SOS – proiectele Parohiei „Andrei Mureşanu”

Proiectele de mai jos nu au finanţare în bugetul parohial alcătuit din chetele duminicale la care se adaugă taxa de cult.

Prin urmare pentru susţinerea acestor proiecte aşteptăm donaţii directe din partea credincioşilor cu specificarea proiectului respectiv. De asemenea  sunt binevenite şi contractele de sponsorizare.

  • Tipărirea unei cărţi cusute şi legată cu coperte tari care cuprinde Sfânta Liturghie şi cântece religioase pentru copii şi tineri. Costuri estimative pentru 200 de cărţi 6.000 lei.
  • Înregistrarea unor CD-uri audio care să conţină colinde sau pricesne interpretate de corul Capelei „Sfântul Iosif” – „Jubilatae”, dirijat de Mihaela Ceşa-Goje – se autofinanţează.
  • Montarea unui panou de alarmă şi a unor sisteme de supraveghere a Capelei „Sf. Iosif”, normă prevăzută în Legea de funcţionare a instituţiilor de cult. Costuri estimative 6.000 lei.
  • Transmiterea în direct, a Sfintelor Liturghii şi a unor oficii liturgice de la Capela „Sfântul Iosif”, cu ajutorul internetului, printr-un sistem ce redă semnalul audio-video, pe site-ul parohiei, www.parohiandreimuresanu.ro. Costuri estimative 5.000 lei.
  • Realizarea unei machete a viitoarei Catedrale, la dimensiuni reduse dar la scară, care să folosească drept Chivot pe masa altarului, la păstrarea Sfântului Sacrament. Costuri estimative 13.200 lei.
  • Îmbunătăţirea sistemului de proiecţie din interiorul Capelei „Sfântul Iosif”, pentru proiectarea Sfintei Liturghii şi a altor activităţi; amenajarea unui nou loc de proiecţie pentru a se asigura vizibilitatea din orice locaţie. Costuri estimative 3.500 lei.
  • Montarea unei bariere automatizate pentru a controla accesul in curtea bisericii. Costuri estimative 4.500 lei.

Pentru informaţii suplimentare:  Pr. Mircea Marţian

2% pentru Parohia „Andrei Mureşanu”

Parohia “Andrei Mureşanu” vă invită  să sprijiniţi şi în acest an reconstrucţia Bisericii Greco-Catolice donând 2% din ceea ce oricum v-a fost luat sub formă de impozit în anul 2010.

Trebuie doar să “ordonaţi” transferul acestor sume în contul Parohiei noastre!

  • Denumire: Parohia Andrei Mureşanu
  • Sediu: Eroilor 10/7
  • Cod fiscal: 7777978
  • Nr. Cont: 2511.A01.0.266.12080106BCR – Sucursala Cluj
  • IBAN:  RO 30RNCB0106026612080001

Formulare fiscale cu acest scop se află  la Capela “Sfântul Iosif” (Fişa 230)

După completare formularele pot fi aduse la Biroul Parohial sau la sediul direcţiei de finanţe de care aparţineţi. De asemenea formularele pot fi expediate Finanţelor Publice prin Poşta Română

Data limită: 15 mai 2011.

Fondurile vor fi orientate către diferitele misiuni sau proiecte aflate în desfăşurare la nivelul parohiei noastre.

Cu mulţumiri, în comuniune de rugăciune, Pr. Mircea MARŢIAN, paroh