Adunarea generală a preoților – Catedrala din Piaţa Cipariu

Vineri, 16 decembrie 2016, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu”din Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Adunarea generală a preoţilor Eparhiei de Cluj-Gherla – întâlnire de bilanţ, împărtăşire şi comuniune încheiată printr-o rugăciune pentru preoţi şi de o colindă vestind Naşterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Întâlnirea a fost deschisă prin binecuvântarea Episcopului eparhial Florentin Crihălmeanu. A urmat colindul corului de elevi ai Liceului greco-catolic „Inochentie Micu”, dirijor – Sora Lucia OSBM.

Între punctele din ordinea de zi a întâlnirii a fost şi momentul prezentării de către pr. Daniel Avram, responsabil cu mass-media şi director al Editurii „Viaţa Creştină” a ultimelor apariţii editoriale, între carte volumul „99 de întrebări și răspunsuri despre Spovadă”, apărută la finalul Jubileului Milostivirii, în care credincioșii au fost invitați cu insistență să întâlnească milostivirea divină în scaunul de Spovadă.

Cei doi autori, Radu și Oana Capan, cateheți clujeni, au prezentat apoi preoţilor acest volum care „dorește să vină în ajutorul tinerilor și al adulților, fie că practică frecvent acest Sacrament, fie că au nevoie să redescopere importanța lui în viața lor”.

La final preoţilor le-a fost înmânată, SCRISOAREA PASTORALĂ a PS Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, pe care aceştia o vor prezenta credincioşilor, la 25 decembrie în cadrul Sfintei Liturghii Solemne din prima zi de Crăciun.

Click aici pentru albumul foto

Viorica Sabo, Redactor DIRMM

Serbarea de Crăciun 2015 (foto și video)

Sâmbătă, 19 decembrie 2015, în Capela “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu a avut loc Serbarea de Crăciun a Parohiei „Andrei Mureşanu”, sub coordonarea pr. Paroh Mircea Marţian, a pr. Titus Sas şi pr. Florin Isac şi a d-nelor catehete Adriana Tuşa şi Otilia David. Invitatul serii a fost PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla.

Din program: Colind în familie; Moment de poezie cu grupurile de cateheză; Moment răcoritor cu Iulia și Sara de la Cercul parohial de actorie; Sceneta “Fiți Milostivi precum Tatăl Milostiv este!” cu copiii din Cercul Micului Actor condus de actrița Adriana King; Poezie: De ajunul Crăciunului, de Elena Farago (Cercul Micului Actor); Corul de copii “Allegria” – dirijat de Cristina Nagy, la orgă: Andreea Alexievici.

Click aici pentru albumul foto

La final a intrat în scenă Moş Crăciun, spre bucuria copiilor, cu sacul plin de daruri.

Viorica Sabo
Redactor DIRMM

Recunoștință prin colind

Ne apropiem de finalul primului semestru … E și un final și început de an… avem nevoie de o mică și binemeritată vacanță: Resetați-Vă în și cu Domnul … Cel mai important DAR AL TATĂLUI CERESC!

Am publicat programul complet al celebrărilor de la capela noastră (inclusiv Liturghiile celebrate pentru copii), din acest timp al  sărbătorilor pe care, nu întâmplător, tradiția creștină le numește ale înnoirii…

De aceea vă urez: Înnoiți-Vă în Spirit, în Milostivire, în Iubire …

Programul urmează celui mai așteptat moment Serbarea de Crăciun, programată sâmbătă, 19 decembrie 2015,  pe care copiii au pregătit-o Pruncului Isus.  

Un alt moment important ar fi, luni,  21 decembrie 2015 ora 17.30, când, la sediul Episcopiei pe str. Moților nr 26, Cluj-Napoca îi vom mulțumi PS Florentin (pentru sprijin și binecuvântarea continuă a lucrărilor din comunitate) ducându-i la fel ca Suveranului Pontif vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Programul se adresează în principal participanților la Colindul Papal dar și celorlalți care doresc să se alăture nouă. Menționez că am invitat întreg Consiliu parohial, dar și pe Părinții Vicari (Florin Isac și Titus Sas) și pe alți reprezentanți ai diferitelor grupuri parohiale de rugăciune.

