Am primit mai zilele trecute un „link” pe Internet pentru a asculta o prelegere a deja celebrei peste ocean Pam Stenzel, una dintre promotoarele abstinenţei în rândul adolescenţilor. O femeie energică, catolică convinsă, practicantă, mamă a trei copii, care bate drumurile Americii pentru a vorbi în licee şi colegii despre cât de importantă este castitatea, iubirea autentică şi Legea lui Dumnezeu.
Deşi nu m-am aşteptat la acest lucru de la America, ţara libertăţilor tâmpe şi a dreptului de a face ce vrei, agenda acestei doamne e blocată pe următorii doi ani, semn că lumea se deşteaptă peste ocean, căutând adevăratele valori. Deja au fost înfiinţate vreo 400 de asociaţii de tineri care au promis păstrarea castităţii până la căsătorie. Să fie oare învechiţi? Nu cred. Au înţeles cu adevărat ce e important în viaţă şi respectă o decizie solemnă luată spre binele lor.
Una dintre ideile care mi-au atras atenţia în prelegerea mai sus menţionată este că orice păcat, orice transgresare a Legii, are un preţ, trebuie plătită. Dumnezeu iartă, ne reprimeşte în relaţie, însă urmările păcatului ne afectează în mod direct, atât pe noi cât şi pe ceilalţi, atât în momentul prezent, cât mai ales în viitor (iată de ce sunt atât de importante indulgenţele pe care le obţinem în prima joi din lună, pentru iertarea nu a păcatelor ci a pedepselor pentru păcate).
Plata păcatului este moartea, ne spune Scriptura, însă avem multe de plătit pentru greşelile noastre şi din punct de vedere uman, relaţional.
Dumnezeu nu e un contabil, care să analizeze şi să numere păcatele comise, iar mai apoi să ne taie câte o „felie” de pedeapsă în funcţie de ceea ce am făcut. Noi singuri suntem cauză şi efect prin acţiunile noastre. Vom vedea, în rândurile ce urmează, că acest principiu păgubos funcţionează extrem de bine şi nu rămâne dator, nu uită nimic, că păcatele noastre au urmări serioase pentru noi, că totul se plăteşte, nu că Domnul vrea, ci că noi suntem răspunzători pentru faptele noastre. Şi mai ales că, dacă te joci cu focul, te arzi! Şi mai există un alt principiu la fel de adevărat: de obicei suferă celălalt pentru prostiile mele. Vom vedea şi asta (oricum o ştim şi am experimentat-o deja de atâtea ori, fiecare dintre noi)!
O să aruncăm împreună o privire asupra păcatelor din domeniul sexualităţii şi mai ales asupra „plăţilor” pe care trebuie să le achităm (şi de care nu putem scăpa).
Relaţiile premaritale constituie un prim pas în explicitarea principiilor deja enunţate. Tinerii cred că se iubesc şi prin urmare au nevoie de libertate în a se manifesta inclusiv la nivel sexual. Din păcate pentru cei ce nu înţeleg, aici nu e vorba de iubire adevărată, deschisă spre viaţă, sinceritate, transparenţă, asumarea responsabilităţilor, etc. E mai mult libido, porniri hormonale, dorinţă de plăcere, egoism şi aşa mai departe.
Transgresarea legii vine cu urmările ei inerente. Păcatul e un prim pas, o pângărire a trupului, „Templu al Spiritului Sfânt” cum le scrie Pavel celor din Corint. Iar păcatul repetat duce la o predispoziţie spre rău, la o slăbiciune, o fragilitate în faţa ispitelor.
Concupiscenţa reprezintă atât cauza cât şi efectul care invalidează cel mai des dorinţa cuplului de a renunţa la păcat. Mulţi tineri se căiesc, vreau să se căsătorească, şi să renunţe până atunci la relaţii intime, dar văd că e foarte dificil, dacă nu chiar imposibil să reuşească acest lucru. Această slăbire a voinţei, a rezistenţei în faţa ispitei e cauzată tocmai de repetarea unui păcat de moarte, de aplecarea „genetică” spre rău. Evident suferă şi celălalt, pentru că din doi, unul doreşte să se abţină, însă păcătuieşte din nou la insistenţele partenerului.
Contracepţia separă plăcerea de procreare, fiind un rău un sine, care agravează mai mult păcatul desfrânării. Pe lângă efectele secundare de natură fizică (despre care am mai vorbit într-un alt articol), contracepţia creează o mentalitate păguboasă care continuă şi după căsătorie. E simplu, comod, fără bătăi de cap să iei o pilulă şi să nu te mai stresezi pentru o posibilă sarcină, deci de ce să nu continuăm, fără discernământ, fără o analiză obiectivă, fără complicaţii. Am întâlnit femei care iau pilule de ani de zile, fără a mai înţelege că au efecte secundare fizice, fără a-şi bate capul că vorbim de o stare permanentă de păcat, considerând că sunt bune creştine dar nu „maşini de făcut copii”, că Biserica e retrogradă, că nu mai doresc alţi copii (dacă au deja) şi că ar trebui să li se permită astfel de practici. Cine suferă? Tot noi. Fie femeia care la un moment dat observă că efectiv nu mai poate rămâne însărcinată, fie partenerul, care şi-ar mai dori copii dar nu se mai poate.
O altă cauză a suferinţei o constituie termenul de comparaţie. Mai mulţi parteneri, mai multe experienţe, duc persoana la momente de frustrare. De ce? Pentru că actualul partener e mai slab din punct de vedere al dinamicii sexuale decât partenerii / partenerele cu care a fost obişnuit /obişnuită. Chiar şi pentru celălalt e dificil de trăit această experienţă, pentru că apar ispite de genul: oare sunt la înălţime? Oare cei sau cele cu care a fost înainte nu cumva au fost mai buni decât mine? Întrebări, răspunsuri, gânduri, frustrări, etc., toate cauzând o mare suferinţă.
Şi, evident, nu Dumnezeu e de vină că m-am jucat de prea multe ori cu focul şi am deprins termene de comparaţie, fiind incapabil să mă detaşez de experienţele anterioare, să şterg totul cu buretele (gafele din experienţa mea, sau, atunci când e cazul, din experienţa celuilalt, iertând şi acceptând situaţia aşa cum este) şi să-mi iubesc total şi profund partenerul căruia i-am jurat credinţă şi dragoste veşnică.
Slăbiciunea în a iubi deplin e o altă urmare inerentă, vorba cântecului popular pe care l-am mai citat: „Ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost dulce s-a mâncat”, de mult, aş adăuga eu. Iubirea nu e o chestiune cantitativă, care să se termine la un moment dat, însă implicarea în prea multe relaţii lezează capacitatea noastră de a iubi şi dărui total. Total te dăruieşti doar o dată, restul e poveste.
Pentru cei care „au zburat din floare în floare”, apare un alt efect malign: se creează o mentalitate păguboasă vis-a-vis de relaţionarea cu persoanele de alt sex: totul şi orice e posibil, mai ales dacă găseşti persoana potrivită. Sau, cum spun americanii, că tot i-am menţionat de mai multe ori în acest articol, sunt „ready, willing and available”. Adică sunt gata, sunt dornic, sunt liber! Cel obişnuit să flirteze în permanenţă, cel care vede orice persoană de lângă el ca o posibilă „victimă”, va observa că e greu, dacă nu chiar imposibil să elimine această mentalitate. Mă „coc”, mă căsătoresc, jur credinţă, suprim orice pornire care are legătură cu un trecut tulbure şi tumultuos, însă la un moment dat totul explodează cu mare presiune. Şi atunci? Urmează plata (sau răsplata). Până la adulter nu mai e decât un mic pas. O să vedem asta într-un număr viitor.
„Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, spune un proverb, şi Doamne câtă dreptate are. E foarte greu de schimbat obişnuinţele, de renunţat la un nărav care, cândva, era perfect justificat, fără nici o problemă în a fi asumat şi trăit şi care e pus la pământ de monogamia unei căsătorii creştine.
