Dorim să ne exprimăm profunda recunoștință față de Ansamblul „Datini”, o adevărată punte între trecut și prezent, între tradiție și credință. Mulțumim din suflet celor doi instructori devotați, Narcisa Boilă și Călin Vac, pentru dăruirea, răbdarea și profesionalismul cu care călăuzesc fiecare pas, fiecare gest și fiecare inimă din acest ansamblu. Prin munca lor tăcută, dar esențială, reușesc să păstreze vii rădăcinile noastre culturale și să transmită mai departe valorile neamului nostru.
Vă invităm să redescoperim și să redescoperim semnificațiile și bucuria Sărbătorii Crăciunului
Start înscrierilor la Campusul Estival Parohial adresat copiilor între 6-12 ani
Așteptăm înscrieri până cel târziu vineri, 30 august 2024.
Ce vă propunem: ATELIERE, CATEHEZĂ, JOCURI, DANSURI ȘI MULTĂ VOIE BUNĂ
Când? Duminică, 1 septembrie, 2024, interval orar 13.00-18.00
Luni, 2 septembrie, 2024, interval orar 11.00-16.00
Marți, 3 septembrie, 2024, interval orar 11.00-16.00
Pentru o bună desfășurare copiii înscriși trebuie să plătească o taxă de 25 lei/persoană/zi, din care se vor cumpăra cele necesare servirii mesei în comun (meniuri adaptate copiilor) dar și pentru mici surprize între activități (cei care nu pot participa din rațiuni financiare sunt rugați să ia legătura cu noi)!
În vederea favorizării unui spirit fratern vă rugăm să nu aduceți gustări și nici apă sau sucuri, toate acestea vor fi servite de voluntari (din cele cumpărate) în momente speciale.
Tinerii (peste 13 ani) din comunitate (care doresc), sunt rugați să se înscrie ca voluntari adăugându-se voluntarilor ASTRU.
Înscrieri la: Pr. Mircea Marțian, 0745-265935, mircea.martian@gmail.com
Un nou spectacol de datini și obiceiuri populare – 15 iunie 2024, ora 17.30, în grădina Centrului de activități.
Ziua Greciei 2023
Cea de-a doua Zi Națională a Greciei, Ziua Marelui „NU”!
Sărbătorind, la Centrul nostru de activități, în organizarea Comunității Elene din Cluj, cea de-a doua Zi Națională a Greciei, Ziua Marelui „NU”!
Reamintire, omagiu, muzică, mâncare și mult dans… Proaspătul nostru grup de inițiere în limba greacă nouă și de dansuri populare grecești s-a simțit, din toate punctele de vedere, ca acasă! Mulțumim lui Dumnezeu!
Sărbătoarea amintește dimineața zilei de 28 octombrie 1940, când ambasadorul italian la Atena, i-a înmânat premierului grec de atunci, Ioannis Metaxas, un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării. Grecia menținuse relații prietenești cu Germania Nazistă, în special în domeniul economic și premierul s-a așteptat, poate, la o reacție în sprijinul țării sale din partea aliatului Italiei. Metaxas a respins ultimatumul, iar această alegere a grecilor de a rezista a putut fi rezumată într-un singur cuvânt: Οχι (Ohi), „Nu” în limba greacă. După numai câteva ore, armata italiană a declanșat atacul împotriva Greciei, din bazele deținute în Albania.
Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte. Amintește de valorile elene și, dintre toate, cel mai mult, de demnitate… Să luăm aminte!
Deschiderea noului an catehetic-formativ 2019-2020
la Capela ”Sfântul Iosif”,
duminică, 29 septembrie 2019, cu începere de la ora 11.30.
Pentru noi e un nou început în care încercăm să ne raportăm la copii și tineri de o manieră credibilă, cu manifestări ”transparente, primitoare, oneste, atrăgătoare, comunicative, accesibile, bucuroase și interactive” (cf. invitației Sfântului Părinte, Papa Francisc, cu ocazia unei întâlniri cu tinerii din Estonia).
Programul prevede Celebrarea Sfintei Liturghii, animată de copii și tineri, urmată de prezentarea pe scurt a ofertei pastoral-educative din acest an (acest lucru se va face de către fiecare responsabil prezent sau, în lipsă, de subsemnatul, în calitate de responsabil parohial cu pastorația copiilor și a tinerilor din comunitate).
La final, împreună cu voluntarii prezenți, vom trece la o mică întrunire de lucru pentru un orar provizoriu, în paralel cu o mică dar binemeritată agapă fraternă.
Mulțumind voluntarilor pentru colaborare și așteptându-vă cu drag,
pr. Mircea Marțian.
P.S. Reamintesc faptul că, pentru înscrieri, au fost lansate formulare speciale, care, după completare, pot fi depuse la Biroul parohial până cel târziu, duminică, 6 octombrie 2019, dată când programele vor deveni operaționale (în funcție de caz, la Catedrală sau la Centrul de activități de pe Bld. C. Brâncuși 44).