Pentru coerență și unitate în cântare vă invit și la o mică repetiție în aceeași zi, ora 16.30  la Capela Sf. Iosif de unde vom pleca apoi împreună spre colindul Episcopului nostru.  

Milostivirea Domnului să se reverse peste noi!

Pr. Mircea Marţian, paroh
Responsabil parohial cu pastorația copiilor

Programe speciale prin care dorim să-i mulțumim Pruncului Isus

DUMINICĂ, 13 DECEMBRIE, ORA 11.00, Capela Sf. Iosif – Miniconcert al Corului Jubilatae, dirijat de Mihaela Ceșa Goje.

LUNI, 14 DECEMBRIE, ORA 18.00, Piața Unirii din Cluj-Napoca – Miniconcert al Corului de copii Allegria, al Capelei Sf. Iosif (alături de alte coruri parohiale clujene).

MARȚI, 15 DECEMBRIE, ORA 19.00, Capela Sf. Iosif – Școala parohială de pian Emiliu Dragea vă invită la un miniconcert.

SÂMBĂTĂ, 19 DECEMBRIE, ORA 17.00, Capela Sf. Iosif – Serbarea de Crăciun, pregătită de diferite grupuri parohiale.

Afis serbare de Craciun 2015

MIERCURI, 24 DECEMBRIE, AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI, ORA 18.30,  Capela Sf. Iosif –  Priveghere „Să-L întâmpinăm pe Pruncul Isus!”, urmată de Sf. Liturghie de seară, tradiționalul moment numit Colind în familie și o mică agapă fraternă (din darurile aduse de participanți).

Începând de SÂMBĂTĂ, 19 DECEMBRIE (pe Hol A), va putea fi vizitată Expoziția dedicată Pruncului Isus – realizată de copiii Cercului parohial de artă Virgil Fulicea, coordonat de dna Ioana Rusu.

Vă doresc sărbători pline de Haruri, cu bucurie și multă sănătate!
Pr. Mircea Marţian, paroh
Responsabil parohial cu pastorația copiilor

Colindători la Sfântul Părinte – un proiect care a făcut cinste Bisericii și Neamului românesc

Un grup de 70 de credincioși greco-catolici clujeni, membri ai Parohiei „Andrei Mureșanu”, grupați in jurul copiilor din Corul „Allegria” al Capelei Sf. Iosif, Piata Cipariu, însoțiți de pr. Mircea Marțian, paroh, pr. Florin Isac, vicar parohial, și diaconul Claudiu Tuțu, au fost pelerini în Cetatea Eternă a Romei unde a curs sângele Părinților Bisericii creștine, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În cadrul Audienței Generale de miercuri, 2 dec. 2015, pelerinii l-au colindat și au primit binecuvântarea Sfântului Părinte, Papa Francisc, purtând vestea Nașterii Mântuitorului și onorând prețioasa Cetate Eternă si, în contextul Sărbătorii Naționale a României, întreaga națiune.
Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, ei au pornit duminică, 29 nov. 2015, într-un suflet și o inimă si au parcurs lungul drum spre Episcopul Romei, urmașul Sfântului Apostol Petru.
La plecare, Preasfinția Sa le-a transmis:
„Domnul să însoțească fiecărui pelerin un înger al luminii Sale ocrotitoare! Duceți și dorul nostru în Cetatea Eternă și aduceți-ne sfânta binecuvântare de la Sfântul nostru Părinte.”

Ziua Unirii tuturor românilor a fost sărbătorită purtând în suflet cuvintele „Vestitorului Unirii”, Episcopul Iuliu Hossu: „De acum o Românie Mare…”.

