„…Creşteţi…” (3)

La începuturile călătoriei noastre prin universul atât de complex al vieţii de familie vorbeam despre porunca Domnului de a creşte împreună. Ne-am oprit asupra comunicării, relaţiilor socio-umane, transparenţei, asumărilor responsabilităţilor, relaţiilor cu prietenii şi părinţii, etc. Ajungem, în sfârşit să ne oprim asupra unui subiect delicat, mai ales din pricina pudibonderiei noastre şi, adesea, a ignoranţei – intimitatea în cuplu.

Relaţia intimă are două urmări pe care oricine le cunoaşte şi le poate anticipa: plăcerea şi procreerea. Despre procreere, despre paternitatea responsabilă, vom vorbi într-un număr viitor. De data aceasta ne limităm asupra plăcerii, asupra creşterii la nivelul intimităţii, asupra caracterului unitiv al sexualităţii umane.

Mitul androginului vorbeşte despre omul originar, puternic, alcătuit din patru maini şi patru picioare, atât de puternic încât zeii au considerat de bun augur o separare, o rupere. De aceea căutăm cu atâta înfrigurare partenerul perfect, de care să ne lipim, cu care să refacem unitatea, fiinţa puternică. Punctul de ruptură, şi în egală măsură de refacere ulterioară, este cel din zona genitală. Iată, dacă vreţi o justificare antropologică a atracţiei dintre sexe, a căutării plăcerii.

Deşi nu e cel mai important aspect într-un cuplu, sexualitatea e fundamentală, avându-şi locul său bine definit în angrenajul dintre parteneri. Unii o supralicitează, alţii încearcă să o ascundă sub preş. Cert este că trebuie trasate nişte dimensiuni clare, trebuie puse lucururile la locul lor, trebuie discutat şi explicitat, pentru a depăşi pudibonderia, incultura, ignoranţa.

În nici un caz nu o să fac un elogiu al plăcerii, nici nu o să o ridic în slăvi, că doar nu suntem animale bipede mânate doar de instinctul perpetuării speciei. Suntem fiinţe raţionale, avem pretenţia că suntem creştini, însă, evident, plăcerea îşi are rolul şi importanţa ei. Vorba unui medic catolic de peste Ocean: „Dacă nu ar fi plăcerea inerentă actului sexual, să-mi spuneţi mie cine s-ar mai strădui să facă copii?”. Sper din tot sufletul să nu se scandalizeze nimeni citind aceste rânduri, cunoscută fiind pudibonderia multor creştini, tabu-urile care continuă să dăinuie atunci când vine vorba despre manifestarea sexualităţii.

Plăcerea ce rezultă din uniunea fizice vine să sudeze cuplul, să atenueze unele conflicte, aduce mierea, vindecarea, dăruirea. În fond dăruirea este elementul fundamental, fără de care nu putem vorbi de iubire, de relaţie, de viitor comun. Nu poţi căuta un partener doar pentru plăcerea oferită, pentru că, într-un final, cuplul se va destrăma. Satisfacerea repetată a stimulului duce la saturaţie, iar dacă relaţia e bazată exclusiv pe sex, mai repede sau mai târziu se va ajunge în această fundătură. Totul se fundamentează pe iubirea autentică, singura care permite manifestarea genuină a sexualităţii.

Iată ce spunea, în acest sens Secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone: „doar in planul de iubire al lui Dumnezeu are sens deplin actul conjugal. Acesta presupune desigur respect pentru viata si nu o atitudine egoista de posedare. Vocatia omului, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, se implineste doar in daruirea catre Dumnezeu si semeni”.

Plecăm în analiza noastră de la particularităţile fizice care ne fac atât de diferiţi. Evident, nu facem un curs de fiziologie, de anantomie, dar e important să cunoaştem cum funcţionează bărbatul şi femeia, pentru a avea parte de o intimitate fericită.

Femeia, prin excelenţă exponent al delicateţii, nu e întotdeauna dornică de apropiere fizică. Grijile cotidiene, creşterea pruncilor, problemele de serviciu, problemele de sănătate, pot incapacita femeia la nivelul libidoului. O durere de cap, o vorbă mai dură a partenerului şi gata, totul s-a pierdut în ceaţă. Plus că femeia e mai receptivă în special în perioada de fertilitate, adică câteva zile pe lună.

Bărbatul, fertil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, e dispus şi disponibil tot timpul. Nu ar fi nici o problemă, pentru mulţi, dacă ar primi „mierea” dimineaţa, la amiază şi seara. Din păcate pentru ei acest lucru nu e posibil. Sau, cum spunea un prieten mai în vârstă: „Mai uşor că nu e nici un concurs”.

Aşa e construit bărbatul, mult mai receptiv la stimuli externi, cu un timp extrem de scurt dedicat pregătirii, total diferit de femeie, care are nevoie de timp, de un cadru propice, de vorbe dulci şi atenţie. Perioada de refacere diferă, bărbatul fiind dispus să reia activitatea sexuală la scurt timp după ce a încheiat-o. Femeia are nevoie de timp de refacere, chiar şi din punct de vedere fiziologic. Din păcate, acest lucru nu e înţeles prea bine de către partener, iar dacă nu există comunicare (a se vedea un articol anterior) se poate uşor ajunge la fel şi fel de probleme de cuplu. Soţul e nemulţumit de frecvenţa prea scăzută a întâlnirilor intime, soţia de repetarea prea deasă. La acest nicel nu există reţete, fiecare cuplu stabilind propriile reguluiale jocului. Oricum, acelaşi prieten menţionat mai sus avea un sfat pentru cuplu: „Mai răruţ, că-i mai drăguţ”.

Nu uitaţi, dragi prieteni, bărbaţi, că femeia nu „funcţionează” cum credem sau ne dorim noi. Mai ales după o naştere, după boală, după probleme de natură sufletească, femeia se gândeşte la cu totul altceva decât la sex. Prin urmare iubirea noastră are nevoie să se manifeste, tot constructiv, evident, la alte nivele. Iubirea poate fi împărtăşită nu doar prin sexualitate, ci şi prin prietenie, tandreţe, atenţie, grijă, susţinere, etc. vă las pe voi să le redescoperiţi şi să continuaţi lista propusă.

Revenim la dăruire şi plecând de la acest concept practic, ajungem la descoperirea pe care o realizăm împreună. A descoperi ce-i place celuilalt la acest nivel constituie pentru mulţi o bucurie şi o satisfacţie mult mai mare decât simpla plăcere fizică. Nimic nu poate fi mai frumos decât să creşti împreună cu partenerul, să zideşti un cuplu adevărat, să experimentezi şi să descoperi alături de cel iubit bucuria întâlnirii. Pregătindu-se pentru căsătorie, doi tineri au venit la mine pentru a aborda subiectele mai intime (se pare că unii colegi mai au încă probleme în a discuta aspectele sexualităţii în cuplu, fie din pudoare, fie din ignoranţă). Şi cu toată roşeaţa în obraji, m-au întrebat: „Părinte, dar oare cum o fi mai bine să…?”. Şi evident răspunsul meu a fost unul menit să le sublinieze frumuseţea descoperirii împreună.

Vedeţi, dragi prieteni, de aici rezultă o justificare profundă a învăţăturii Bisericii despre castitate. De ce merită să aştepţi până la căsătorie? Tocmai pentru a te descoperi împreună cu alesul, cu persoana iubită. Pentru a te dărui integral, fără jumătăţi de măsură, fără regrete, fără compromisuri. O persoană care a experimentat multe va avea întotdeauna o anumită superficialitate la nivelul relaţionării cu celălalt. Va avea termen de comparaţie, bazându-se pe experienţele anterioare, va avea reverii, amintiri dureroase sau plăcute. În fond, vorba cantecului popular: „Ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost dulce s-a mâncat”. Unde mai e bucuria descoperirii? Unde e plăcerea ca noutate, unde e fiorul reciprocităţii? Din păcate virginitatea este un stigmat de care tânăra generaţie caută să se descotorosească cât mai iute, fără a prognoza puţin, fără a anticipa un viitor alături de o persoană cu adevărat specială.

