Dorim să ne exprimăm profunda recunoștință față de Ansamblul „Datini”, o adevărată punte între trecut și prezent, între tradiție și credință. Mulțumim din suflet celor doi instructori devotați, Narcisa Boilă și Călin Vac, pentru dăruirea, răbdarea și profesionalismul cu care călăuzesc fiecare pas, fiecare gest și fiecare inimă din acest ansamblu. Prin munca lor tăcută, dar esențială, reușesc să păstreze vii rădăcinile noastre culturale și să transmită mai departe valorile neamului nostru.
Vă invităm să redescoperim bucuria Sărbătorii Crăciunului, chiar la vreme de pandemie – sâmbătă, 18 decembrie 2021, ora 18.00, în Capela ”Sf. Iosif”(accesul se va face doar pe intrarea A, dinspre Bastionul Croitorilor/Calea Turzii).
Totul va fi posibil datorită SERBĂRII PREGĂTITE PRUNCULUI SFÂNT, de diferite grupuri parohiale alcătuite din copii, tineri și adulți, după cum urmează:
Vizitarea unei Expoziții dedicată Pruncului Isus, realizată de copiii Cercului parohial de artă, condus de Ioana Rusu (pe Hol Intrare A).
Tablou Viu al Nașterii Mântuitorului, urmat de Momentul poetic ”Copiii preamăresc nașterea lui Isus”, responsabil Otilia David.
Moment al Grupului de dansuri și obiceiuri grecești, coordonat de Daniel Mocanu.
Corul de copii ”Allegria” – dirijat de Cristina Nagy, la orgă: Iulia Marțian.
Moment pregătit de Ansamblului “Datini” instruit de Călin Vac și Narcisa Boilă.
Momentul „Invitatului cu Daruri” (Moș Crăciun).
La serbare sunt așteptați și cei care aleg să răspundă prezent prin mijloacele online (evenimentul va fi în direct pe pagina noastră de Facebook).
Hai și tu, dacă vrei să-i oferi un pic din timpul tău, Pruncului Sfânt!
Vineri, 9 iulie 2021 este ziua celui de-al 20-lea spectacol susținut de Ansamblul “Datini”.
Manifestarea va avea loc cu începere la ora 18.00, fiind găzduită de curtea Centrului de activități situat pe Bulevardul C. Brâncuși 44-46 (locul repetițiilor curente).
Intrarea este liberă.
Denumit în mod simbolic „SERI DE SÂNZÂIENE„, spectacolul își propune să pună în scenă un obicei folcloric de sorginte creștină, ocazionat de Sărbătoarea ”Nașterii Sf. Ioan Botezătorul” (Sânzienele), pe care creștinătatea o celebrează la 24 iunie și care demonstrează, încă o dată, puternica simbioză care există între biserica creștină și folclor.
Ansamblul parohial ”Datini”, condus de instructorii Narcisa Boilă și Călin Vac, vă invită la
Spectacolul de tradiţii şi obiceiuri ”Reînviind satul de odinioară”
Vineri, 8 iunie 2018, ora 17.30,
Capela ”Sf. Iosif”
Spectacolul va fi și un vestitor al vacanței mari. Ansamblul va intra apoi într-o binemeritată vacanță, până la toamnă, perioadă numai bună pentru a redimensiona importanța campaniei muncilor agricole de primăvară/vară. Astfel, Sărbătoarea Rusaliilor își va atinge în comunitate conotațiile ei tradițional-agricole (evidențiate prin acest spectacol).
Intrarea este liberă.
N.B. La finalul reprezentației membrii ansamblului sunt invitați ca Centrul Pastoral de pe bld. Brâncuși nr. 44 la o agapă fraternă.