Suntem în Anul Credinţei

Pentru a marca a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II şi a 20-a aniversare a Catehismul Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat un An al Credinţei, începând din 11 octombrie 2012 până pe 24 noiembrie 2013. Scopul este întărirea în credinţă a catolicilor şi atragerea lumii la credinţă prin exemplul lor.

Convocarea efectivă a Anului Credinţei a fost făcută de Suveranul Pontif prin Scrisoarea apostolică “Porta fidei” (Poarta credinţei), dată în formă de motu proprio şi semnată la 11 octombrie 2011 şi făcută publică la 17 octombrie acelaşi an. În document se exprimă dorinţa ca Anul Credinţei “să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă” (nr. 9). La începutul anului 2012, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a publicat o “Notă cu indicaţii pastorale pentru Anul Credinţei”, în care se oferă o serie de sfaturi concrete, grupate pe patru niveluri: al Bisericii Universale; al Conferinţelor Episcopale; al Diecezelor/Eparhiilor; şi în fine al parohiilor, comunităţilor, asociaţiilor şi mişcărilor.

Mai multe detalii despre Anul Credinţei puteţi afla dând click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookie-uri. Pentru a asigura buna funcţionare, pentru a îmbunătăţi utilizarea şi funcţionalitatea acestuia, pentru a personaliza conţinutul şi anunţurile, şi pentru a analiza traficul, asemenea majorităţii site-urilor, folosim cookie-uri. Dacă nu sunteți de acord, unele funcționalități s-ar putea să fie indisponibile. Puteţi oricând să vă schimbaţi sau să vă retrageţi consimţământul. Aflați mai multe detalii aici.
Accept
Nu accept