Romantismul e un element important, care ajută la creşterea cuplului. Tandreţea, atenţia, gingăşia, vin să sudeze un cuplu care a început deja să comunice, să-şi asume responsabilităţi, să ofere transparenţă şi sprijin reciproc. Sigur că femeile, cele despre care se pune, pe bună dreptate, că „judecă cu inima” sunt cele care doresc tandreţe, romantism, delicateţe. O floare, o lumânare, o armonie fonică, iată elemente care predispun la deschidere, la intimitate, la dăruire. Din păcate, pentru bărbaţi nu e la fel. Despre noi se spunem că suntem mai raţionali, dar lipsiţi de romantism, de sensibilitate, de atenţie la detalii.

Părintele Jean Yves Brachet, în lucrarea sa „Taina cea Mare”, oferea o definiţie excelentă a iubirii: „te iubesc pentru că te iubesc”. Nu pentru altceva, nu pentru părinţii tăi de origine nobilă, nu pentru banii tăi din cont, nu pentru că ai putea să mă iubeşti şi tu la fel de mult, sau chiar mai intens, nu pentru că eşti frumos / frumoasă, nu pentru că mă simt bine cu tine, nu pentru că eşti tot ce mi-am dorit sau mi-am închipuit despre partenerul ideal, nici măcar pentru faptul că ai putea fi sufletul meu pereche, cum le place americanilor să bata apa în piuă. Pur şi simplu te iubesc pentru că te iubesc. O definiţie care arată pe cine se pune cu adevărat accentul. Nu pe mine, ci pe celălalt. Implicit, la nivelul plăcerii intime, accentul se pune nu pe satisfacerea propriilor mele dorinţe, ci pe ale partenerului.

Aici e una dintre marile probleme ale noastre. Prea des nu ne pasă de ce vrea celălalt, de starea în care se află. Sigur că Sfântul Pavel vorbea de faptul că „femeia nu mai e stăpână pe trupul său, ci bărbatul”, şi invers evident, dar acest aspect nu ne dă dreptul de a domina şi a ne impune propriile dorinţe şi fantezii.

A iubi înseamnă a te dărui, a nu mai căuta propria plăcere, propriile interese, propriile bucurii, ci pe ale celuilalt. Grea problemă, nu? Uitămde partener, uităm de ceea ce-i place, uităm de prezenţa sau absenţa dorinţei.

Discutam cu o doamnă despre problemele din cuplu, despre intimitatea bine construită, şi am adus în discuţie termenul de delicateţe, de preludiu. A rămas surprinsă, spunând cu jale că deşi era măritată de vreo 12 ani, nu avusese parte niciodată de aşa ceva. I-am explicat foarte prozaic cum stau lucrurile, tocmai pentru a înţelege mai bine nevoia jocului, nevoia tandreţei, nevoia dăruirii şi focalizării atenţiei pe celălalt.

Când ai o maşină cu motor diesel, e iarnă, frig, şi vrei să pleci la drum, nu introduci direct cheia în contact, pui schimbătorul în viteza 1 şi apeşi pedala de acceleraţie. Motorul are nevoie de o perioadă de încălzire, de acomodare cu temperatura, pistoanele sunt lubrifiate cu ulei, consumul de combustibil scade. Dacă eşti atent, sunetul motorului care toarce lin, regulat, indicatorii de bord, te informează când e momentul propice să porneşti la drum. Altfel, dacă e bruscat şi nu e lăsat să funcţioneze la parametri optimi, motorul dă rateuri, se gripează. Şi vorba unui coleg, ar fi ideal ca bărbaţii să înţeleagă acest principiu, mai ales că ne pricepem cu toţii la mecanică, maşini şi fotbal.

Se pare că nici de data aceasta nu terminăm discuţia despre creşterea cuplului. Rămâne pe luna viitoare. O să încercăm atunci să vedem câteva aspecte concrete, la fel de importante pentru cei ce se iubesc şi doresc cu adevărat să se dezvolte împreună.

Până atunci, să auzim numai de bine.

 Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă
Subdepartamentul Apărarea Vieţii şi Educaţie Sexuală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *