Mini-Concert de pian (foto şi video)
Excursie pentru tineri în Austria / Italia – 21-30 iulie 2014
Adresată copiilor și tinerilor între 12-19 ani
22 IULIE – plecarea din fața Capelei Sf. Iosif
23, 24 IULIE – Viena, Mănăstirea Melk (vârful barocului austriac), Valea Wachau (castele medievale)
25, 26, 27, 28, 29 IULIE – Roma, Tivoli (Villa D’este, Adriana, Gregoriana), Bagnoregio (orășelul muritor), Orvieto (oraș etrusc), Assisi (Bazilica Santa Chiara și San Francesco)
30 IULIE – Zagreb – întoarcerea la Cluj
Necesar:
- Copie Pașaport sau CI (la înscriere).
- Împuternicire notarială de la ambii părinți (sentință dacă este cazul)
- Taxă de 180 Euro achitată integral până în data de 15 iulie: cost transport în autocar, taxe drumuri, cazări, abonament metrou Roma.
- Izolir / saltea gonflabilă și sac de dormit – cazarea se va face în spații ale unor mănăstiri (Austria și Italia), respectiv în Seminarul din Zagreb.
La plecare participanții trebuie să-și mai asigure:
- Provizii neperisabile (pentru prima zi).
- Dovadă de asigurat.
- Începând cu a doua zi contravaloare apă, mic dejun și cină (se vor face cumpărături comune de la supermarket), respectiv să aibă bani pentru o masa caldă de prânz luată în comun!Informaţii, detalii, înscrieri:
Doritorii sunt rugați să semnaleze acest lucru, cât mai repede! Apoi își pot valida locul până cel târziu în data de 22 iunie 2014 achitând un avans de minim 90 euro!
Pr. Mircea Marțian, tel. 0745 -265935, e-mail: mircea.martian@gmail.com
Sărbătoarea Copilăriei în Eparhia de Cluj-Gherla 2014
Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică “Sf. Iosif” din localitatea Iclod va găzdui în data de 21 iunie 2014, a VIII-a ediţie a Întâlnirii Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla. Tema acestei întâlniri, la care vor participa copii din majoritatea parohiilor Eparhiei, cu vârste cuprinse între 6 – 13 ani, este: Isus, cu tine sunt fericit!, iar motto-ul: “Lăsaţi copiii să vină la mine…”(Lc 18,16). Locația propriu-zisă a evenimentului va fi Școala Gimnazială Iclod, jud. Cluj.
Evenimentul este organizat de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla în colaborare cu Protopopiatul Someș, Parohia „Sf. Iosif” Iclod şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, preoţii, persoanele consacrate şi laicii implicaţi în pastoraţia copiilor şi tinerilor .
Programul Întâlnirii Copiilor 2014 este următorul:
9.00 Primirea participanţilor & animaţie
10.00 Pregătirea pentru Sfânta Liturghie
10.30 Sfânta Liturghie arhierească
Prânzul ( fiecare din pacheţelele proprii aduse de acasă)
12.30 Festivalul copiilor: jocuri, bansuri, clowni
15.45 Predarea Icoanei copiilor Protopopiatului care va găzdui Întâlnirea Copiilor în 2014
16.00 Încheierea Întâlnirii Copiilor
În vederea pregătirii Întâlnirii Copiilor de la Iclod dorim să specificăm următoarele aspecte, cu rugămintea de a fi luate în considerare pentru buna desfăşurare a evenimentului:
- Copiii din parohie cu vârsta între 6 şi 13 ani să fie pregătiţi din timp pentru această zi. Nu este oportun să fie cooptaţi în ultimele zile lipsind astfel o motivaţie consistentă.
- Înscrierile se fac în fiecare Parohie până în 10 iunie 2014 şi vor fi centralizate în fiecare protopopiat de către responsabilul cu pastoraţia tinerilor. Însemnele întâlnirii vor fi primite doar de către parohiile care au anunţat participarea.
