Pelerinaj la Sighet

Iubiţi credincioşi,

Am primit din partea Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş programul pelerinajului anual de la Sighet. Pelerinajul se organizează, şi în acest an, în sâmbăta a 2-a a lunii mai, respectiv 14 mai 2011.

Redăm mai jos programul general al pelerinajului:

Ora 9.30  – Procesiunea de la Memorialul Durerii (fosta închisoare din Sighet) spre Cimitirul Săracilor

Ora 11.00 – Celebrarea Sf. Liturghii, urmată de un Cuvânt de învăţătură

Vă invităm pe cei care puteţi să participaţi la acest eveniment spiritual al Bisericii noastre prin care se celebrează memoria episcopilor noştri – martiri şi mărturisitori ai credinţei în închisorile comuniste.

Cristos a înviat!

Pentru alte detalii sau pentru a merge organizat, vă rugăm să o contactaţi pe D-na Aurelia Chiorean, Consilier Parohial pe probleme de rugăciune şi pelerinaje, tel. 0264-442352 sau 0755-830027.

Invitaţie la „Sărbătoarea Sfântului Iosif”

Parohia „Andrei Mureşanu” vă invită sâmbătă, 19 martie 2011

la „Sărbătoarea Sfântului Iosif”

Program:

8.30 Oficiu de mulţumire animat de Grupul de rugăciune „Copiii Sfântului Iosif şi ai Mariei”
9.00 Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul „Jubilate”
urmată de:

  • Prezentarea în imagini a activităţii parohiei
  • Spectacol extraordinar „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”, realizat de  grupurile de cateheză şi extra-cateheză parohiale împreună cu corul „Allegria”
  • Vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă, realizate de copiii parohiei şi înmânarea icoanei dedicate Anului Familiei
  • Agapa fraternă – în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” (toţi aceeia care pot contribui la agapa fraternă cu bunătăţile pământeşti sunt bineveniţi!)