Haideți să cântăm!

Un ultim rod al celor 17 ani pe care-i împlinim sub protectoratul Sfântului Iosif, dând viață Catedralei din inima Clujului

Sâmbătă, 16 martie 2024, ora 17.00, Corul de copii și tineri „Allegria” din Cluj-Napoca lansează un nou album de cântece religioase pentru copii: ”HAIDEȚI SĂ CÂNTĂM!”…

Evenimentul va avea loc la Catedrala Greco-Catolică dedicată ”Martirilor și Mărturisitorilor secolului XX” din Piața Cipariu nr. 2, Cluj-Napoca.

Este al III-lea album al acestui cor după cel cu Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de aur, adaptată pentru copii de Cristina Pătrașcu Nagy (dirijoarea Corului ”Allegria”), respectiv cel prin care s-au lansat deja mai multe cântece religioase pentru copii.

La manifestare sunt așteptați toți copiii și tinerii care au cântat de-a lungul timpului în acest cunoscut cor, unii dintre ei oferind o mărturie cu privire la această experiență (cât de important poate fi să-i cânți Domnului).

La finalul evenimentului, copiii și tinerii ”allegrieni”, însoțiți de părinții, bunicii sau alți însoțitori vor participa la o cină festivă alături de întreaga echipă de preoți, consilieri parohiali, responsabili ai diferitelor grupuri parohiale catehetice sau extra-catehetice (cum ar fi cercurile de artă, de dansuri și obiceiuri populare românești, de jurnalism…) sau alți colaboratori, prin care se va marca la nivelul comunității atât momentul intrării în Postul Mare, respectiv cei 17 ani pe care îi împlinim la Capela ”Sf. Iosif” sub minunatul protectorat al părintelui nostru ocrotitor.

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!

Pe aripile muzicii

Despre ”magia” muzicii și cum ne poate afecta ea emoțional (în bine!)

A fost un moment binecuvântat de prezența în mijlocul nostru a Preasfinției sale Claudiu, o seară de excepție care ne-a arătat, încă o dată, ce multe se pot face în echipă (în comuniune).

O zi în care Catedrala ”Martirilor și mărturisitorilor” a fost din nou vie și utilă prin Aula ”Iuliu Hossu”, devenit loc de pelerinaj “pe aripile muzicii”.

Felicitări organizatorilor, Liceului Inochentie Micu reprezerntat de doamna Director Simona Gruian și de inițiatoarea festivalului ajuns la a V-a ediție, Sora Lucia, alături de ”Voci Angelice” la care s-a adăugat ca în fiecare an Cristina Pătrașcu Nagy (dirijoarea Corului de copii “Allegria” al Capelei ”Sf. Iosif”)

Absolut extraordinar ce s-a realizat cu tinerii și copiii participanți într-un timp așa de scurt.

Mulțumim colegei noastre din Biroul de comunicații sociale al Episcopiei de Cluj-Gherla pentru imaginile surprinse și detaliile oferite (care au contat, fiecare aducând un farmec în plus întregii seri): vezi Facebook

Încheierea anului catehetic, 2022-2023, în jurul grupului de copii ASTRU junior

Începând de duminică, 25 iunie 2023, a răsunat și la noi în comunitate vestea: BINE AI VENIT VACANȚĂ MARE!

După Sfânta Liturghie animată de copii, în Capela ”Sf. Iosif” a urmat un Festival al bucuriei la Centrul de activități compus din: cateheză, masă și jocuri în comun, respectiv jocuri de echipă sau libere (trambulină, fotbal de masă, baschet,…).

astru junior vacanta mare

Mulțumim lui Leonard Socaciu, Președintele ASTRU Cluj, doamnei catehete Otilia David, dirijoarei Corului Allegria, Cristina Nagy, tinerilor din comunitate care au făcut voluntariat, doamnei consilier Bodea Ildi care a îndulcit evenimentul și minunatei gazde Simona Marțian.

Responsabilul cu pastorația copiilor pr. Mircea Marțian le-a vorbit copiilor în cadrul catehezei despre bucuriile trecătoare, despre acele bucurii care ne dau satisfacție doar pentru puţin timp, sfătuindu-i să se străduiască să caute bucuria care vine din interior, o bucurie pe care nimeni nu o poate lua de la noi. S-a insistat pe fericirea obținută prin ”a dărui” nu prin ”a primi”, nefiind întâmplător faptul că una dintre fericirile evanghelice proclamate de Isus a fost: ”Fericiți cei milostivi…”!

Așadar, pentru ca sufletul să-și poată păstra bucuria avem nevoie în mod constant și pe perioada vacanței de rugăciune, de practicarea sacramentelor, participare la Sfânta Liturghie și multe fapte bune.

Fiecare a plecat mulțumit, cu speranța că ne vom revedea atunci când suntem în oraș la Sfânta Liturghie, dedicată copiilor și tinerilor, în fiecare duminică, cu începere de la ora 11.30, în perioada școlii de vară sau a campusului de vară, pe care intenționăm să le organizăm pentru copii.

Foto: Simona și Iulia Marțian