Izvorul Milostivirii – Scrisoarea pastorală a PS Florentin Crihălmeanu

Nasterea Pruncului IsusIzvorul Milostivirii
Scrisoarea pastorală a PS Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, din harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu, prin graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate statornic rugătoare, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor credincioşilor creştini, de Dumnezeu iubitori, «har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!»

«Dumnezeu fiind bogat în milostivire, pentru marea Sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Hristos, căci prin har sunteţi mântuiţi» (cf. Ef. 2,4-5)

Iubiţi credincioşi,

Mărita Sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Isus Hristos ne umple din nou sufletele de bucurie şi ne invită să-o trăim, în familiile şi în comunităţile noastre, primind şi oferind semne ale iubirii.

Pentru câteva zile, uităm dificultăţile şi problemele vieţii şi trăim, împreună cu cei dragi, mulţumirea şi încântarea sărbătorii. Toate acestea, însă, sunt satisfacţii trecătoare. Creştinul trebuie să reînnoiască în sufletul său acea bucurie netrecătoare, acel „cadou” primit de la Dumnezeu, Tatăl Milostiv, pe care îl poartă deja în sufletul său. Este darul Mântuirii, „semnul” vizibil al iubirii Sale milostive faţă de fiecare dintre noi. Sărbătoarea Crăciunului ne invită, aşadar, să descoperim în suflete bucuria de a fi iubiţi, ocrotiţi şi mântuiţi, de Tatăl Milostiv. Această iubire a dorit să îmbrace chipul uman în Fiul Său, născut la Betleem, din sânul Mariei.

Continuă lectura „Izvorul Milostivirii – Scrisoarea pastorală a PS Florentin Crihălmeanu”

Recunoștință prin colind

Ne apropiem de finalul primului semestru … E și un final și început de an… avem nevoie de o mică și binemeritată vacanță: Resetați-Vă în și cu Domnul … Cel mai important DAR AL TATĂLUI CERESC!

Am publicat programul complet al celebrărilor de la capela noastră (inclusiv Liturghiile celebrate pentru copii), din acest timp al  sărbătorilor pe care, nu întâmplător, tradiția creștină le numește ale înnoirii…

De aceea vă urez: Înnoiți-Vă în Spirit, în Milostivire, în Iubire …

Programul urmează celui mai așteptat moment Serbarea de Crăciun, programată sâmbătă, 19 decembrie 2015,  pe care copiii au pregătit-o Pruncului Isus.  

Un alt moment important ar fi, luni,  21 decembrie 2015 ora 17.30, când, la sediul Episcopiei pe str. Moților nr 26, Cluj-Napoca îi vom mulțumi PS Florentin (pentru sprijin și binecuvântarea continuă a lucrărilor din comunitate) ducându-i la fel ca Suveranului Pontif vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Programul se adresează în principal participanților la Colindul Papal dar și celorlalți care doresc să se alăture nouă. Menționez că am invitat întreg Consiliu parohial, dar și pe Părinții Vicari (Florin Isac și Titus Sas) și pe alți reprezentanți ai diferitelor grupuri parohiale de rugăciune.

Pentru coerență și unitate în cântare vă invit și la o mică repetiție în aceeași zi, ora 16.30  la Capela Sf. Iosif de unde vom pleca apoi împreună spre colindul Episcopului nostru.  

Milostivirea Domnului să se reverse peste noi!

Pr. Mircea Marţian, paroh
Responsabil parohial cu pastorația copiilor

Program special de Sărbători – decembrie 2015-ianuarie 2016

JOI, 24 DECEMBRIE 2015, AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI

06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

09.00 Sf. Liturghie – Orele Împărătești,celebrant pr. Mircea Marțian.

18.30 Priveghere „Să-L întâmpinăm pe Pruncul Isus!”, urmată de Sf. Liturghie de seară, tradiționalul moment numit Colind în familie și o mică agapă fraternă (din darurile aduse de participanți).

VINERI, 25 DECEMBRIE 2015, NAŞTEREA DOMNULUI

08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac.

10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

11.30 Sf. Liturghie animată de copii, celebrant pr. Mircea Marțian.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri, celebrant pr. Florin Isac.

SÂMBĂTĂ, 26 DECEMBRIE 2015, A II-A ZI DE CRĂCIUN,
SERBAREA MAICII DOMNULUI

08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian.

11.30 Sf. Liturghie animată de copii, celebrant pr. Titus Sas.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri, celebrant pr. Florin Isac.

DUMINICĂ, 27 DECEMBRIE 2015, A III-a ZI DE CRĂCIUN, A SFINȚILOR ȘI DREPȚILOR IOSIF, DAVID ȘI IACOB + SF. ȘTEFAN

08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian.

10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

11.30 Sf. Liturghie animată de copii, celebrant pr. Mircea Marțian.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri, celebrant pr. Florin Isac.

28, 29, 30 DECEMBRIE 2015 – PROGRAM LITURGIC OBIŞNUIT

JOI, 31 DECEMBRIE 2015

06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

09.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Isac Florin.

22.00 Sfârșit și început de an nou împreună cu Isus – Priveghere + Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian.

VINERI, 1 IANUARIE 2016, TĂIEREA ÎMPREJUR, SF. VASILE CEL MARE – PRIMA VINERI DIN LUNĂ

08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac.

10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

11.30 Sf. Liturghie animată de copii, celebrant pr. Mircea Marțian.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri, celebrant pr. Florin Isac.

SÂMBĂTĂ, 2 IANUARIE 2016 – PRIMA SÂMBĂTĂ DIN LUNĂ

06.45 Sfânta Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

09.00 Sf. Liturghie urmată de venerarea Fecioarei Maria – moment animat de Reuniunea mariană “Regina martirilor şi mărturisitorilor”, celebrant pr. Florin Isac.

DUMINICĂ DINAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI, 3 IANUARIE 2016

08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Titus Sas.

10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian.

11.30 Sf. Liturghie animată de copii, celebrant pr. Titus Sas.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri, celebrant pr. Florin Isac.

4, 5 IANUARIE 2016 – PROGRAM LITURGIC OBIȘNUIT

MIERCURI, 6 IANUARIE 2016 – BOTEZUL DOMNULUI

06.45 Sf. Liturghie – Sfinţirea cea mare a Apei, celebrant pr. Titus Sas.

09.00 Sf. Liturghie – Sfinţirea cea mare a Apei, celebrant pr. Mircea Marțian.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri – Sfinţirea cea mare a Apei, celebrant pr. Florin Isac.

JOI, 7 IANUARIE 2016 – SF. IOAN BOTEZĂTORUL

06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac.

09.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian.

18.30 Sf. Liturghie animată de tineri, celebrant pr. Florin Isac.

ÎNCEPÂND DE VINERI, 8 IANUARIE 2016, SE REINTRĂ ÎN PROGRAMUL OBIŞNUIT AL SFINTELOR LITURGHII DIN PAROHIA NOASTRĂ.

Vă dorim Sărbători sfinte, cu cereşti daruri, bucurie şi spor în toate.

Ai Dumneavoastră preoţi slujitori,
Pr. Florin ISAC,  Pr. Titus SAS și Pr. Mircea MARŢIAN

Arta ca recunoștință (foto)

Copiii din Cercul de artă ”Virgil Fulicea” pregătesc de zor, coordonați de Ioana Rusu, exponatele care vor fi așezate într-o Expoziție dedicată Pruncului Isus.

Această expoziție va înfrumuseța, credincioșilor de la Capela Sf. Iosif  sărbătorile așezate de tradiția creștină  la final și început de nou an.

Expoziția va fi binecuvântată iar exponatele vor putea să fie răscumpărate de părinți sau bunici, duminică 10 ianuarie 2016.

Dumnezeu să răsplătească.

Pr. Mircea Marțian

Click aici pentru albumul foto

Programe speciale prin care dorim să-i mulțumim Pruncului Isus

DUMINICĂ, 13 DECEMBRIE, ORA 11.00, Capela Sf. Iosif – Miniconcert al Corului Jubilatae, dirijat de Mihaela Ceșa Goje.

LUNI, 14 DECEMBRIE, ORA 18.00, Piața Unirii din Cluj-Napoca – Miniconcert al Corului de copii Allegria, al Capelei Sf. Iosif (alături de alte coruri parohiale clujene).

MARȚI, 15 DECEMBRIE, ORA 19.00, Capela Sf. Iosif – Școala parohială de pian Emiliu Dragea vă invită la un miniconcert.

SÂMBĂTĂ, 19 DECEMBRIE, ORA 17.00, Capela Sf. Iosif – Serbarea de Crăciun, pregătită de diferite grupuri parohiale.

Afis serbare de Craciun 2015

MIERCURI, 24 DECEMBRIE, AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI, ORA 18.30,  Capela Sf. Iosif –  Priveghere „Să-L întâmpinăm pe Pruncul Isus!”, urmată de Sf. Liturghie de seară, tradiționalul moment numit Colind în familie și o mică agapă fraternă (din darurile aduse de participanți).

Începând de SÂMBĂTĂ, 19 DECEMBRIE (pe Hol A), va putea fi vizitată Expoziția dedicată Pruncului Isus – realizată de copiii Cercului parohial de artă Virgil Fulicea, coordonat de dna Ioana Rusu.

Vă doresc sărbători pline de Haruri, cu bucurie și multă sănătate!
Pr. Mircea Marţian, paroh
Responsabil parohial cu pastorația copiilor

Convocator la şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

Parohia Andrei Mureșanu invită pe toți consilierii parohiali la o ședinţă programată să se  desfășoare, joi, 17 decembrie 2015, cu începere de la ora 18.00, la casa parohială situată pe B-dul. C. Brâncuși nr. 44-46. 

consiliul parohialVa fi o ședință de comunicare și prezentare a diferitelor proiecte/programe pastorale realizate în acest an, respectiv cele programate pentru a fi realizate anul viitor la nivelul Capelei Sf. Iosif  precum și a lucrărilor efectuate la casa parohială care între timp și-a asumat din plin rolul de nou centru parohial pastoral-educativ.

În comuniune de rugăciune, vă așteptăm cu drag,

pr. Mircea Marţian