Mini-concert de pian
Prima Împărtăşanie Solemnă a copiilor în capela “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu
Duminică, 17 mai 2015, a fost o zi de mare bucurie – 48 de copii din şcolile clujene au făcut Prima Sfântă Împărtăşanie. Ei au primit Trupul şi Sângele Domnului din mâna Preasfinţiei Sale Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, la Sfânta Liturghie a copiilor din capela „Sf. Iosif”, Piaţa Cipariu Cluj-Napoca.
Pregătirea le-a fost făcută în cadrul Departamentului de cateheză coordonat de Pr. consilier Marius Furtună. Sâmbătă, 16 mai 2015, după o examinare a cunoştinţelor de religie, copiii şi-au examinat conştiinţa şi au primit prima dezlegare de păcate prin Spovedania la preoţi.
Cu sufletele curate şi în veşmânt de sărbătoare, sărbătoriţi de familiile lor şi de întreaga Biserică, înainte de Sfânta Liturghie, cei 48 de copii au pornit de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” (de pe B-dul Eroilor nr. 10) şi s-au îndreptat spre Catedrala în costrucţie din Piaţa Cipariu, mergând în procesiune prin oraş, un drum al bucuriei şi o mărturisire publică a credinţei lor.
Continuă lectura „Prima Împărtăşanie Solemnă a copiilor în capela “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu”
Programul Celebrării Primei Împărtăşanii Solemne, 17 mai 2015
Locul întânirii: în faţa Catedralei greco-catolice “Schimbarea la Faţă”
10:00 Adunarea copiilor
10:30 Plecarea în procesiune pe traseul str. Eroilor, piaţa Ştefan cel Mare (pe latura de Vest), Piaţa Cipariu, Capela “Sfântul Iosif”
11:00 Sosirea la Capela “Sfântul Iosif”, intrarea în capelă şi aranjarea copiilor
11:00 Sfânta Liturghie, înainte de Credeu: profesiunea de credinţă (vezi formularul), distribuirea lumânărilor (stinse), cuminecarea copiilor, aprinderea lumânărilor, binecuvântarea finală, cuvântări finale, distribuirea Diplomelor şi a pachetelor fiecărui copil, fotografii de grup, agapa în Aula Cardinal Iuliu Hossu
Oficiu special de rugăciune
Grupul parohial de Rugăciune
Copiii Sf. Iosif,
au bucuria de a Vă invita
în prima miercuri din luna mai, 06.05.2015,
cu începere de la ora 17.00,
la un
OFICIU SPECIAL DE RUGĂCIUNE
închinat părintelui nostru ocrotitor Sf. Iosif.
Intenţiile generale de rugăciune pentru această lună:
- Universală: Pentru ca, refuzând cultura indiferenţei, să ne putem îngriji de suferinţele aproapelui, îndeosebi de cei bolnavi şi de cei săraci.
- Pentru evanghelizare: Pentru ca mijlocirea Mariei să îi ajute pe creştinii care trăiesc în contexte secularizate să se facă disponibili pentru a-l vesti pe Isus.
Seara se va încheia cu Adoraţie Euharistică, urmată de o agapă fraternă pe Holul expoziţional.
Vă aşteaptă cu mult drag,
Pr. Mircea Marţian, tel. 0745-265935
Parohia „Andrei Mureşanu” a aniversat 8 ani de bogate roade spirituale în Capela „Sf. Iosif”
Biserica a îmbrăcat haina de sărbătoarea joi, 19 martie 2015, când se face pomenirea Sfântului Iosif. A fost o sărbătoare a întregii Biserici Catolice, pentru că Sfântul Iosif este Patronul Bisericii Universale. În mod particular pentru Eparhia de Cluj-Gherla, această zi este o sărbătoare de poruncă încă din anul 1857, când cel dintâi Episcop, Ioan Alexi, a rânduit ca Sfântul Iosif să fie declarat Patronul Eparhiei.
A fost o zi de mare bucurie pentru credincioşii Parohiei clujene „Andrei Mureşanu” afiliată capelei „Sfântul Iosif”, care au serbat cel de-al 8-lea hram aici, după sfinţirea şi punerea în funcţiune a acestei capele ce a însufleţit construcţia noii catedrale căreia în curând i se va turna prima cupolă.
Vizită Regală la Catedrala din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca
Sub ocrotirea Reginei Cerului şi a Pământului, Preasfânta Fecioară Maria, prezentă în mod deosebit în capela «Sf. Iosif» a Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, prin pelerinajul unei cópii a Icoanei de la Guadalupe, protectoarea copiilor nenăscuţi –, în acest spaţiu de credinţă şi rugăciune a avut loc şi un moment istoric, de rememorare a unor file glorioase de istorie. Duminică, 22 martie 2015, catedrala a fost vizitată de reprezentanţii Casei Regale a României, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta şi Alteța Sa Regală Principele Radu, însoţiţi de Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi Baronul Johannes von Holzhausen. Un semn de bucurie a fost Imnul regal cântat distinşilor oaspeţi, de copiii din Corul „Allegria” conduşi de Cristina Patraşcu. Alteţele lor Regale au fost conduse apoi în holul expoziţional al catedralei, unde au vizionat Expoziţia foto-documentară „Istoria Eparhiei de Cluj-Gherla”.
Viorica Sabo, Redactor mass-media,
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Click aici pentru albumul foto