Concert de colinde
Suntem invitați să redescoperim atmosfera Primului Crăciun așezând Iubirea care vrea să se întrupeze în centrul vieții noastre în cadrul unui minunat cadou muzical: Luni, 21 decembrie 2020, ora 18.00, Capela ”Sf. Iosif”– acces doar pentru coriști și însoțitori (părinți, frățiori sau bunici) pe intrarea A (dinspre Bastionul Croitorilor/ Calea Turzii) – restul online!
Concertul va fi oferit Pruncului Sfânt și tuturor celor care, cu mic și mare doresc să participe (unii doar online), alegând să fie împreună cu protagoniștii serii, copiii și tinerii din Corul ”Allegria”, dirijat de Cristina Nagy – la pian: Iulia Marțian.
Haideți cu noi mâine seară (online) pe pagina de facebook a parohiei, să reînvățăm a ne bucura creștinește, cu lacrimi în ochi, de fericire, pentru că Dumnezeu s-a îndurat, ne-a salvat și iată: Avem Mântuitor! Minunat este faptul că tot ceea ce este El, adică Dragoste, Lumină, Har, Adevăr, Pace şi Îndurare, ni le dăruiește necontenit, începând cu primul Crăciun, inclusiv la vreme de pandemie…
Concert de muzică sacră
Concert de colinde
Concert de colinde
Concert vocal-instrumental Stabat Mater
Parohia Andrei Mureşanu Cluj-Napoca
vă invită
vineri, 15 aprilie 2016, ora 18.30 (după Calea Crucii),
în Capela „Sfântul Iosif” la
Concertul vocal-instrumental Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi
Interpretează:
Adriana Ţidor – soprană,
Szilvia Klára Nagy – mezzo-soprană,
la pian: Peter Kolcsár
Intrarea este liberă.
„Stabat Mater dolorosa” (Stătea Maica îndurerată) zugrăvește muzical emoționantele momente după răstignirea Mântuitorului pe cruce, subiectul central al lucrării fiind contemplația durerii Preacuratei Fecioare Maria , a cărei inimă a fost străpunsă de durere.