Paternitatea umană se actualizează în mod responsabil în cadrul matrimoniului – familiei.
Unul dintre scopurile fundamentale ale căsătoriei este acela al perpetuării speciei, pentru că iubirea conjugală este fecundă prin însăşi natura sa, actul conjugal având două semnificaţii: sens unitiv (dăruirea totală şi definitivă a soţilor) şi sens procreativ (darul vieţii pentru o nouă fiinţă umană).
Se revelează astfel în mod evident demnitatea fiinţei umane, chemată să trăiască bunătatea şi fecunditatea cu care a fost înzestrată de Dumnezeu, să colaboreze cu Creatorul, participând ca părinte (mamă sau tată) la opera creatoare a lui Dumnezeu. (Gaudium et spes, 50).
Noua fiinţă umană reprezintă fructul iubirii conjugale (dăruirea reciprocă, totală, definitivă şi exclusivă între soţ şi soţie), reflectând iubirea dintre cele trei Persoane Divine, iubire ce devine fecundă în actul creaţiei.
Fecunditatea conjugală se exprimă şi se aplică în mod complementar la mai multe nivele:
– la nivel de cuplu (fecunditate interpersonală) – între soţi, în fiecare zi, aprofundând propria relaţie, respectul şi iubirea reciprocă, propria dezvoltare umană şi creştină;
– la nivelul generativ fizic-biologic – copilul, cel mai preţios dar al matrimoniului;
– la nivel educativ (fecunditate educativă) – în cadrul educării copiilor, părinţii, primii şi cei mai importanţi formatori, chiar dacă nu unici, responsabili de transmiterea roadelor propriei vieţii morale, spirituale şi supranaturale;
– la nivelul comunităţii umane (fecunditate socială) – ajutor dat societăţii în diverse forme de voluntariat;
– la nivelul comunităţii ecclesiale (fecunditate apostolică) – misiunea de a mărturisi şi de a sluji în cadrul comunităţii creştine;
„Actul conjugal are o dublă semnificaţie: sensul unitiv (darul reciproc al soţilor) şi sensul procreativ (deschidere spre transmiterea vieţii). Nimeni nu are dreptul să rupă legătura inseparabilă dorită de Domnul între cele două sensuri ale actului conjugal, excluzând unul sau altul dintre ele”. (Compendiu CBC, 496)
„Protejând ambele sensuri esenţiale, unitiv şi procreativ, actul conjugal conservă integral trăirea iubirii adevărate, reciproce, precum şi vocaţia omului la paternitate”. (Humanae Vitae 12)
„În misiunea de a transmite viaţa şi de a educa copii, soţii înţeleg că au devenit cooperatori ai iubirii lui Dumnezeu Creatorul. Prin urmare ei îşi îndeplinesc datoria cu responsabilitate umană şi creştină”. (Gaudium et Spes, 50)
Paternitatea responsabilă este dusă la îndeplinire fie prin decizia deliberată şi generoasă de a avea o familie mare, numeroasă, fie prin decizia (având la bază motive întemeiate şi respectând legea morală) de a evita temporar sau pentru o perioadă nedeterminată o nouă sarcină. În ambele cazuri, soţii creştini trebuie să se întrebe: oare corespunde cu voia lui Dumnezeu decizia noastră de a da sau a nu da naştere unei noi fiinţe umane? Ce vrea Domnul de la noi în acest moment?
Copilul reprezintă o fiinţă umană, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, darul cel mai de preţ al căsătoriei, rod al dăruirii reciproce totale şi definitive a părinţilor, semn permanent al iubirii şi unităţii conjugale.
Reglarea naşterilor este pusă în practică de către soţi din motive juste, serioase, în conformitate cu morala creştină. În conduita lor, soţii creştini sunt conştienţi că nu pot proceda întotdeauna aşa cum şi-ar dori, ci trebuie să ţină cont de vocea conştiinţei, care, la rândul ei, se supune legii divine, de Magisteriul Bisericii care interpretează în mod autentic legile la lumina Evangheliei.
