Pastorația copiilor – anunțuri importante

  • Din motive obiective, vă anunţăm faptul că doamna prof. Monica Dănescu de limba franceză, va putea să vină, sâmbătă, 20 octombrie, doar de la ora 10.00. Atunci sunt invitaţi atât începătorii cât şi avansaţii.
  • De asemenea, cursurile de chitară avansaţi sunt programate în fiecare marţi între orele 18.30-19.30 în Holul expoziţional. Acestea vor începe marţi, 6 noiembrie 2012.

Un sfârşit de săptămână binecuvântat,
pr. Mircea Marţian

Pastorația copiilor – anunțuri importante

  • Întrucât până în prezent, în cadrul Clubului micului actor, nu s-au înscris suficienți copii, vă informăm faptul că, pentru acest program, continuă înscrierile până în data de 4 noiembrie 2012. Menționăm faptul că la proiect pot participa doar copii peste vârsta de 6 ani.
  • Datorită bunăvoinței dnei profesoare Roxana Marchievici (tel. 0746 -231953) se va înființa o nouă grupă de limba engleză dedicată exclusiv celor avansați, din clasele V-VIII. Această grupă își va desfășura activitatea în paralel cu cea existentă, sâmbăta, între 10.00-11.00 în Sala de cateheză de la Balconul B. Prima întâlnire: Sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Toți doritorii sunt așteptați cu drag,

Pr. Mircea Marțian,
Paroh și responsabil cu pastorația copiilor,
tel. 0745-265935

Cercul de Studiu Biblic Parohial

PAROHIA ANDREI MUREŞANU
anunţă reluarea întâlnirilor

Cercului de Studiu Biblic Parohial

Când: Vineri, 26 octombrie 2012, ora 18.00

Unde: La Capela Sf. Iosif, în „Căsuţa Bibliei”

Tema: Evanghelia după  Matei

Desfăşurător: Prezentare generală și discuții

Vă aşteptăm cu drag,
pr. Mircea Marţian, tel. 0745-265935

Cercul parohial de cateheză

Anul Credinţei, octombrie 2012-noiembrie 2013

Vă invităm să ne aprofundăm credinţa, participând,  în acest timp binecuvântat, în fiecare a II-a şi a IV-a zi de marţi din lună la

Cercul parohial de cateheză

Prima întâlnire va avea loc marţi, 23 octombrie 2012, ora 18.00, în Căsuţa Bibliei.

Pentru o bună organizare, înscrieţi-vă la biroul parohial.

Vă aşteaptă cu drag,
Pr. Mircea Marţian

Deschiderea Anului Credinţei la Capela „Sf. Iosif”

Doamne, mărește-ne credința” Luca 17,5

duminică 14 octombrie 2012  – la toate celebrările liturgice

Procesiune de intrare

– Corul împreună cu toţi credincioşii din biserică intonează un cântec

–  În procesiune se va duce: Sfânta Scriptură, Catehismul Bisericii Catolice (textul oficial) , documentele Conciliului Vatican II (textele oficiale) ; acestea vor fi așezate pe un suport de carte acoperit solemn pentru expunerea celor trei cărţi

Preotul face o introducere prin câteva propoziții din scrisoarea “Porta fidei” a papei Benedict al XVI-lea:

“Poarta credinţei” (cf. Fap 14,27) care introduce la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi permite intrarea în Biserica sa este mereu deschisă pentru noi. Este posibil să trecem acel prag atunci când cuvântul lui Dumnezeu este vestit şi inima se lasă plăsmuită de harul care transformă. A trece prin acea poartă îndeamnă pornirea pe un drum care durează toată viaţa. El începe cu Botezul (cf. Rom 6,4), prin care putem să-l chemăm pe Dumnezeu cu numele de Tată, şi se încheie cu trecerea prin moarte la viaţa veşnică, rod al învierii Domnului Isus care, cu darul Duhului Sfânt, a voit să implice în însăşi gloria sa pe cei care cred în el (cf. In 17,22).

Continuă lectura „Deschiderea Anului Credinţei la Capela „Sf. Iosif””

10 moduri în care putem trăi Anul Credinţei

Episcopul David Ricken de Green Bay, Wisconsin, preşedintele Comitetului pentru Evanghelizare şi Cateheză din cadrul Conferinţei Episcopale Americane, a oferit „10 moduri în care catolicii pot trăi Anul Credinţei”. Le redăm cu micile adaptări realizate de Catholica .ro, după materialul publicat de Conferinţa Episcopală Americană:

1. Participaţi la Sfânta Liturghie. Anul Credinţei urmăreşte să promoveze o întâlnire personală cu Isus. Aceasta are loc cel mai direct în Euharistie. Participarea frecventă la Liturghie ne întăreşte credinţa prin Scripturi, prin Crez, prin celelalte rugăciuni, prin muzica sacră, prin predică, prin primirea Împărtăşaniei şi prin apartenenţa la o comunitate de credinţă.

Continuă lectura „10 moduri în care putem trăi Anul Credinţei”