Încheierea anului catehetic, 2022-2023, în jurul grupului de copii ASTRU junior

Începând de duminică, 25 iunie 2023, a răsunat și la noi în comunitate vestea: BINE AI VENIT VACANȚĂ MARE!

După Sfânta Liturghie animată de copii, în Capela ”Sf. Iosif” a urmat un Festival al bucuriei la Centrul de activități compus din: cateheză, masă și jocuri în comun, respectiv jocuri de echipă sau libere (trambulină, fotbal de masă, baschet,…).

astru junior vacanta mare

Mulțumim lui Leonard Socaciu, Președintele ASTRU Cluj, doamnei catehete Otilia David, dirijoarei Corului Allegria, Cristina Nagy, tinerilor din comunitate care au făcut voluntariat, doamnei consilier Bodea Ildi care a îndulcit evenimentul și minunatei gazde Simona Marțian.

Responsabilul cu pastorația copiilor pr. Mircea Marțian le-a vorbit copiilor în cadrul catehezei despre bucuriile trecătoare, despre acele bucurii care ne dau satisfacție doar pentru puţin timp, sfătuindu-i să se străduiască să caute bucuria care vine din interior, o bucurie pe care nimeni nu o poate lua de la noi. S-a insistat pe fericirea obținută prin ”a dărui” nu prin ”a primi”, nefiind întâmplător faptul că una dintre fericirile evanghelice proclamate de Isus a fost: ”Fericiți cei milostivi…”!

Așadar, pentru ca sufletul să-și poată păstra bucuria avem nevoie în mod constant și pe perioada vacanței de rugăciune, de practicarea sacramentelor, participare la Sfânta Liturghie și multe fapte bune.

Fiecare a plecat mulțumit, cu speranța că ne vom revedea atunci când suntem în oraș la Sfânta Liturghie, dedicată copiilor și tinerilor, în fiecare duminică, cu începere de la ora 11.30, în perioada școlii de vară sau a campusului de vară, pe care intenționăm să le organizăm pentru copii.

Foto: Simona și Iulia Marțian

O zi în marea familie ASTRU

Încă nu am luat (oficial) vacanță!!!

Încheierea anului catehetic formativ, 2022-2023, va fi marcat cu o zi în marea familie ASTRU – DUMINICĂ 25 IUNIE 2023 conform următorului program:

În Catedrala ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” , Capela ”Sf. Iosif”:

  • 11.30 SFÂNTA LITURGHIE
  • 12.45 Deplasarea la Centrul de pe Bulevardul C. Brâncuși 44

Centrul de activități:

  • 13.00 Bun venit
  • 13.15 Rugăciune + masa de prânz în comun
  • 13.45 Activităţi de interacţiune, cunoaştere și împrietenire (animate de tineri din ASTRU – așteptăm voluntari)
  • 14.30 Masă rotundă: ”A mai trecut un an: cum fost? și… urmează vacanța: ce așteptări aveți?” – animator pr. Mircea Marțian
  • 14.50 Activitate practică (învățăm un cântec)
  • 15.00 Rugăciunea Rozariului (Leonard Socaciu – Președintele ASTRU)
  • 15.15 Jocuri libere (sperăm să avem vreme bună)
  • 15.30 Moment final (tort + șampanie pentru copii)
  • 16.00-16.15 Plecarea copiilor rămân doar tinerii 13+
  • 17.00 Cateheză pentru grupa 13 + (Teologia trupului), gânduri de vacanță și multă voie bună

Vă așteaptă cu drag, echipa ASTRU: Adi, Mara, Leo cărora le mulțumim pentru implicarea în acest nou an formativ educativ și… pr. Mircea

Întâlnire a Cercului de cateheză a adulților

Cercul de cateheză a adulților a continuat să descifreze misterul Sfintei Liturghii. Călăuziți de Episcopul Barron am ajuns la ”dimensiunea sacrificală a Liturghiei”, chiar în miezul ei, la Liturghia Euharistică, care este ”punctul culminant al Liturghiei”.

cerc adulti cateheza

Toate în Liturghie te conduc la comuniune! Dumnezeu ne vorbește iar noi îi răspundem, dar în această parte comuniunea e cea mai intensă.

