Festivalul de Muzică Religioasă “Armonii sacre” la a X-a ediţie

Afis-Festival Armonii SacreSâmbătă, 16 nov. 2013, la Cluj-Napoca, începe cea de-a X-a ediţie a Festivalului de Muzica Religioasă „Armonii Sacre”, care va cuprinde mai multe manifestări corale ce vor fi încheiate duminică, 15 dec. 2013, printr-un Concert de Colinde.

Ediţia din acest an a “Armoniilor Sacre” organizată de Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla, se află sub semnul aniversării a 160 de ani de la Întemeierea Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla prin documentul «Ad Apostolicam Sedem», promulgat de către Papa Pius al IX-lea la 26 noiembrie 1853.

Ca în fiecare an, prof. Alexandru Suciu, dirijorul Corului “Magnificat” şi coordonatorul festivalului, a invitat în deschiderea evenimentului, sâmbătă, 16 nov. 2013, de la ora 10.00, la Catedrala greco-catolică clujeană “Schimbarea la Faţă” (B-dul Eroilor nr.10), coruri din diferite oraşe transilvane, care-şi vor pune împreună talentul şi efortul creator în arta interpretării corale, în cadrul unei Reuniuni Corale, la care sunt aşteptaţi să participe toţi iubitorii de frumos, armonie şi pace.

În prezenţa şi cu binecuvântarea Episcopului eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, vor interpreta lucrări religioase din repertoriul naţional şi internaţional de muzică corală, următoarele coruri: Corul „Sfanta Familie” din Zalău, dirijor Grigore Grigoruţ; Corul “Sanctus Spiritus” din Bistriţa, dirijor Floarea Sfechiş; Corul “Cristos Rege” din Sighetul Marmaţiei, dirijor Rodica Gheorghiu; Corul de copii “Allegria” de la capela “Sf. Iosif”, Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, dirijor Cristina Nagy; Corul „Angeli” al bisericii „Bob”, Cluj-Napoca, dirijor Angela David, Corul  de Camera „Psalmodia Transylvanica” al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, dirijor Pr. Vasile Stanciu şi Corul „Appasionata” a Centrului Cultural Municipal din Bistriţa, dirijor Francisc Mureşan.

Festivalul de muzică religioasă “Armonii Sacre” este, nu doar o mărturie de credinţă prin înălţătoarele cântări ce deschid sufletele şi le îndreaptă spre Dumnezeu, dar şi o expresie a bucuriei sărbătorii, în contextul Jubileului celor 160 de ani ai Eparhiei de Cluj-Gherla. Astfel, Corul “Magnificat” va oferi răspunsurile liturgice la Sf. Liturghie Arhierească festivă ce va fi celebrată sâmbătă, 23 nov. 2013, ora 9.00, în capela “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu. Un alt moment semnificativ al festivalului va fi Cocertul Aniversar ce va încununa Aniversarea Eparhiei, în aceeaşi zi, de la ora 17.00, în Aula “Cardinal Iuliu Hossu” din Piaţa Cipariu.

 Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla

Contact: prof. Alexandru Suciu, tel. 0745.797.331

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookie-uri. Pentru a asigura buna funcţionare, pentru a îmbunătăţi utilizarea şi funcţionalitatea acestuia, pentru a personaliza conţinutul şi anunţurile, şi pentru a analiza traficul, asemenea majorităţii site-urilor, folosim cookie-uri. Dacă nu sunteți de acord, unele funcționalități s-ar putea să fie indisponibile. Puteţi oricând să vă schimbaţi sau să vă retrageţi consimţământul. Aflați mai multe detalii aici.
Accept
Nu accept