Momente emoționante au fost trăite de pelerini marți, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, când, purtând eșarfe tricolore, au făcut un popas la Columna lui Traian, „Certificatul de naștere al Poporului Român”, cum a explicat unul dintre pelerini, prof. Maria Rițiu, care a împărtășit pașii ce au condus la momentul Marii Uniri, citand si cuvintele rostite de Cronicarul Grigore Ureche și apoi de Dimitrie Cantemir: „toți de la Râm ne tragem”.
Ziua Unirii tuturor românilor a fost sărbătorită purtând în suflet cuvintele „Vestitorului Unirii”, Episcopul Iuliu Hossu: „De acum o Românie Mare întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”.
În fața prețiosului monument a fost intonată o strofă din Imnul României, dar și frumoasele colinde pregătite de copii pentru Suveranul Pontif.
„România!” a fost strigătul care a răsunat, în 1 dec. 2015, pe străzile Romei, în fața „Columnei Sufletului Românesc”, cum frumos a denumit-o pr. Mircea Marțian.
Toți pelerinii s-au bucurat vizitând apoi obiective spirituale și turistice din Roma, precum Colegiul Pontifical Român „Pio Romeno”, Piazza Garibaldi care oferă o frumoasă perspectivă asupra Romei, Basilica Santa Maria in Trastevere – din sec. III-IV, cea mai veche biserică din Roma dedicată Sfintei Fecioare Maria, Pantheonul, biserica închinată Sfintei Fecioare Maria a Martirilor, Fontana di Trevi, Piazza Venezia, Piazza del Popolo, Colosseumul, fiind descoperita astfel Cetatea Romei în toată splendoarea și măreția ei, sub razele soarelui care de aici luminează spiritual întreaga lume.
Diaconul Claudiu Tuțu, doctorand la Roma, prin explicațiile date, a condus pelerinii nu doar prin spațiu, ci și în timp, însuflețind marile personalități ale Bisericii si ale artei universale.

Viva il Papa!

Miercuri 2 decembrie, a sosit momentul așteptat cu emoție, Audiența Papală, în care Sfântul Părinte a împărtășit experiența recentei vizite pastorale pe continentul african, subliniind ideea martiriului pentru Hristos și pregătind inimile pentru deschiderea Anului Milostivirii.
La intrarea în Piața San Pietro, Papa a primit un cadou din partea pelerinilor clujeni o icoană pe sticlă reprezentând pe Sfântul Francisc de Asissi și a binecuvântat o altă icoană pe sticlă a Nașterii Domnului, ambele icoane fiind realizate de Ioana Rusu, responsabilă a cercului parohial de artă. Icoana Nașterii Domnului va rămâne la Cluj spre amintire și venerare.
Glasul copiilor s-a înălțat, cu entuziasm și bucurie, dintre miile de credincioși prezenți, prin colindele pregătite special pentru acest moment, vocea și bucuria lor ajungând până la Sfântul Părinte, care a venit din nou să-i binecuvânteze la finalul audienței.
Un moment memorabil a fost îmbrățișarea și sărutul pe care Pontiful Roman le-a dăruit celui mai mic membru al grupului, Alexandru Isac, gest care simbolizează iubirea și stima  pe care Capul Bisericii Universale o are față de Biserica Greco-Catolică din România.

După amiază a fost vizitată Basilica San Pietro, inima Bisericii Catolice, mama tuturor bisericilor, locul unde a fost înmormântat Sfântul Petru. Credincioșii clujeni s-au închinat în fața „Catedrei lui Petru”, au admirat frumusețea marilor capodopere ale artei care împodobesc bazilica, au venerat moaștele Sfântului Ioan-Paul al II-lea, cel care a numit Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, „Biserica Martirilor și Mărturisitorilor”.

O bucurie sfântă

Participanții, reprezentanți ai Parohiei greco-catolice clujene, păstrează în suflet mulțumirea împlinirii scopului acestui pelerinaj, realizat în numele Mântuitorului Isus Hristos, care va rămâne o amintire de neuitat, primind binecuvântarea Apostolică, onorându-și Biserica și Neamul, fiind fideli continuatori a frumoasei tradiții a colindatului la români.