Luna noiembrie – Luna sufletelor din Purgatoriu

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ PENTRU SUFLETELE DIN PURGATOR

– rugăciuni zilnice pentru aceste suflete.

– predici tematice.

– oferim pliante pentru cei ce doresc să se roage în particular.

Program de rugăciune pentru marţi, 1 NOIEMBRIE 2011, ziua Luminaţiei

Ora 06.45 Sfânta Liturghie oferită pentru cei răposaţi, urmată de un Parastas comunitar pentru sufletele din Purgator, agapă fraternă (pomană pentru aceste suflete).

Ora 09.00 Sfânta Liturghie oferită pentru cei răposaţi, urmată de un Parastas comunitar pentru sufletele din Purgator, agapă fraternă (pomană pentru aceste suflete).

Rugăciuni pentru sufletele aflate în purgatoriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt!

Părinte al îndurărilor şi Dumnezeule a toată mângâierea, primeşte rugăciunile pe care acum le înalţ prin Fiul Tău iubit, Isus Cristos, pentru fratele/ţii nostru/ii, servul/ii Tău/ăi…………., mutat/i de la noi şi Te îndură spre el/ei!

Dezleagă-l/i de toate legăturile greşelilor pe care din slăbiciune omenească le-a/u săvârşit în viaţă. Luminează-l/i şi eliberează-l/i  din strâmtoare şi dureri…Dă-i/le lui/or răcorire şi dulce mângâiere, potoleşte setea ce-l/i mistuie de a vedea Faţa Ta. Întinde spre el/ei Braţul Tău cel milostiv şi şterge toată lacrima de pe faţa lui/lor şi deschide-i/le porţile spre lumina ta cea neajunsă şi neveştejită. 

Tatăl nostru…

Născătoare de Dumnezeu…

Odihna cea veşnică dăruieşte-o lui/lor Doamne!

Şi lumina cea fără de sfârşit să –i/le strălucească lui/lor…

Să se odihnească în pace …

Prin Mila lui Dumnezeu… Amin.

Să ne rugăm:

Dumnezeule, Creatorul şi Răscumpărătorul tuturor credincioşilor, iartă toate păcatele slujitorului/lor Tău/Tăi …; pentru ca prin aceste rugăciuni evlavioase să dobândească iertarea ce pururi a/au dorit-o.

O, bune Isuse, răsplăteşte pe toţi cei care se roagă pentru răposaţi cu bunurile Tale cereşti, ca astfel, într-o zi, să Te binecuvântăm cu toţii în Cer.

Psalmul 129

 „Dintru adâncuri strig către Tine, Doamne. Doamne, ascultă glasul meu.
Pleacă urechea Ta la glasul rugăciunii mele.
De Te-ai uita la fărădelegi, Doamne, cine ar mai putea sta în faţa Ta?
La Tine însă este iertare şi de Tine ne temem.
Eu sper în Domnul, sufletul meu se încrede în cuvântul Său.
Mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor,
Să spere Israel în Domnul.
Căci la Domnul este îndurare şi belşug de mântuire.
Şi El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.”

Un răspuns la „Luna noiembrie – Luna sufletelor din Purgatoriu”

  1. Frumoasa rugaciune……. Domnul nostru Isus Christos a lasat o rugaciune foarte frumoasa care ajuta in mod deosebit sufletele din Purgatoriu aceasta rugaciune este dupa cum fiecare stie Rozariul Ranilor lui Isus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *