Noapte de veghe – pregătire pentru Postul Mare

15 MARTIE 2013, ORA 18.00

Să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful speranţei de mântuire

Programul include Sfânta Liturghie bizantină şi latină, Rozariu, Paraclis, Adoraţie Euharistică, rugăciuni de penitenţă.

Intenţiile de rugăciune ale acestei NOPŢI DE VEGHE:

– Unitatea creştinilor;

– Dobândirea păcii în inimi, în familii şi în  întreaga lume;

– Protejarea vieţii de la concepţie şi până la moartea naturală;

– Ispăşirea păcatelor persoanelor consacrate şi ale lumii întregi;

– Rugăciuni pentru noul Suveran Pontif;

– Intenţiile personale ale credincioşilor participanţi.

Vă aşteptăm cu drag!

Pr. Titus S. Sas, tel. 0740-218620

Oficiu special de rugăciune

Copiii Sf. Iosif vă invită în prima miercuri (06.03.2013)
din luna martie, cu începere de la ora 17.00, la un nou
OFICIU SPECIAL DE RUGĂCIUNE
avându-l ca mijlocitor pe Sf. Iosif.

Intenţiile generale de rugăciune din această lună:

– Pentru ca să crească respectul pentru natură, conştientizând că întreaga creaţie este lucrarea pe care Dumnezeu a încredinţat-o responsabilităţii umane.

– Pentru ca episcopii, preoţii şi diaconii să fie neobosiţi vestitori ai Evangheliei până la marginile pământului.

– Pentru continuarea lucrărilor la Catedrala dedicată martirilor şi mărturisitorilor veacului XX.

Seara se va încheia cu Adoraţie Euharistică, urmată de o agapă fraternă pe Holul expoziţional.

Vă aşteaptă cu mult drag,
Pr. Mircea Marţian, tel. 0745-265935

Oficiu special de rugăciune

Copiii Sf. Iosif vă invită în prima miercuri (06.02.2013)
din luna februarie, cu începere de la ora 17.00, la un nou
OFICIU SPECIAL DE RUGĂCIUNE
avându-l ca mijlocitor pe Sf. Iosif.

Intenţiile generale de rugăciune din această lună:

  • Pentru ca familiile migrante, îndeosebi mamele, să fie sprijinite şi însoţite în dificultăţile lor.
  • Pentru ca populaţiile care trăiesc experienţa războaielor şi a conflictelor să poată să fie protagoniste ale construirii unui viitor de pace.
  • Pentru toţi bolnavii în mod deosebit pentru cei din parohia noastră.
  • Pentru repornirea construcţiei Catedralei dedicate martirilor şi mărturisitorilor veacului XX.

Seara se va încheia cu Adoraţie Euharistică, urmată de o agapă fraternă pe Holul expoziţional.

Vă aşteaptă cu mult drag,
Pr. Mircea Marţian, tel. 0745-265935

Oficiu special de rugăciune

Grupul parohial de Rugăciune Copiii Sf. Iosif,
se va reuni în luna NOIEMBRIE, miercuri, 21.11. 2012, Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, cu începere de la ora 17.00 la un
OFICIU SPECIAL DE RUGĂCIUNE
închinat părintelui nostru ocrotitor Sf. Iosif.

Intenţiile generale de rugăciune pentru această lună:

  • Pentru salvarea sufletele din Purgator.
  • Pentru ca aprofundarea credinţei în timpul acestui An dedicat Credinţei să ne ajute să dorim cu ardoare dreptatea şi pacea în lume.
  • Pentru ca Episcopii, preoţii şi toţi slujitorii Evangheliei să dea   mărturie curajoasă de fidelitate faţă de Domnul răstignit şi înviat.
  • Pentru ca Biserica peregrină pe pământ să strălucească precum o lumină a naţiunilor.

Oficiul va fi urmat de Adoraţie Euharistică și de o agapă fraternă în Holul expozițional.

Este un prilej de a identifica intenţiile generale de rugăciune pe care vă rugăm, în măsura posibilităţilor, să le adaugati şi dumneavoastră alături de intenţiile particulare.
Pentru odihnă, credinţă, dreptate, pace, fidelitate şi o Biserică puternică în Haruri,

pr. Mircea Marţian

Program special în prima vineri şi în prima sâmbătă din lună

SĂ LUĂM AMINTE!

Prima săptămână din fiecare lună este în tradiţia Bisericii Catolice un nou prilej de a ne încredinţa Inimii Preasfinte a lui Isus şi Inimii Neprihănitei Fecioare Maria. Acest cult este evidenţiat prin oficii speciale în comunitatea noastră. Vă invităm la această ofertă specială care se bucură de prezenţa marianistelor în parohia noastră. Fie ca inima noastră să devină asemeni cu inima Lor. Amin.

Vineri, 2 noiembrie 2012, prima din lună, după Sfânta Liturghie de la ora 9.00, se va desfăşura o oră de Adoraţie euharistică, după următorul program:

Continuă lectura „Program special în prima vineri şi în prima sâmbătă din lună”

Pastoraţia copiilor, anul catehetic 2012-2013

Dragi copii, părinți și însoțitori.

Vă așteptăm cu mult drag și în acest an să ne bucurăm împreună la unul sau mai multe programe speciale dedicate vouă:

 ☺SFÂNTA LITURGHIE PENTRU COPII
celebrată în fiecare duminică cu începere de la ora 11.30


☺CATEHEZĂ PE DIFERITE GRUPE DE VÂRSTĂ

  • Grupa „Bunului Păstor”, 3-6 ani, responsabil Cristina Sechelea, tel. 0748-593411 – joi, două grupe: ora 16.15, respectiv  ora 17.30, Atriumul din faţa Căsuţei îngerilor
  • Grupa Mică Pregătitoare, 7-8 ani, responsabil Otilia David, tel. 0728-257333 – duminică ora 10.15, Căsuţa Sfinţilor
  • Grupa Mare Pregătitoare, 9-10 ani, responsabil Adriana Tuşa, tel. 0755-356190 – duminică ora 10.15, Căsuţa Bibliei
  • Grupa de Aprofundare, 10-13 ani, responsabil Persida Balint, tel. 0743-222253 – duminică ora 10.15, Cateheză Balcon B

  Continuă lectura „Pastoraţia copiilor, anul catehetic 2012-2013”