Deschiderea noului an asociativ ASTRU

Afis dechidere an ASTRU 2019„Încredințează-i Domnului calea ta, încrede-te în El, și El va duce la îndeplinire;” (Ps 37,5).

Ne bucurăm că am putut fi de folos, găzduind deschiderea noului an asociativ ASTRU, duminică, 6 octombrie 2019, într-o deosebită atmosferă creată de organizatori, la Centrul de activități, imediat după Sfânta Liturghie de seară, celebrată În Capela Seminarului Teologic ”Sf. Ioan Evanghelistul” (situat, la fel ca Centrul nostru pastoral, pe Bld. C. Brâncuși).

Până la urmă, cel mai ”tânăr” participant s-a demonstrat a fi PS Florentin, care i-a îndemnat pe tineri să nu se grăbească să îmbătrânească, arătând că, din punct de vedere teologic, păcatul este cel care cauzează acest proces… ”Tinerețea este o stare de spirit!” – a mai spus episcopul, afirmând și faptul că ”poți fi tânăr și la peste 60 de ani!”…

Acest titlu de cel mai tânăr participant e meritat de înaltului prelat, datorită jovialității (spre exemplu a făcut tumbe cu o carte spre deliciul tinerilor…) a deschiderii arătate, a disponibilității spre joacă în comun (a glumit, a jucat baschet, a interpretat o brașoveancă alături de ceilalți participanți…)

Felicitări şi mulţumiri organizatorilor, întregii echipe ASTRU (inclusiv pentru o parte din poze)

Mulțumiri bravilor noștri reprezentanți, care au fost și minunate gazde: Diana, Adina, Carina, Iulia, Adi și Ionuț

O nouă sesiune din cadrul programului video-catehetic: EȘTI ALES (CHOSEN)

Parohia Andrei Mureșanu, în colaborare cu Grupul de tineri cu viziune și cu ASTRU – parohial te invită la o nouă sesiune a programului video-catehetic:

EȘTI ALES (CHOSEN) – o călătorie prin întreaga credință catolică

chosen 6 – duminică, 3 martie 2019, ora 17.00 –

Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44 (mai sus de Il Cafe)

„DE CE AM FOST ALES? (Pecetluit și trimis prin Mir)”

Public țintă: tineri (13 +).

Nivel: nu solicită un anumit nivel de cunoștințe catehetice, deci sunteți așteptați cu mult drag!

Informații și eventuale noi înscrieri,
Pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935

Mulțumiri echipei coordonate de Radu Capan pentru materialele suport.

O nouă sesiune din cadrul programului video-catehetic: EȘTI ALES (CHOSEN)

„DESPRE PUTEREA VINDECĂTOARE A SPOVEZII”

duminică, 4 noiembrie 2018, ora 17.00 – Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44 (mai sus de Il Cafe).

chosen 6

Public țintă: tineri (13 +) – nu se solicită un anumit nivel de cunoștințe catehetice, deci oricine e binevenit.

Întâlnirea e o nouă sesiune din cadrul programului video-catehetic: EȘTI ALES (CHOSEN) – o călătorie prin întreaga credință catolică, care se desfășoară în comunitate.

Căsuța noastră e pregătită și te așteaptă (vezi foto)!

P.S. La final vom primi vizita unei delegații ASTRU – Cluj

Campusul Parohial pentru Copii, ”Cu har de sus trăim din plin!” 16-18 august 2018

Parohia Andrei Mureșanu, în colaborare cu ASTRU-Cluj, organizează, la Centrul pastoral din Bulevardul C. Brâncuși 44, CAMPUSUL PAROHIAL PENTRU COPII, ”Cu Har de Sus trăim din plin!” 16-18 august 2018.

În program:

  • 10.00 Bun venit – Înscriere – Muzică – Jocuri libere – Bansuri.
  • 10.30 Rugăciune + prezentarea programului și a organizatorilor grupei – pr. Mircea Marțian.
  • 11.30 Cateheză despre Sacramente în general + Taina Botezului (ziua I), respectiv Sacramentul Mirului (ziua II) și Sacramentul Euharistiei (ziua III) – pr. Mircea Marțian. 
  • 12.00 Gustare (apă/suc/ ceva sărat/dulce – pe terasă) și jocuri libere. 
  • 12.45 Activitate pe diferite grupe de vârstă, necesară aprofundării celor învățate.
  • 13.15 Pregătirea pentru masă.
  • 13.30 Prânzul în comun (contribuția părinților va fi de 10 lei/copil/pe zi) la locul activităților pe grupe (după cum vor fi împărțiți) – În meniu: ziua I, Pizza (cumpărată), ziua II, Paste bolognese (pregătite la fața locului de voluntari), ziua III, Burger (pregătit la fața locului de voluntari). 
  • 14.00 Jocuri libere, alternate cu jocuri în comun.
  • 15.45 Evaluare și rugăciune de mulțumire- pr. Mircea Marțian. 
  • 16.00 Plecarea acasă (rugăm punctualitate, și la plecare, pentru ca să dăm posibilitate echipei organizatoare să pregătească programul din următoarea zi).