În această sesiune am discutat despre jerfă, care înseamnă ”a-i dărui lui Dumnezeu înapoi o parte din creația Lui, ca semn iubire, recunoștință, ispășire, părere de rău”.

Fiecare participant la Liturghie oferă o jertfă (de timp, de efort, din rodul muncii- prin colectă) dar ”nu Dumnezeu are nevoie de jertfa noastră, ci noi avem nevoie de ea”.

Cum susținea și Sfântul Ioan Paul ”Ființa ta crește în măsura în care o dăruiești.” Mai mult se poate afirma că nimic nu e valoros fără jertfă!

Tinerii și noua evanghelizare!

A-i conduce pe tineri la Isus, la întâlnirea cu El, este o urgență care atinge toate regiunile lumii, cele evanghelizate demult, dar și cele mai recent evanghelizate. De fapt, pretutindeni se simte necesitatea de a reînsufleți o credință care riscă să se întunece în contexte culturale care îi împiedică înrădăcinarea personală și prezența socială, claritatea conținuturilor și roadele coerente.

Cu acest scop – sâmbătă, 29 aprilie 2023, ora 11.30 – avem o zi de întâlnire a tinerilor din mai multe grupuri de tineri din Eparhia de Cluj-Gherla, la Centrul de activități al parohiei noastre (Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 44 Cluj-Napoca).

Manifestarea se va bucura de prezența PS Claudiu și va contribui la realizarea unui documentar despre apostolatul tinerilor, făcut de tineri în eparhia noastră.

Tot la aceași locație, începând cu ora 18.00, în organizarea Grupului ”Tabor” este programată o Cină pascală pentru tineri, o experiență de neratat pentru a putea (re)vedea rădăcinile Sfintei Liturghii de astăzi și faptul că evreii sunt pentru noi creștinii, părinți în credință (pentru a putea participa la acest al II-lea eveniment e nevoie de programare la tel. 0745-265935 – pr. Mircea Marțian!

Vă așteptăm cu drag!

Dacă este duminică e zi de cateheză pentru tineri 13+!

cateheza tineri 13 plusTinerii sunt așteptați la Centrul de activități, duminică, 2 aprilie 2023, în intervalul orar 18.00-20.00 (înainte voi participa la Calea Crucii pentru copii, programată la Mănăstirea Macrina din Cluj- Napoca, manifestare programată să înceapă de la ora 17.00 unde așteptăm și invităm copiii să participe).

Cu cei mari vom parcurge împreună (într-un mod interactiv) Sesiunea a III-a din programul Video Catehetic ”Teologia Trupului” – ”Eu însumi – Trup și suflet”.

Vă așteaptă cu drag Echipa ASTRU

Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți

cateheza adulti”Sfânta Liturghie, ospățul familiei lui Dumnezeu” – tema acestui an pastoral în Eparhia de Cluj-Gherla.

Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți în care am continuat să analizăm Liturghia Cuvântului, ajutați de Episcopul Baron. Am parcurs a IV-a Sesiune a Programului ”Liturghia”, Cum îi răspundem lui Dumnezeu.

Astfel am aflat faptul că ”predicatorul e o minunată călăuză prin hățișul bibliei”, așa cum e nevoie ca cineva să ne conducă prin junglă, să ne facă o cale pe care să putem merge/ un drum.

Predica ”nu e o pauză de la Sf. Liturghie”, ci e o parte fundamentală a ei, de aceea e așezată la finalul proclamării evangheliei. Ea nu trebuie confundată cu un ”discurs istoric”sau cu un curs de studiu biblic (deși trebuie să avem răbdare ca să înțelegem contextul cultural și istoric al vremii), ci trebuie înțeleasă ”în contextul momentului prezent” (ce ne spune nouă acum Dumnezeu prin acest Cuvânt). Continuă lectura „Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți”