Să fim aproapele celui de lângă noi

caritas colecta CraciunCa în fiecare an pe perioada Postului Crăciunului vă oferim posibilitatea de a fi apostoli ai speranței. Programul de misiuni al parohiei noastre invită ca, în acest timp, “SĂ FIM APROAPELE CELUI DE LÂNGĂ NOI”, dăruind celor sărmani ceea ce economisim prin post!

Astfel invităm pe toți cei care doresc să facă o faptă de caritate să contribuie la aceasta acțiune a noastră, pentru a aduce un pic din bucuria Crăciunului și în familiile defavorizate. Donațiile în produse (alimente și alte produse de bază) pot fi depuse în ”Coșurile Speranței” devenite veritabile „Bănci de alimente”, puse la dispoziția credincioșilor, în interiorul Capelei ”Sf. Iosif” – în fața micului altar dedicat Sf. Anton de Padova, ocrotitorul celor săraci.

Vă reamintim faptul că beneficiarii produselor vor fi cei defavorizați iar de acest lucru se vor ocupa profesioniștii din Asociația Caritas Cluj.

Felicitări noilor responsabili ai grupului nostru ASTRU, Mara Rusu și Adi Bodea

alegeri astruEi au fost aleși duminică, 6 noiembrie 2022, de adunarea generală ASTRU parohial, supervizată de prietenul nostru Leo (ASTRU eparhial) și de subsemnatul, pr. Mircea Marțian, (inclusiv fotograf la eveniment).

Cei doi aleși ne vor reprezenta la finalul acestei săptămâni la Centrul Manresa vor participa la alegerea echipei ASTRU eparhial!

Felicitări încă o dată, Mara si Adi! Sunteți adorabili!

Întrunirea Eparhială a Reuniunilor Mariane Cluj-Napoca

Reuniunile MarianeCatedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Cluj-Napoca (din Piața Cipariu) va găzdui sâmbătă, 12 noiembrie 2022, Întrunirea eparhială a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Cluj-Gherla. Tema sub care se va desfășura întâlnirea este: „Sfânta Fecioară Maria, Regina familiei” și Motto-ul: „Sufletul meu mărește pe Domnul” (Lc 1,46).

PROGRAMUL DETALIAT:
În Capela ”Sf. Iosif”
10.30: Primirea participanților + Rozariul Sfintei Fecioare Maria.
11.00: Sfânta Liturghie arhierească cu pomenirea marianiştilor decedaţi + noi primiri în reuniune.
Pe Holul dinspre Piața T. Cipariu:
12.30: Moment de pauză
În Aula ”Iuliu Hossu”:
13.00: Aspecte legate de activitățile reuniunilor mariane din Eparhie (prezintă – Președintele în exercițiu Monica Culea)
13.15: Alegeri – Candidaturi (propuneri) – votul propriu-zis
În Capela ”Sf. Iosif”:
14.00: Expunerea Sf. Sacrament, Invocație și Binecuvântare Euharistică.
În Aula ”Iuliu Hossu”
14.15: Agapă fraternă pentru delegați (oferită prin bunăvoința și strădania membrelor Reuniunii noastre parohiale dedicată Mariei, Regina Martirilor și Mărturisitorilor.

Cerem Sfintei Fecioare Maria, Mama şi Ocrotitoarea noastră, să mijlocească de la Dumnezeu o bună desfăşurare a Întâlnirii şi haruri speciale pentru Biserica noastră Română Unită cu Roma.

Duminica în Familia ASTRU

Dacă am ajuns la a II-a duminică din lună e momentul pentru o nouă DUMINICA ÎN FAMILIA ASTRU!!!

Duminică, 13 noiembrie 2022, interval orar 11.30 – 16.00.

În program:
-Sfânta Liturghie pentru copii cu începere de la ora 11.30 (în Capela Sf. Iosif”)
-deplasare pe jos spre Centru parohial (C. Brâncuși 44) – ducem noi copiii care vor veni la Sf. Liturghie;
-jocuri în curtea centrului;
-masă în comun propunem, mult iubita… pizza/ dacă copiii nu mănâncă pizza sau au meniu special vă rugăm să le puneți mâncare de acasă în bagaj;
-moment catehetic;
-discuții/ activitate practică;
-jocuri în comun.

Duminica in Familia ASTRU

Vă așteptăm cu brațele deschise:
Leonard Socaciu, ASTRU Cluj;
Alți tineri voluntari din ASTRU Parohial 13+ (oricine dorește e binevenit să ofere o mână de ajutor);
pr. Mircea Marțian, asistent spiritual;

Colectă specială pentru săraci

Centrul Maltez cheta saraciColectă specială pentru săraci, în Capela ”Sf. Iosif”, la Sfintele Liturghii celebrate în data de 13 noiembrie 2022, cu începere de la ora 8.30, 10.00 și 11.30!

De Ziua Mondială a Săracilor vă invităm să faceți un gest de caritate donând alimente de bază sau neperisabile, produse igienico-sanitare sau de curățare.

Produsele colectate în coșurile amplasate în Capela ”Sf. Iosif” (la icoana Sf. Anton) vor ajunge la persoane și familii nevoiașe, pensionari cu venituri insuficiente din orașul nostru, aflate în baza de date a Serviciul de Ajutor Maltez din Cluj Napoca.

”Domnul nu cere o navă de croazieră, ci sărmana barcă a vieții noastre” Papa Francisc

barca ASTRU deltaimagine cu ASTRU – parohial în barcă (e pe bune – în minunata experiență comună în Delta Dunării!!!)

Dragi tineri
Vă invit să strângem rândurile pentru a continua o nouă aventură împreună. Cel mai important lucru este că am rămas ÎMPREUNĂ, uniți în jurul mesajelor divine revelate, pe care ne străduim să le descifrăm la cateheză.

Dacă ai 13 ani TE AȘTEPT CU DRAG PENTRU A (RE)DESCOPERI FORȚA IUBIRII ȘI A MILOSTIVIRII DIVINE!

Cum? În cadrul Programul video-catehetic ”Iertat” care va rula la casuță duminică, 6 noiembrie 2022, începând cu ora 17.00.

După acest moment reamintesc faptul că a fost convocată adunarea generală ASTRU parohial în vederea alegerii noilor responsabili – prezența ta e de neînlocuit!

Pr. Mircea Marțian,
Responsabil cu pastorația copiilor și a tinerilor
în comunitate și asistent spiritual pentru grupul ASTRU parohial