Invitaţie la „Sărbătoarea Sfântului Iosif”

Parohia „Andrei Mureşanu” vă invită sâmbătă, 19 martie 2011

la „Sărbătoarea Sfântului Iosif”

Program:

8.30 Oficiu de mulţumire animat de Grupul de rugăciune „Copiii Sfântului Iosif şi ai Mariei”
9.00 Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul „Jubilate”
urmată de:

  • Prezentarea în imagini a activităţii parohiei
  • Spectacol extraordinar „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”, realizat de  grupurile de cateheză şi extra-cateheză parohiale împreună cu corul „Allegria”
  • Vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă, realizate de copiii parohiei şi înmânarea icoanei dedicate Anului Familiei
  • Agapa fraternă – în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” (toţi aceeia care pot contribui la agapa fraternă cu bunătăţile pământeşti sunt bineveniţi!)

Cartea Sfintei Tereza de Lisieux (a Pruncului Isus)

Novena cea mică

Rugăciuni de nouă zile către Sfânta Tereza de Lisieux (a Pruncului Isus)

Părinte ceresc, care încununezi cu dumnezeieşti daruri vredniciile celor ce-Ţi slujesc cu credinţă pe pământ, adu-Ţi aminte de iubirea înflăcărată cu care Te-a iubit Mica Floare, Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Încrezătoare în Tine, ea ne-a spus, că în Cer Tu ai să-i împlineşti toate cererile, pentru că ea a împlinit pe pământ totdeauna voia Ta. Ascult-o şi acum, Părinte ceresc. Pentru rugăciunile ei, ascultă cererea mea. Pentru vredniciile ei, treci cu vederea nevrednicia mea şi mă ajută.

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire… Şi acum…

Isuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu, care ne-ai făgăduit că în Cer nu-Ţi vei uita nici de un pahar de apă dat aproapelui nostru din iubire către Tine, adu-ţi aminte cât de mult Te-a iubit, ce a făcut, şi cât a suferit Sfânta Tereza pentru mântuirea sufletelor. Aminteşte-Ţi, Doamne Isuse, cum ne-a făgăduit, că îşi va petrece în Cer, făcând bine pe pământ. Pentru iubirea ei, pentru vredniciile şi rugăciunile ei, ascultă, Isuse Preabune, cererea mea, şi mă ajută.

Continuă lectura „Cartea Sfintei Tereza de Lisieux (a Pruncului Isus)”