Un alt efect al relaţiilor premaritale, evident, nu şi ultimul, îl constituie bolile cu transmitere sexuală (BTS cum e folosit în documentele de specialitate). Bieţii copii (şi efectiv sunt copii, care la 12, 13 ani se văd nevoiţi să facă faţă unor sarcini nedorite, de pildă), ajunşi la vârsta adolescenţei, dominaţi de hormoni, de presiunea grupului, de lejeritatea cu care mass-media prezintă normalitatea relaţiilor sexuale întreţinute oricând şi cu oricine, intră cu capul înainte într-o lume pe care nu o cunosc, nu o înţeleg. Cum afirma clar o educatoare în domeniul sexualităţii pe care am mai citat-o şi cu alte ocazii: cei tineri sunt „generaţia care nu ştie că nu ştie”. Şi una dintre „surprizele” cu care se pricopsesc, sursă de mari suferinţe, o constituie aceste BTS. Nu e nevoie să menţionăm aici doar SIDA, ci oricare altă boală din lista celor peste 20. Chlamydia, gonoreea, sifilisul, negii genitali, herpesul, etc. pot să apară cu uşurinţă, afectând fizic şi psihic viitorul celui care s-a jucat cu focul.
De multe ori aceste boli nu au manifestări externe specifice, nici nu ştii că eşti infectat, însă vei simţi urmările grave, care duc de la infertilitate până la moarte. Iar dacă tot am menţionat SIDA, să nu uităm că are la bază HIV, un virus teribil. Şi orice virus, odată „găzduit” în corp, va rămâne acolo până când e „pus pământ pe noi”. Poţi lua penicilină, antibiotice, etc., însă pentru virus nu există nici o teamă, nici o ameninţare, în fond nici o soluţie de eradicare. Cine suferă? Atât cel infectat în tinereţe, cât mai ales partenerul de viaţă, care e în pericol de a fi infectat (dacă nu a păţit-o deja), care e frustrat pentru o posibilă infertilitate, suferă la suferinţa celuilalt, se teme pentru viaţa sa sau a iubitului / iubitei.
Ne oprim în finalul acestui articol asupra unei practici vechi de când e lumea, dar mai ales, din păcate, recomandată de către medici şi psihoterapeuţi: masturbarea. Actul de auto-erotism care urmăreşte obţinerea propriei plăceri, atingerea propriului orgasm, constituie un păcat grav nu doar prin prisma faptului că e un act nefiresc, egoist, murdar, cât mai ales prin efectele dezastruoase pentru individ şi cuplu.
Ca orice act aducător de plăcere, masturbarea creează dependenţă. Zilnic, sau de mai multe ori pe zi, cel deprins cu această patimă caută plăcerea, încercând să găsească motivaţii pentru actul său, scuze, justificări, etc. Viciul se înrădăcinează atât de profund încât actul devine compulsiv, trecând de la nivelul abordării morale la cel al patologicului (de aceea, îndrăzniţi să cereţi şi ajutor de specialitate atunci când doriţi să eliminaţi acest păcat şi când preotul şi toate deprinderile spirituale nu reuşesc să limiteze dimensiunile dezastrului).
Individul obişnuit cu această practică nu va avea probleme în a-şi obţine plăcerea singur chiar şi în cuplu. Atunci celălalt va avea de suferit, pentru că partenerul este egoist, orientându-se spre propria plăcere, evident fiind neatent cu nevoile sale.
Iar un alt efect catastrofal, cauzator de suferinţă, îl constituie problemele de dinamică sexuală pe care le va avea persoana obişnuită cu masturbarea. Scufundarea în viciu, sprijinită de mustrările conştiinţei, de lipsa de energie, de obişnuinţa cu stimulul, toate acestea fac ca actul intim să nu fie satisfăcător pentru partener. Iarăşi frustrare, iarăşi nemulţumiri, bombăneli, în final certuri, şi, de ce nu, adulter al partenerului nemulţumit, că oricum se practică în societatea noastră. Nu am fost satisfăcut la domiciliu, nici o problemă, soluţii găsim!
Într-un articol viitor ne vom opri pentru o analiză a plăţii păcatului, respectiv a efectelor negative ale consumului de pornografie, avortului, adulterului, prostituţiei, fertilizării in vitro, etc.
Până atunci, să mai auzim şi de bine, că de rele, inepţii şi nebunii e plină lumea.
Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă