosticare nu s-a făcut în primii ani de boală.
Complicaţii: Netratat, duce la demenţă şi deces. La nou-născuţi: defecte congenitale, anemie, lezare a creierului, deces.
Boala: Herpes
Simptome: Ulcere repetate, dureroase, pe organele genitale, glande inflamate
Eficacitatea testelor de monitorizare: Destul de bun: testul de cultură este exact (77%) dacă este recoltat la timp. Testele cu anticorpi au o valoare limitată în stabilirea unui diagnostic iniţial.
Tratament: Pilulele sau cremele antibiotice reduc simptomele şi caracterul contagios al bolii. Nu există vindecare definitivă.
Complicaţii: Posibilă asociere cu cancerul de col uterin (femeile infectate trebuie să-şi facă testul Papnicolau în mod regulat). Posibilă infecţie letală la nou-născuţi.
Boala: Hepatita B
Simptome: Îngălbenire (ochi şi piele), vomă, urină de culoare închisă, oboseală, dureri abdominale, atât în perioada acută, cât şi în cea terminală.
Eficacitatea testelor de monitorizare: Excelent, dar testul este adesea trecut cu vederea.
Tratament: Nu există vindecare. Imunizarea este posibilă, pentru prevenirea infectării partenerilor sexuali şi transmiterea bolii la nou-născuţi.
Complicaţii: Dezvoltare a stării cronice de purtător (nici o simptomatologie, dar există riscul de a infecta fătul sau partenerii sexuali), insuficienţă hepatică, deces.
Boala: Negi venerici (Condyloma)
Simptome: Negi pe organele genitale.
Eficacitatea testelor de monitorizare: Slab: acurateţe 30-80%.
Tratament: Metode de tratare diverse, incluzând cauterizarea, îngheţarea, folosirea laserului. Rata de succes înregistrată 20-100%. Vindecarea poate să nu fie posibilă, dar poate fi controlată extinderea şi creşterea.
Complicaţii: Puternică asociere cu cancerul de col uterin (femeile infectate trebuie să-şi facă testul Papnicolau în mod regulat). Nou-născuţii pot avea negi în zona laringelui (corzile vocale).
Boala: HIV şi SIDA
Simptome: Tuse cronică, diaree, erupţii cutanate, febră, glande inflamate, pierderi în greutate.
Eficacitatea testelor de monitorizare: Testele de sânge sunt pozitive după trei-şase luni de la infectare.
Tratament: Nu există vindecare. Medicamentele puternice pot încetini procesul de evoluţie al bolii. Perioada medie de declanşare a SIDA – la 11 ani de la infectarea cu HIV. Perioada de supravieţuire cu SIDA – de la unu la trei ani.
Complicaţii: Multiple infecţii nefireşti, cancer, demenţă, deces. Multe efecte secundare ale medicamentelor. Infecţia poate trece de la mamă la nou-născut.
Pr. Titus SAS
Note:
[1] McMillan, Dr. Beverly, Know the Facts Before You Choose. Former Abortionists Answer Your Questions About Abortion, Easton Publishing Companies, Jefferson City, USA
[2] Stössel, Pius, De ce plângi Miriam, p.84.