Campusul pentru copii (între 6-12 ani) 2-5 septembrie 2021

Parohia ”Andrei Mureșanu” alături de ASTRU Cluj – organizează
Campusul pentru copii (între 6-12 ani) în intervalul 2-5 septembrie 2021.

În primele 3 zile (2-4 septembrie) ne vom întâlni la Centrul de activități situat pe Bulevardul C. Brâncuși 44-46, în intervalul orar 11.00-17.00 (rugăm punctualitate atât la sosire, cât și la plecare). Participanții sunt așteptați zilnic la momente de comuniune pline de voie bună, cateheză, ateliere practice, jocuri, alte provocări și surprize!

Duminică, 5 septembrie 2021, ne vom întâlni la Capela ”Sf. Iosif” pentru celebrarea Sfintei Liturghii animate de copii și tineri cu începere de la ora 11.30, la finalul căreia o să împărtășim experiența întregii comunității.

campus sept 2020

Atenție:
– Pentru o cât mai bună organizare și a putea să respectăm normele impuse de autorități, la eveniment vor putea participa doar copiii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, înscriși până cel târziu luni 30 august 2021.
– Copiii participanți trebuie să nu aibă febră și să nu prezinte simptome de boală.
– Pentru a putea să petrecem cât mai mult timp cu copiii, anul acesta nu vom găti noi la fața locului, ci vom apela la o firmă de catering care va aduce zilnic mâncare la centru în jurul orei 13.30 (costurile urmând să fie achitate de părinți sub forma unei taxe de participare: 20 lei/zi).
– Cei care nu-și permit aceste costuri sunt rugați să ia legătura cu noi pentru a găsi o soluție în vederea participării tuturor copiilor la eveniment.

Informații și înscrieri la Pr. Mircea Marțian, Responsabil parohial cu pastorația copiilor și tinerilor, 0745-265935 mircea.martian@gmail.com

Vizionare de film despre Carlo Acutis

vizionare filmInvităm tinerii 13+ la o vizionare de film: un frumos documentar realizat de EWTN despre Carlo Acutis, primul „millennial” beatificat de Biserica Catolică (adică născut după anul 2000)!!!

Unde: Centrul de activități situat pe Bulevardul C. Brâncuși 44-46.

Când: Duminică, 16 mai 2021, cu începere de la ora 17.00.

În vederea unei vizionări cu rost vă așteptăm cu drag, inclusiv cu impresii la cald și, ca de obicei, cu multă voie bună

O nouă sesiune din cadrul programului video-catehetic: EȘTI ALES (CHOSEN)

Parohia Andrei Mureșanu, în colaborare cu ASTRU-parohial invită tinerii o nouă sesiune a programului video-catehetic, EȘTI ALES (CHOSEN): „Încotro merg mai departe?”

chosen 6Când: duminică, 7 martie 2021, ora 17.00

Unde: Centrul pastoral de pe Bulevardul C. Brâncuși 44

Cum: Cu mască și distanțare (doar fizică!!!)

Public țintă: tineri (13 +).

Nivel: nu solicită un anumit nivel de cunoștințe catehetice,
deci sunteți așteptați cu mult drag!

PS Mulțumiri echipei coordonate de Radu Capan pentru materialele suport.

Vizita drei Teodora Capan, Secretar ASTRU Cluj la Centrul de activități

teodora capan astruDUMINICĂ, 1 noiembrie 2020, am primit la Centrul de activități vizita drei Teodora Capan, Secretar ASTRU Cluj!

Membri mai vechi sau mai noi, au avut ocazia de a cunoaște mai multe despre ASTRU, care își dorește să fie pentru ei o a II-a familie, în cadrul căreia să se dezvolte și să fie ei înșiși.

De asemenea au fost aleși cei doi responsabili ASTRU parohial în acest nou an asociativ: Diana Crăciun și Iulia Marțian.

Împreună cu noi a intrat online și Ionuț Danca, fostul responsabil, care rămâne alături de ceilalți tineri visând la noile lor proiecte.

Mulțumim TEO

O nouă întâlnire pe tema: ”Fericirea în perioada pandemică”

Parohia Andrei Mureșanu și ASTRU-parohial invită tinerii la o nouă întâlnire pe tema: ”Fericirea în perioada pandemică”(care este adevărata fericire și cum se poate păstra indiferent de ce ne rezervă viața?)

  • Când?: Duminică, 01 noiembrie 2020, ora 17.00
  • Unde?: Centrul pastoral de pe Bld. C. Brâncuși 44
  • Public țintă: tineri (13 +).
  • Nivel: nu solicită un anumit nivel de cunoștințe catehetice, deci sunteți așteptați cu mult drag!

La final (ora 18.30) membrii ASTRU vor fi rugați să rămână pentru că vom fi vizitați de o delegație din ASTRU eparhial în vederea alegerii/ realegerii celor doi responsabili ai grupului.

Vă aștept cu drag!

Pr. Mircea Marţian