1. Continuarea activităţilor curente desfăşurate la nivelul parohiei noastre:
Întâlnirea lunară a familiilor, ce are loc în fiecare a doua luni din fiecare lună, de la 18.30.
Echipa Maicii Sfinte „Ioan Paul II”, formată din 6 familii ce frecventează Capela Sfântul Iosif.
Întruniri tematice ale grupurilor de mame şi taţi / în fiecare miercuri, de la 18.30, iniţiativă susţinută în colaborare cu Asociaţia Ecclesia Domestica.
Celebrarea așa-numitelor nunți de aramă, argint sau aur prilejuite de diversele aniversări ale cununiei pentru mai multe cupluri din parohia noastră.
Pe perioada Postului Mare Celebrarea unor variante ale Devoțiunii Calea Crucii de luni până vineri, cu meditaţii special, adaptate anului familiei.
2. Activități speciale parohiale, eparhiale și internaţionale:
Cel mai mare eveniment din parohie dedicat cuplurilor căsătorite Săptămâna căsătoriei, 7-14 februarie 2012 în care vă propunem:
Predici despre iubirea asumată şi responsabilă, Mărturii ale unor căsnicii salvate sau împrospătate prin credinţă / convertirea inimii, Proiecţii tematice, O întâlnire a familiilor cu împărtăşirea diferitelor experienţe ale cuplurilor, Discuţii cu grupul de tineri pe tema: “Cum să te pregăteşti pentru o căsnicie reuşită?” şi nu în ultimul rând…
Reînnoirea jurămintelor de la Căsătorie – duminică, 12 februarie, la toate Liturghiile dar și posibilitatea împărtășirii unor amintiri romantice ale iubirii – bilețele de dragoste si/sau declarații de dragoste.
Organizarea unei Veghe de rugăciune dedicate Vieţii (după modelul şi în seria: http://www.bru.ro/lugoj/foto-veghe-si-rugaciune-pentru-viata-nascanda-la-timisoara/) – într-o sâmbătă seara împreună cu adorația copiilor – se va fixa și comunica ziua exactă ulterior.
Participarea la A VII-a Întâlnire Internaţională a Familiilor cu Sfântul Părinte Benedict XVI (Milano, 30 mai – 3 iunie): popularizarea acţiunii pentru a încuraja câţi mai mulţi să participe http://www.family2012.com.
Participare cu un grup organizat de familii în 23 iunie, la Gherla (Mănăstirea Sf. Anton), la Sărbătoarea Eparhială a Familiei, cu un autocar şi mai multe automobile.
3. Alte acţiuni (la scară mai restrânsă):
2-3 mai, Centrul Manresa: Curs pentru preoţi, cu pr. Pablo, în continuarea celui din 2011.
25-27 mai, Centrul Manresa: Reculegere organizată de iezuiţi pentru cupluri căsătorite.
9-14 iulie, tabără formativă de vară, pentru operatorii implicaţi în pastoraţia familiei din Eparhia de Cluj-Gherla.
22 septembrie, Centrul Manresa: Întâlnirea eparhială a operatorilor implicaţi în pastoraţia familiei din Eparhia de Cluj-Gherla.
Mircea Oltean,
Consilier parohial pastoraţia familiei