Observații generale pentru echipa de tineri voluntari pe care-i așteptăm cu drag (diferite funcțiuni care vor trebui acoperite):

  • Un tânăr voluntar va face înscrieri la intrare (inclusiv notează numele participanților pe o etichetă)
  • În plus avem nevoie de câte un tânăr voluntar la atelierele organizate (copiii vor fi împărțiți în 6 grupe: 3 – în sala mare de activități, 1 – în sala mică, 1- pe terasa acoperită, și 1- pe terasa acoperită din fața garajului, respectiv la diferitele jocuri libere (baschet, fotbal de masă, volei, mini-fotbal, tenis de masă, trambulină) pentru supraveghere.
  • Simona Marțian, asistată de un voluntar, va fi coordonatoare programului de masă/gustări/pauze de hidratare.
  • Responsabila generală cu programele și activitățile de aprofundare/ jocurile în comun/ bansurile va fi Teodora Capan, ASTRU-Cluj.
  • Tinerii voluntari sunt invitați ca, în măsura timpului, să participe, la finalul fiecărei zile, la o mică curățenie și pregătirea spațiilor(materialelor) pentru următoarea zi.

Pr. Mircea Marțian, Responsabil parohial cu Pastorația copiilor,
tel 0745-265935, mircea.martian@gmail.com

Campusul estival „CU HAR DE SUS; TRĂIM DIN PLIN!”

Anunțăm Campusul estival „CU HAR DE SUS; TRĂIM DIN PLIN!”, adresat copiilor (între 6 și 13 ani), în perioada 16-18 august, 2018 la Centrul de activități situat pe Bld. C. Brâncuși 44.

Catehezele prezentate vor explica cele șapte sacramente. Pe lângă partea catehetică, programul va cuprinde și o parte cu activități de aprofundare a noțiunilor catehetice: jocuri pe diferite categorii, precum și activități de tip lucru-manual.

Tinerii din comunitate (mai mari de 13 ani) sunt invitați să se înscrie și să participe ca voluntari alături de cei din ASTRU.

Înscrierile se fac la pr. Mircea Marțian, Responsabil parohial cu pastorația copiilor.

Campusul Estival „Crede! Speră! Iubește!”

Parohia Andrei Mureşanu în colaborare cu ASTRU Cluj organizează, la Centru de activități de pe Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 44-46, Campusul Estival „Crede! Speră! Iubește!”, adresat copiilor între 7-13 ani.

Așteptăm înscrieri până duminică, 3 septembrie 2017 (locurile sunt limitate).

Despre ce este vorba?

CATEHEZĂ, ATELIERE, JOCURI, DANSURI ȘI MULTĂ DISTRACȚIE… DUPĂ URMĂTORUL PROGRAM:

  • Marți, 5 septembrie, 2017, interval orar 11.00-17.00
  • Miercuri, 6 septembrie, 2017, interval orar 11.00-17.00
  • Joi, 7 septembrie, 2017, interval orar 11.00-17.00

Pentru o bună desfășurare părinții sunt rugați să plătească o taxă de 10 lei/zi/copil, sumă din care se vor cumpăra atât cele necesare servirii mesei în comun (meniuri adaptate copiilor) cât și pentru mici  ”surprize dulci” între activități!

În vederea favorizării unui spirit  fratern, Vă rugăm să nu aduceți gustări și nici apă sau sucuri toate acestea vor fi servite de voluntari (din cele cumpărate sau făcute la fața locului) la momentele speciale cuprinse în program.

Înscrieri la Pr. Mircea Marțian, tel.: 0745-265935/ email, mircea.martian@gmail.com

Campusul Estival „Și tu poți fii milostiv” 2016

Parohia Andrei Mureşanu în colaborare cu ASTRU Cluj organizează
Campusul Estival „Și tu poți fii milostiv” adresat copiilor între 7-12 ani la Centru de activități de pe Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 44-46.

  • (așteptăm noi înscrieri până marți, 6 septembrie 2016!)

Click aici pentru albumul foto din timpul Campusului Estival

ATELIERE, CATEHEZĂ, JOCURI, DANSURI ȘI DISTRACȚIE

  • Joi, 8 septembrie, 2016, interval orar 16.00-19.00
  • Vineri, 9 septembrie, 2016, interval orar 11.00-16.00
  • Sâmbătă, 10 septembrie, 2016, interval orar 11.00-16.00

Pentru o bună desfășurare copiii trebuie să plătească o taxă de 15 lei/persoană din care se vor cumpăra cele necesare servirii mesei în comun (pentru vineri și sâmbătă – meniuri adaptate copiilor) dar și pentru mici  surprize dintre activități!

În vederea favorizării unui spirit  fratern Vă rugăm să nu aduceți gustări și nici apă sau sucuri toate acestea vor fi servite de voluntari (din cele cumpărate) la momentele dintre activități.

Tinerii (peste 13 ani) din comunitate (care doresc) pot să se înscrie ca voluntari adăugându-se voluntarilor ASTRU.

Înscrieri la Pr. Mircea Marțian, 0745-265935, mircea.martian@gmail.com