Exercitând o paternitate responsabilă, soţii trebuie să ţină cont de: propriile condiţii umane (fizice, afective, spirituale, economice); de copiii deja născuţi sau de cei ce urmează să se nască; de propria familie; de societate; de o viziune pozitivă asupra vieţii şi de o atitudine de deschidere şi de slujire, chiar şi atunci când, din motive serioase şi respectând legea morală, soţii aleg să evite temporar sau pentru un timp nedeterminat o nouă naştere; de Providenţa Divină; de condiţiile de viaţă ale timpului, atât la nivel material cât şi spiritual; de scara de valori şi de binele comunităţii familiare, societăţii şi Bisericii;
Prin urmare, decizia lor nu trebuie să fie rod al egoismului, nici condiţionată de persoane din exterior, nici măcar de către autoritatea publică.
Soţii sunt cei care stabilesc intervalul dintre sarcini / naşteri şi numărul de copii, prin prisma dreptului inalienabil pe care îl exercită înaintea lui Dumnezeu, luând în calcul la modul înţelept şi prudent, datoriile faţă de ei înşişi, faţă de copiii deja născuţi, faţă de familie şi societate,
Familia creştină şi nu numai, pentru a trăi cu adevărat o paternitate responsabilă, va trebui să refuze ca fiind ilicite moral: avortul (un delict abominabil), sterilizarea directă (vasectomia sau legarea trompelor uterine, incluse de Biserică în rândul actelor de mutilare), mijloacele contraceptive în diversele lor forme, precum şi „orice acţiune care, înaintea actului conjugal sau la finalul său sau în dezvoltarea consecinţelor sale naturale, îşi propune ca şi scop sau mijloc, să împiedice procrearea”. (Humanae Vitae, 14)
Din punct de vedere moral sunt acceptate abstinenţa periodică şi recurgerea la perioadele de infertilitate ale soţiei, pentru îndeplinirea actului conjugal.
Care este diferenţa între mijloacele licite şi cele ilicite din punct de vedere moral? Papa Paul VI oferă un răspuns clar şi fără dubii: „Între cele două cazuri există o diferenţă esenţială: în primul caz, soţii se folosesc în mod legitim de o dispoziţie naturală, în timp ce în celălalt caz se împiedică dezvoltarea proceselor naturale. E adevărat că în ambele cazuri soţii convin împreună să evite o nouă sarcină din motive întemeiate, căutând să se asigure că nu o să apară o nouă sarcină; dar primul caz presupune să ştii să renunţi la uzul actelor conjugale în perioadele de fertilitate, atunci când din motive juste, procreerea nu este dorită, utilizând apoi perioadele infertile pentru a-şi manifesta afecţiunea şi a proteja fidelitatea cuplului. Astfel vom demonstra iubirea adevărată şi integral onestă”. (Humanae Vitae 16).
Contracepţia este ilicită pentru că soţii, recurgând la mijloacele contraceptive, separă cele două sensuri pe care Dumnezeu Creatorul le-a înscris în fiinţa bărbatului şi a femeii şi în dinamica comuniunii lor intime: sensul unitiv şi cel procreativ. Astfel „se manifestă ca şi arbitri ai planului divin, manipulând şi degradând sexualitatea umană, şi prin aceasta atât persoana proprie cât şi pe partener, alterând valoarea dăruirii totale. Astfel, în limbajul uzual care exprimă dăruirea reciprocă a soţilor, contracepţia impune un limbaj în mod obiectiv contradictoriu, anume acela de a nu se dărui celuilalt în integralitate. De aici derivă refuzul de a fi deschişi la viaţă precum şi o falsificare a adevărului interior al iubirii conjugale, chemată să se dăruiască în totalitatea persoanei”. (Familiaris Consortio, 32)
Contracepţia, ca şi avortul, îşi are rădăcina într-o mentalitate hedonistă şi lipsită de asumarea responsabilităţii, şi presupune un concept egoist de libertate, care vede în procreare un obstacol în dezvoltarea propriei personalităţi.
