Importanţa celor 10 porunci

Alături de copii, descoperind și aprofundând importanța celor 10 porunci. Pe lângă materialele video-catehetice prezentate, discuții, aprofundarea prin fișe de lucru, respectiv prin desenarea și colorarea poruncilor divine pe carton, copiii au aflat importanța respectării acestora.

cateheza tineri

Nu degeaba se spune: ”Nu respect una din cele zece porunci. Sunt creştin, în proporţie de 90 la sută.”

Sarea și piperul întâlnirii au fost, ca de obicei, jocurile, în mod deosebit ”scaunele muzicale”, în care cel ieșit din joc se putea salva dacă răspundea corect la o întrebare legată de conținutul celor 10 Porunci Dumnezeiești.

Mulțumim tinerilor care au animat această după-masă în marea familie a bisericii: Diana, Iulia, Francisc, George și Catinca

Orarul activităţilor propuse pentru copii, tineri şi adulți, în anul formativ, 2021-2022/ Semestrul al II-lea

formatori an catehetic

CATEHEZĂ PE DIFERITE GRUPE DE VÂRSTĂ:
Grupa „Bunului Păstor”, 3-6 ani/ 7-9 ani, responsabil Cristina Sechelea, tel. 0748-593411, în fiecare joi, pe grupe începând cu orele 16.00/ 17.00, respectiv 18.00, Catedrala în construcție, Atriumul din faţa Căsuţei îngerilor + Căsuța Sfinților (intrare dinspre Piața Timotei Cipariu).
Grupa I de Primă Împărtăşanie, cei din cls. a III-a, dar și alții care nu au parcurs acest pas, responsabil Otilia David, tel. 0735-533763 – Duminică, interval orar 10.15-11.15, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44 (apoi participanții vor putea fi aduși la Catedrală pentru Sfânta Liturghie animată de copii și tineri). Continuă lectura „Orarul activităţilor propuse pentru copii, tineri şi adulți, în anul formativ, 2021-2022/ Semestrul al II-lea”

Sărbătoarea Adeziunii în marea familie ASTRU + Acţiunea Catolică

Sarbatoarea adeziuniiSărbătoarea Adeziunii în marea familie ASTRU+AC – Depunerea, respectiv reînnoirea FESTIVĂ A DA-ului spus lui Cristos!

În premieră în comunitatea noastră se va constitui și o grupă ASTRU-junior (mulțumim Dianei Crăciun și Iuliei Marțian pentru acest lucru și părinților care au înțeles să-i încurajeze pe copii în acest demers).

CÂND? Duminică, 5 decembrie 2021, ora 11.30, la finalul Sfintei Liturghii animate de copii!

După eveniment vă propunem să ne deplasăm cu toții (copii și tineri), ca niște adevărați frați la Căsuța de pe Bulevardul Constantin Brâncuși pentru a petrece o duminică în familie (vom rămâne acolo până la ora 16.00 când părinții sunt invitați să vină după copii). Continuă lectura „Sărbătoarea Adeziunii în marea familie ASTRU + Acţiunea Catolică”

Noul an asociativ ASTRU

Duminică, 10 octombrie 2021, am dat startul noului an asociativ cu tema „Trăiește măreția timpului prezent!” la Casa Parohială de pe str. Constantin Brâncuși nr. 44, Cluj-Napoca.

astru cluj oct 2021

Am avut bucuria de a ne reîntâlni cu tinerii astriști, dar și cu membri ai altor organizații și asociații catolice precum Puncte Inimă și Asociația Cercetașii Munților. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am petrecut un timp de rugăciune și de comuniune în care ne-am bucurat să fim împreună.

ASTRU Cluj

Orarul activităților propuse pentru copii, tineri și adulți, în Anul Formativ 2021-2022/ semestrul I

formatori an cateheticCATEHEZĂ PE DIFERITE GRUPE DE VÂRSTĂ:

  • Grupa „Bunului Păstor”, 3-6 ani/ 7-9 ani, responsabil Cristina Sechelea, tel. 0748-593411, în fiecare joi, pe grupe începând cu orele 16.00/ 17.00, respectiv 18.00, Catedrala în construcție, Atriumul din faţa Căsuţei îngerilor + Căsuța Sfinților (intrare dinspre Piața Timotei Cipariu).
  • Grupa de Primă Împărtăşanie I, cei din cls. a III-a, dar și alții care nu au parcurs acest pas, responsabil Otilia David, tel. 0735-533763 – Duminică, interval orar 10.15-11.15, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44 (apoi participanții vor putea fi aduși la Sfânta Liturghie animată de copii și tineri).
  • Grupa de Primă Împărtăşanie II și o grupă de aprofundare (copii care au parcurs acest pas în anii trecuți), responsabil Adriana Tușa, tel. 0755-356190 – sâmbătă interval orar 9.00-11.15, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
  • Grupa ASTRU-junior, responsabilii ASTRU parohial Diana Crăciun tel. 0744-628167 și Iulia Marțian tel. 0756-814058– duminica după-masa, interval orar 16.00–17.30 (bilunar), Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
  • Grupa tinerilor 13+, responsabil pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935– Parcurgerea unor noi Programe video-catehetice, duminica după-masa, interval orar 17.30–19.30 (bilunar), Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
  • Grupa tinerilor 18+, responsabil sora Rodica Martin, tel. 0771-346128 – Întrunirile vor fi anunțate punctual pe grupul de WhatsApp ”Tabor”, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
  • Grupa adulților (sub 99 de ani), responsabil pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935– Cerc de Studiu Biblic, respectiv rularea unor Programe catehetice pentru adulți, joi după-masa, interval orar 17.00–18.30 (bilunar), Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44/ sau, după caz în Capela ”Sf. Iosif”.

Continuă lectura „Orarul activităților propuse pentru copii, tineri și adulți, în Anul Formativ 2021-2022/ semestrul I”