„…Creşteţi…” (4)

După câteva noţiuni atinse în articolul anterior – dăruirea, descoperirea reciprocă, castitatea, romantismul, preludiul – continuăm sondarea lumii extraordinare a sexualităţii umane ca expresie a iubirii adevărate şi ca liant al cuplului care s-a format deja sau încearcă să-şi găsească / regăsească identitatea.

Pentru mulţi creştini, prezenţa unor astfel de articole (alături de teme pur spirituale, de pelerinaje şi sfinţiri de biserici)  constituie un adevărat afront adus bunului simţ şi pudoarei. Bizar, pentru că adesea cei ruşinoşi ar dori ca aceste subiecte să fie discutate cât mai în detaliu. Biserica nu s-a ascuns niciodată, nici nu s-a ferit să spună adevărul, aşa cum a luat poziţie fermă, legitimă, cu argumente de forţă, împotriva avortului, contracepţiei, homosexualităţii, pornografiei, etc., deci nu o să o fac nici eu, cu atât mai mult cu cât puţini preoţi se focalizezază pe aceste discuţii.

Continuă lectura „„…Creşteţi…” (4)”

Totul se plăteşte (III)

Ne apropiem de finalul periplului nostru prin lumea întunecoasă a consecinţelor păcatului, a neplăcerilor cauzate de acţiunile noastre negative şi ne oprim acum asupra a două dintre păcatele cele mai întunecate şi mai pline de suferinţe pentru toată lumea: avortul şi adulterul.

Una dintre cele mai mari crime pe care omul lipsit de raţiune şi sentimente o comite este avortul, respectiv suprimarea voită a vieţii unui copil nenăscut, lipsit de posibilitatea de a se apăra, aflat în evoluţie sub inima mamei care teoretic, dacă nu şi practic, are datoria de a-l iubi şi a aştepta cu nerăbdare momentul primei întâlniri. Citeam o propunere de rugăciune pentru ianuarie 2010, în care suntem invitaţi să oferim o Novenă de Liturghii pentru copiii nenăscuţi, care mi-a adus în faţa ochilor un detaliu şocant: în ultimii 50 de ani s-au făcut în lume, peste un miliard de avorturi!!! Vorbim aici doar de avortul chirurgical (efectuat de medic), fără a se adăuga la calcul numărul enorm de copii ucişi de avortul chimic produs de pilula „contraceptivă”, sterilet, implanturi hormonale, pilula de a doua zi, RU486 etc. Atenţie din nou, pentru toate doamnele şi domnişoarele emancipate, de altfel bune creştine (?!) care cred că Biserica e demodata şi că pot alege contracepţia chimică şi mecanică pentru a se feri de o nouă sarcină!

Continuă lectura „Totul se plăteşte (III)”

Totul se plăteşte (II)

Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că orice păcat, orice greşeală, lasă în urmă efecte teribile pentru noi, pe care trebuie să le plătim într-o formă sau alta, datorită cărora suferinţa continuă să se facă simţită în sufletul celui / celei care a călcat Legea. Există urmări morale, pe care le sesizăm din slăbiciunea cu care facem binele, din fragilitatea hotărârilor noastre de îndreptare, luate foarte uşor însă niciodată duse la îndeplinire, din sentimentul de culpabilitate inerent comiterii păcatului, şi există „efecte secundare” fizice şi psihice pe care trebuie să le asumăm, să le anticipăm, şi, în fond, să le suferim mai departe.

În lucrarea sa Questioni di vita & di morte. 10 Interviste, filosoful italian Tommaso Scandroglio subliniază un aspect bizar al lumii moderne: e din ce în ce mai întâlnită teoria, stranie de altfel, conform căreia cine nu crede nu e obligat să respecte normele morale, pentru că acestea sunt inteligibile doar în lumina credinţei.

Continuă lectura „Totul se plăteşte (II)”