
Serbarea și târgul de Crăciun 2023
Vă invităm la Serbarea și târgul de Crăciun care dorește să ne transpună în spiritul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, o sărbătoare a împăcării, a iubirii, a speranței și a bucuriei…
Haideți să fim împreună primind daruri și haruri, să lăudăm, să cântăm, să recităm, să dansăm și să ne… BUCURĂM.
Vă facem cunoscut faptul că de la ora 16.00 își va deschide porțile Târgul caritabil, organizat de copii și tineri intitulat: ”Pentru zâmbete de copii!!!”.
Așadar, cu mic și mare: să venim, să vedem, să participăm, să dăruim, dar mai ales … să primim!
Serbarea ”Crăciunul, bucuria copiilor”
Vă invităm cu mic și mare la Serbarea ”Crăciunul, bucuria copiilor” – sâmbătă, 17 decembrie 2022, începând cu ora 17.30, în Aula ”Iuliu Hossu”, din cadrul Catedralei ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX”. Accesul se va face doar pe Intrarea “Andrei Mureșanu” (dinspre Bastionul Croitorilor/Calea Turzii).
Momentul este dedicată Pruncului Sfânt călăuzindu-ne, ca de obicei, mai multe grupuri de copii, tineri și adulți din comunitate (cărora le mulțumim pentru implicare).
Au fost invitați – ”cel prin care ne vin haruri”, PS Claudiu și “cel prin care ne vin daruri”, legendarul Moș Crăciun, care a și confirmat faptul că aduce participanților pachețele cu fructe proaspete, pentru că, nu-i așa?!, trebuie să fim responsabili față de darul vieții și să mâncăm sănătos.
Dacă Sărbătoarea Crăciunului este bucuria copiilor, atunci pentru a o transforma într-o veritabilă sărbătoare a bucuriei pentru toți, nu trebuie să ratăm ocazia de a redescoperi faptul că suntem copii ai Tatălui ceresc.
Cele mai mari adevăruri sunt cele mai simple. La fel și oamenii…
Te invităm cu drag ca împreună să ne lăsăm surprinși de acest Crăciun și să putem redescoperi spiritul copilăriei, simplitatea vieții.
Prezența ta este de neînlocuit! Te așteptăm cu drag!
Serbarea oferită Pruncului Isus 2019
Sărbătoarea Crăciunului – o sărbătoare a speranței și a bucuriei
Serbarea oferită Pruncului Isus, sâmbătă, 21 decembrie 2019, Capela Sf. Iosif
Doresc să mulțumesc tuturor celor prezenți, în mod deosebit, copiilor și tinerilor care au urcat în spațiul Sfântului Altar al capelei noastre, devenit din nou o mare scenă, unde au oferit un răspuns concret Tatălui Ceresc pentru cel mai minunat cadou, Fiul Său Cel Unic Născut…
Nu pot să-i uit pe responsabilii truditori care i-au pregătit (Adriana Tușa, Otilia David, Cristina Nagy, Narcisa Boilă și Vac Călin, Daniel Mocanu) sau pe însoțitorii (părinți și bunici) care iau sprijinit și încurajat pe copii în aceste eforturi.
Un sincer mulțumesc celor care au pregătit ca totul să devină posibil (pr. Florin Isac, diaconului Mihai Roman, dlui Vasile Ormenean și dnei Monica Zelghiu… (aplauzele serii au fost și pentru ei…)
Recunoștință prezentatorilor Iulia Marțian și Mihai Dotcoș, asistați în suportul logistic (împărțire de cadouri…) de un grup de tineri din parohie.
Un gând special adresăm și aleșilor oaspeți: PS Florentin Crihălmeanu și lui Moș Crăciun.
Fotografiile selectate sunt datorate Biancăi Pădurean.
Recunoștință dnei Ioana Rusu – pentru faptul că ne ”colorează” mereu sărbătorile prin Expoziția dedicată Pruncului, realizată de copiii din cercul de artă sacră, expoziție care poate să fie vizionată de doritori până anul viitor…
Serbarea de Crăciun 2017
Vă invităm cu mic, cu mare la o mare sărbătoare…
sâmbătă, 16 decembrie 2017, Capela Sf. Iosif, ora 17.00, Intrarea A
SERBAREA DE CRĂCIUN
pregătită de copii pentru Pruncul Isus
În program:
- Momentul „Invitatului cu Haruri”, PS Florentin.
- Moment de poezie – pregătit de catehetele Adriana T. și Otilia D.
- Scenetă de Crăciun – copiii Cercului Micului Actor, resp. actrița Adriana K.
- Corul de copii Allegria – dirijat de Cristina N; la pian: Andreea A.
- Grupul coral instrumental pentru copii și tineri– pregătit de Andreea A.
- Ansamblul parohial Datini, instructori Călin V. și Narcisa B.
- Momentul „Invitatului cu daruri”, Moș Crăciun.
Vă așteptăm cu drag!
Vă mai invităm să vizitați Expoziția Să-i mulțumim Pruncului Isus, realizată de copiii Cercului parohial de artă, condus de Ioana R. (pe Hol Intrare A)
Serbare de Crăciun 2016 în Parohia „Andrei Mureşanu” (foto și video)
Parohia „Andrei Mureşanu” – pr. paroh Mircea Marţian, pr. Florin Isac şi pr. Titus Sas, vicari parohiali au organizat, sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Capela Sf. Iosif, de la ora 17.00: SERBAREA DE CRĂCIUN – pregătită de copii pentru Pruncul Isus
Invitat special: PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla
În program:
- Momentul „Invitatului cu Haruri”, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla
- Moment de poezie – pregătit de catehetele Adriana Tuşa și Otilia David
- Scenetă de Crăciun – copiii Cercului Micului Actor, resp. actrița Adriana King
- Corul de copii Allegria – dirijat de Cristina Nagy
- Ansamblul popular „Datina” coordonat de instructorii Narcisa Boilă şi Călin Vac
- Momentul „Invitatului cu daruri”, Moș Crăciun.
Bucuria Naşterii Domnului împărtăşită de copiii din Corul „Allegria”:


