Dorim să ne exprimăm profunda recunoștință față de Ansamblul „Datini”, o adevărată punte între trecut și prezent, între tradiție și credință. Mulțumim din suflet celor doi instructori devotați, Narcisa Boilă și Călin Vac, pentru dăruirea, răbdarea și profesionalismul cu care călăuzesc fiecare pas, fiecare gest și fiecare inimă din acest ansamblu. Prin munca lor tăcută, dar esențială, reușesc să păstreze vii rădăcinile noastre culturale și să transmită mai departe valorile neamului nostru.
Felicitări pentru un nou moment artistic deosebit, încărcat de emoție, credință și demnitate. Ați dovedit, încă o dată, că tradiția românească nu este doar trecut – este prezent viu și viitor luminos.
Gratitudinea noastră se îndreaptă si spre Comunitățile armene și elene care au participat cu momente specifice dând aerul unei seri multiculturale și ecumenice. Un gând special îndreptăm și spre comunitatea evreilor din Cluj care din binecuvântate pricini nu au putut onora fizic invitația, dar și-au arătat recunoștința in alte ocazii fața de Episcopul Martir Iuliu Hossu.
Nu în ultimul rând, suntem recunoscători stimatei ”doamne de fier” a cântecului popular românesc Sava Negrean Brudașcu. Îi mulțumim pentru emoția, harul și autenticitatea pe care ni le-a dăruit în această seară. Prezența domniei sale ne-a onorat, iar glasul dânsei a atins inimile tuturor. Cu recunoștință și admirație, îi dorim multă sănătate și putere să ne poată bucura în continuare cu darul său!
Nu în ultimul rând mulțumim Pr. Vicar General Vasile Tofană, celorlalți confrați preoți participanți, Codruței Fernea care ne-a sprijinit în acest proiect și Vioricăi Sabo care a imortalizat și comunicat evenimentul care n-a fost doar un simplu spectacol, ci a fost o mărturie în favoarea universalității unității fraterne.
Într-o seară închinată unui păstor de neclintit – Fericitul Cardinal Iuliu Hossu – și unei turme de suflete adunate în jurul credinței vii și a frumoaselor datini și tradiții, a mai străbătut încă o dată acel motto al rezistenței veacului XX: „Credința noastră este viața noastră”. Căci DA, în seara aceasta, credința a prins chip: în dansuri și cântări de suflet, în mesaje emoționante rostite din inimă, în icoane dăruite, în oițe frumos modelate cu iubire și talent de Ioana Rusu, în aplauzele numerosului și generosului public…
La mulți ani Datini la împlinirea celor 15 ani de activitate! Suntem onorați să vă avem în comunitatea noastră!!! Ați arătat că tot ceea ce faceți este ”din suflet străbun pentru tot omul bun”.
Fotografii: Viorica Sabo