- Grupurile de copii, care vor participa la Întâlnirea Copiilor, trebuie să aibă un număr suficient de responsabili bine pregătiţi; aceştia să se asigure la plecarea din propriile parohii că fiecare copil are o şepcuţă/pălărioară pentru soare, sticluţă cu apă şi pacheţel pentru prânz.
- La centrul de primire va fi făcută înscrierea grupului parohial şi se vor primi însemnele întâlnirii.
- La sosirea la Iclod şi pe parcursul întregii zile responsabilii grupurilor sunt rugaţi să respecte indicaţiile organizatorilor şi animatorilor. Bagajele vor rămâne la aparținători pentru a evita deplasarea spre parcare în timpul prânzului.
- Participanții la Întâlnirea copiilor să fie îndemnaţi să participe la întregul program, iar plecarea să fie luată în considerare după încheierea programului. Situaţiile contrare sunt deosebit de deranjante.
- Preoţii care vor concelebra la Sfânta Liturghie sunt rugaţi să îşi aducă ornate luminate.
- Parohiile care doresc să participe la Festivalul Copiilor cu un moment artistic educativ pentru copii sunt rugate să contacteze organizatorii până în 10 iunie 2014.
- Informaţii suplimentare se pot obţine la Departamentul pentru Tineret – Pr Radu Tălpălariu 0729.884.887 şi ASTRU Cluj – 0758.677.259, cluj@astru.ro
Mai multe detalii găsiţi la adresa:
http://cluj.astru.ro/anunt-sarbatoarea-copilariei-in-eparhia-de-cluj-gherla-2014/
Prima Sfântă Împărtăşanie în capela Sf. Iosif – Piaţa Cipariu Cluj
Procesiunea copiilor de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” până la capela „Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu, Sfânta Liturghie celebrată de Episcopul eparhial, PS Florentin în cadrul căreia copiii au primit Prima Sfântă Împărtăşanie. La final a avut loc decernarea diplomelor de amintire şi a cadourilor, moment urmat de pozele de grup şi o agapă fraternă. Copii care s-au împărtăşit prima dată cu Trupul şi Sângele lui Isus sunt de la şcolile din centrul mun. Cluj-Napoca şi s-au pregătit pentru acest moment al întâlnirii personale cu Isus Hristos sub forma pâinii şi a vinului – prin cateheză – sub atenta coordonare a d-lor catehete, şi primirea Sacramentului Spovedaniei – în cadrul Departamentului de religie şi cateheză, cu sprijinul Parohiei „Andrei Mureşanu” şi prin colaborarea mai multor preoţi. Răspunsurile la Sf. Liturghie Arhierească au fost date de copiii din Corul „Allegria” de la Liturghia duminicală a copiilor din capela „Sf. Iosif”.
Mini-Concert de pian
Parohia Andrei Mureşanu – Capela „Sf. Iosif”
Şcoala Parohială de pian
vă invită la un
Mini-Concert de pian
susţinut de elevii Şcolii de Pian a Capelei „Sf. Iosif”
prof. Zita Bota şi Paul Erdos
Capela „Sfântul Iosif”
Duminică, 1 iunie 2014, Ziua Copiilor, ora 19.30
Vă aşteptăm cu mult drag!
Programele parohiale, catehetice şi extracatehetice, intră în vacanţă
Vă comunicăm faptul că programele parohiale, catehetice şi extracatehetice, intră în vacanţă începând cu data de 15 iunie 2014. Acestea vor fi reluate ca de obicei în prima duminică din luna octombrie a.c. când vom deschide un nou an catehetic parohial.
Pe perioada vacanței, o să ne vedem cu ocazia unei tabere de studii pentru copii și tineri între 12-20 ani dar și cu prilejul Campusului Parohial pentru copii (între 7 și 12 ani) pe care dorim să le organizăm la date care vor fi comunicate ulterior.
În plus vă aşteptăm în continuare, inclusiv pe perioada vacanţei, la Sfânta Liturghie celebrată special pentru voi cu începere de la ora 11.30.
Vă doresc vacanță cu Haruri și multă odihnă,
pr. Mircea Marțian,
Responsabil parohial cu pastoraţia copiilor
tel. 0745-265935, email: mircea.martian@gmail.com