Contracepţia are consecinţe grave, aşa cum indică Humanae Vitae 17: „se deschide o poartă largă şi facil de trecut spre infidelitatea conjugală şi spre scăderea generală a moralităţii. Nu avem nevoie de o prea mare experienţă pentru a cunoaşte slăbiciunea umană şi pentru a înţelege că oamenii, mai ales cei tineri, atât de vulnerabili la acest nivel, au nevoie de încurajări pentru a rămâne fideli legii morale şi nu de modalităţi facile de a eluda legea”.
Există şi riscul ca soţul, obişnuindu-se cu practicile anti-concepţional, ajunge să nu-şi mai respecte soţia şi, fără a se mai interesa de echilibrul ei fizic şi psihic, ajunge să o considere ca pe un simplu instrument de plăcere egoistă şi nu ca pe o parteneră de viaţă, respectată şi iubită.
Abstinenţa periodică presupune abţinerea de la relaţiile conjugale în perioada de fertilitate feminină. Această abstinenţă, în situaţii speciale, pentru o anumită perioadă, pe lângă evitarea unei sarcini, reprezintă un semn autentic de iubire, atenţie, respect pentru celălalt. Are chiar şi o funcţie propedeutică: e o bună pregătire pentru a trăi castitatea matrimonială şi a respecta fidelitatea conjugală, atât în perioadă de absenţă a unui a dintre soţi cât şi în momentele de indispoziţie sau boală. Are şi o latură terapeutică: aşteptarea sporeşte intensitatea iubirii în actul conjugal – creşte, purifică şi perfecţionează dorinţa dăruirii reciproce şi dezvoltă un comportament afectiv conjugal onest şi cast.
„Această disciplină (stăpânirea de sine), specifică curăţiei matrimoniale, departe de a prejudicia iubirii conjugale, îi conferă o ridicată valoare umană. Presupune un efort continuu, dar, mulţumită influenţei sale benefice, soţii de dezvoltă integral la nivel de personalitate, îmbogăţindu-se cu valori spirituale: serenitatea şi pacea, soluţii pentru diverse probleme, atenţie faţă de celălalt, ajutor şi altruism, aprofundarea sentimentului de responsabilitate”. (Humanae Vitae, 21)
Perioadele de fertilitate – infertilitate feminine, menţionate mai sus, pot fi identificate folosind Metodele de Reglarea Naturală a Fertilităţii (RNF), bazate pe auto-observarea corpului femeii şi a ritmurilor biologice, a modificărilor de temperatură şi secreţiilor. Aceste metode se bazează pe două adevăruri ştiinţifice: unul biologic (fertilitatea femeii este limitată în timp) şi unul sexologic (actul intim nu este întotdeauna procreativ).
Biserica recomandă RNF pentru motive valide, astfel încât, ţinându-se cont de ritmurile naturale ale femeii, cuplul poate reglementa naşterile fără a încălca principiile morale. „Atunci când soţii, folosind perioadele infertile, respectă legătura inseparabilă a sensului unitiv şi procreativ al sexualităţii umane, ei se comportă ca miniştri ai planului lui Dumnezeu şi se bucură de sexualitate în conformitate cu dinamismul originar al dăruirii totale, fără manipulări sau alterări”. (Familiaris Consortio, 32)
Aceste metode naturale sunt utile pentru că pot duce la producerea unei sarcini sau la evitarea ei, ajutând cuplul să accepte perioadele fertile sau sterile ale femeii. Pentru a învăţa aceste metode, puteţi contacta Centrul Iubire şi Adevăr sau Departamentul pentru Familie şi Viaţă.
(Material preluat şi adaptat după Raffaello Martinelli, 50 argomenti di attualita, Frammenti di verita cattolica, Vatican 2008, pp.528-543 – poate fi consultat în limbile italiană şi engleză online pe http://www.sancarlo.pcn.net/argomenti_nuovo/pagina0.html)
Bibliografie:
- Humanae Vitae
- Donum Vitae
- Evangelium Vitae
- Familiaris Consortio, 1981;
- CBC.2362-2400;
Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă