Parohia "Andrei Mureşanu" din Cluj-Napoca
"Dacă îl iubiţi pe Sfântul Iosif, imitaţi virtuţile sale!" (Sfântul Ambroziu)
GRUPUL DE FAMILII se reuneşte
LUNI, 11 FEBRUARIE 2013, DE LA ORA 18.30
în CĂSUŢA BIBLIEI
pentru a aprofunda credinţa în familie
„Fericitul Ioan Paul al II-lea – Teologia trupului”
Vestea cea bună despre sexualitate şi căsătorie
Invitaţi: Dan şi Iulia Călinescu
Pr. Titus SAS
tel. 0740218620, e-mail: xxltitus@yahoo.com
Ajungem, dragi cititori, în sfârşit, la normalitate, la ceea ce Biserica sugerează şi susţine – Reglarea Naturală a Fertilităţii, metodă de planificare a naşterilor lipsită de efecte secundare nocive şi, mai ales, lipsită de conotaţii morale negative.
Tare m-aş bucura să citiţi cu atenţie aceste rânduri şi să lăsaţi raţiunea să judece, să lăsaţi Spiritul Sfânt să lucreze şi să lumineze inimile şi minţile. M-aş bucura ca şi preoţii să citească, să aplice acasă şi să promoveze această metodă / aceste metode. Ştiu că, din păcate, există multă reticenţă şi ignoranţă în ceea ce priveşte Reglarea Naturală a Fertilităţii, dar sper din tot sufletul ca măcar la acest nivel să reuşim să nu mai cădem în păcate, şi nu oricum, ci în păcate de moarte.
Ce sunt metodele naturale? Instrumente care vin să ajute cuplurile să depisteze cu exactitate în ce perioadă a ciclului menstrual se află femeia, pentru a vedea dacă un act intim va fi fertil sau nu. Nu e vorba de contracepţie, aşa cum de multe ori mi-a fost dat să aud, pentru că nu punem bariere, nu intervenim din exterior pentru a modifica dinamica actului intim şi finalitatea lui. E o constatare a unei stări de fertilitate sau infertilitate a femeii şi folosirea ei pentru o paternitate responsabilă.
Continuă lectura „…Creşteţi şi vă înmulţiţi…(5) Metodele naturale”
Dragii mei, reluăm discuţiile noastre legate de contracepţie, pentru a trece în revistă alte elemente ale subiectului: steriletul, pilula de a doua zi, vasectomia, legarea trompelor.
Pentru a înţelege mai bine, reluăm definirea acestui fenomen: orice gest, element chimic sau mecanic, care vine să împiedice spermatozoidul să ajungă să fecundeze ovulul, este numit contraceptiv. Cele care împiedică nidarea intră în categoria contra-gestativelor.
Din punct de vedere moral, discutăm de separarea dintre plăcere şi procreare, respectiv despre faptul că un contraceptiv face actul intim infertil. De aici apar şi conotaţiile imorale ale contracepţiei.
Ne oprim asupra contracepţiei, element atât de des întâlnit astăzi, care face actul intim infertil, permiţând cuplului să renunţe la procreere şi să se focalizeze exclusiv pe plăcere. Dacă ar fi numai atât, totul ar fi simplu, numai că, din păcate pentru amatorii, adepţii şi partizanii contracepţiei, trebuie atinse mai multe puncte nevralgice: considerente morale, efecte secundare, tipologie, mod de acţiune, etc.
Motivaţiile pentru a pleca într-o analiză a subiectului sunt multiple: poziţia Bisericii, care înfierează astfel de practici (şi totuşi nu lasă oamenii de izbelişte, să devină, cum spunea un „deştept”, „maşini de făcut copii”); ignoranţa publicului larg în faţa acestui subiect (din păcate tinerii cred că le ştiu pe toate, dar nu e aşa, a se vedea numărul mare de adolescente care recurg la avort pentru că metodele lor contraceptive au eşuat); bombardamentul agresiv pe toate canalele mass-media la o sexualitate exacerbată, lipsită de griji şi compromisuri, etc.
Adolescentul – la vârsta formării personalităţii,
a dezvoltării fizice, intelectuale, spirituale, emoţionale.
Meg Hickling –
„ADOLESCENŢII CONSTITUIE GENERAŢIA CARE NU ŞTIE CĂ NU ŞTIE.”
Iubirea – e dificil să vorbeşti de iubire reală, adevărată, în cazul adolescenţilor, nu pentru că ar fi incapabili de sentimente nobile, de durată, nu pentru că nu şi-ar dori linişte, confort, siguranţă (mai ales fetele), ci pentru că nu se doreşte întotdeauna o relaţie stabilă, nu există responsabilităţi asumate, nu există transparenţă totală, sinceritate, altruism, disponibilitate, nu se doreşte renunţarea altruistă la propriile păreri, plăceri, interese, etc.
Experienţele anterioare, eşecurile, suferinţele, etc., îşi pun amprenta pe o nouă relaţie. Suntem reticenţi în a ne implica într-o nouă experienţă care poate să se încheie la fel de brusc, ne lipseşte încrederea într-un posibil nou partener, care ar putea percepe diferit lucrurile, ar putea dori altceva decât ne dorim noi. Adesea intervine superficialitatea, lipsa dorinţei implicării totale, termenul de comparaţie cu foşti parteneri. Într-un cuvânt, deşi ne dorim cu disperare o relaţie „beton”, stabilă, de perspectivă, ne vine greu să ne implicăm, mai ales atunci când ne temem că cineva şi-ar putea bate joc de sentimentele noastre. Oare ce a făcut înainte? Oare câţi parteneri a mai avut?
La începutul relaţiei, în această perioadă de „curtare”, fiecare vine cu ce are mai bun – punctualitate, parfum, vorbe mieroase, corectitudine, anumite reţineri, etc. Abia cu timpul ajungem să ne cunoaştem, să vedem ce are celălalt în cap. Dar tocmai problema timpului e cea dureroasă – nu-l avem, şi am grăbi cât mai mult lucrurile.
Meg Hickling – „Fetele fac sex pentru a putea avea o relaţie de prietenie, iar băieţii se implică în relaţia de prietenie tocmai pentru a avea parte de sex.”
După câteva noţiuni atinse în articolul anterior – dăruirea, descoperirea reciprocă, castitatea, romantismul, preludiul – continuăm sondarea lumii extraordinare a sexualităţii umane ca expresie a iubirii adevărate şi ca liant al cuplului care s-a format deja sau încearcă să-şi găsească / regăsească identitatea.
Pentru mulţi creştini, prezenţa unor astfel de articole (alături de teme pur spirituale, de pelerinaje şi sfinţiri de biserici) constituie un adevărat afront adus bunului simţ şi pudoarei. Bizar, pentru că adesea cei ruşinoşi ar dori ca aceste subiecte să fie discutate cât mai în detaliu. Biserica nu s-a ascuns niciodată, nici nu s-a ferit să spună adevărul, aşa cum a luat poziţie fermă, legitimă, cu argumente de forţă, împotriva avortului, contracepţiei, homosexualităţii, pornografiei, etc., deci nu o să o fac nici eu, cu atât mai mult cu cât puţini preoţi se focalizezază pe aceste discuţii.
La începuturile călătoriei noastre prin universul atât de complex al vieţii de familie vorbeam despre porunca Domnului de a creşte împreună. Ne-am oprit asupra comunicării, relaţiilor socio-umane, transparenţei, asumărilor responsabilităţilor, relaţiilor cu prietenii şi părinţii, etc. Ajungem, în sfârşit să ne oprim asupra unui subiect delicat, mai ales din pricina pudibonderiei noastre şi, adesea, a ignoranţei – intimitatea în cuplu.
Relaţia intimă are două urmări pe care oricine le cunoaşte şi le poate anticipa: plăcerea şi procreerea. Despre procreere, despre paternitatea responsabilă, vom vorbi într-un număr viitor. De data aceasta ne limităm asupra plăcerii, asupra creşterii la nivelul intimităţii, asupra caracterului unitiv al sexualităţii umane.