Invităm doritorii să se înscrie şi să participe la un nou CURS PRACTIC DE ICOANE PE STICLĂ Cine? – copii 7+, adolescenți, dar și adulți (tata, mama, bunicul, bunica,…) Când? – În 5 și 6 aprilie 2024 Unde? – la Centrul de activități de pe Bld. C. Brâncuși 44. Cum? – după următorul program: vineri în intervalul orar 16,00- 18,00 și sâmbătă, în intervalul 09,00- 12,00.
Alte informații și înscrieri (obligatorii): Ioana RUSU, responsabil proiect, tel. 0749-842558
Un ultim rod al celor 17 ani pe care-i împlinim sub protectoratul Sfântului Iosif, dând viață Catedralei din inima Clujului
Sâmbătă, 16 martie 2024, ora 17.00, Corul de copii și tineri „Allegria” din Cluj-Napoca lansează un nou album de cântece religioase pentru copii: ”HAIDEȚI SĂ CÂNTĂM!”…
Evenimentul va avea loc la Catedrala Greco-Catolică dedicată ”Martirilor și Mărturisitorilor secolului XX” din Piața Cipariu nr. 2, Cluj-Napoca.
Este al III-lea album al acestui cor după cel cu Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de aur, adaptată pentru copii de Cristina Pătrașcu Nagy (dirijoarea Corului ”Allegria”), respectiv cel prin care s-au lansat deja mai multe cântece religioase pentru copii.
La manifestare sunt așteptați toți copiii și tinerii care au cântat de-a lungul timpului în acest cunoscut cor, unii dintre ei oferind o mărturie cu privire la această experiență (cât de important poate fi să-i cânți Domnului).
La finalul evenimentului, copiii și tinerii ”allegrieni”, însoțiți de părinții, bunicii sau alți însoțitori vor participa la o cină festivă alături de întreaga echipă de preoți, consilieri parohiali, responsabili ai diferitelor grupuri parohiale catehetice sau extra-catehetice (cum ar fi cercurile de artă, de dansuri și obiceiuri populare românești, de jurnalism…) sau alți colaboratori, prin care se va marca la nivelul comunității atât momentul intrării în Postul Mare, respectiv cei 17 ani pe care îi împlinim la Capela ”Sf. Iosif” sub minunatul protectorat al părintelui nostru ocrotitor.
Parohia Andrei Mureșanu în colaborare cu ASTRU Cluj și cu Copilăria Misionar Pontificală invită copiii între 6 și 12 ani la o nouă întâlnire într-un format interactiv: cateheză, vizionare film, explicații și discuții, activitate practică, rugăciune și jocuri în comun.
Tema abordată: „Porunca a IV-a și importanța ei în buna creștere”
Când și unde: duminică, 3 martie 2024, interval orar 12.45 – 16.00, la Căsuța copiilor, situată pe Bulevardul C. Brâncuși 44.
Copiii vor avea posibilitatea de a face în cadrul unui atelier un dar concret mămicilor sau bunicilor (aplicând cele învățate).
Participarea este gratuită dar pentru a servi masa în comun după Liturghia animată de copii și tineri, sau pentru anumite surprize dulci oferite se va percepe o taxă de 20 lei/ copil.
Vă așteptă cu brațele deschise: echipa de formatori.
Notă pentru părinți: Ca de obicei este foarte important să încurajați si să sprijiniți acest demers. Mulțumim.
Evenimentul va avea loc la Catedrala Greco-Catolică a Martirilor și Mărturisitorilor Secolului XX din Piața Cipariu FN, Cluj-Napoca, sâmbătă, 16 martie 2024, începând cu ora 17.00. Intrarea liberă! Vă așteptăm cu drag!
Un nou album de cântece marca Allegria, sub coordonarea Cristinei Nagy.
Mulțumim dirijoarei pentru devotament și efort, copiilor și tinerilor din cor, care au răspuns încă o dată: prezent!
Sărbătoarea va fi o invitație adresată tuturor celor care au cântat de-a lungul timpului în acest cor devenind membrii unei mari familii de ”allegrieni” (cei care au adus în Catedrala din inima Clujului atâta bucurie prin intermediul muzicii folosite din plin ca mijloc de evanghelizare prin atracție).
După ce copiii și tinerii au colindat la Mănăstirea ”Macrina”, a doua zi, în 11 decembrie 2023 de la ora 17.00, Târgul de Crăciun a răsunat de glasul micilor colindători din Corul Allegria, dirijat de Cristina Nagy.
A fost modul lor de a duce vestea cea bună în centrul Clujului și a dărui și altora iubire şi căldură sufletească, din bogăția spirituală a celui pe care îl Sărbătorim: Pruncul Isus!
Pe lângă miracolul nașterii Domnului am mai făcut o descoperire; talentul de operator și regizor de montaj al tăticului Cătălin Vasiloiu căruia îi mulțumim pentru frumosul colaj.
Un sincer bravo adresat dirijoarei, pianistei, copiilor și părinților care i-au încurajat pe copii în acest pe cât de frumos, pe atât de dificil și plin de jertfă demers!
A fost multă emoție, recunoștință și bucurie la Sărbătorii adeziunii în Catedrala ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” – Capela ”Sf. Iosif”.
Mulțumiri pr. vicar parohial Vlad Pupăză, pr. Sebastian Peșteșan, asistentul spiritual Astru-Cluj, lui Leonard Socaciu, Președintele ASTRU-Cluj și educatorul grupului Astru-junior din comunitatea noastră, și Adrian Sebastian Bodea, responsabil ASTRU-parohial pentru organizarea acestui important moment al anului asociativ 2023-2024.
Tineri din comunitate au strigat adunarea, duminică 26 noiembrie 2023, pentru o nouă ediție a târgului caritabil de Crăciun ”Din suflet pentru un zâmbet de copil”, pe care Catedrala “Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” îl va găzdui începând cu Serbarea de Crăciun.
Propunerea s-a bucurat de un mare succes, copiii participând cu bucurie la atelierele propuse sub grija Marei Rusu (studentă la arte) și a lui Adi Bodea (ambii responsabilii ASTRU parohial) la care s-au adăugat Anda Popovici, Carla Lazăr, Andreea Cătălina Tuzson, sora Rodica Martin, respectiv tânăra misionară Iulia Marțian.
Sub atenta îndrumare a celor mari, copiii au pregătit diferite obiecte cu foarte multă sârguință și creativitate, fiind ajutați și de câțiva părinți care au prins foarte bine.
Prin acest eveniment copii și-au perfecționat îndemânarea și creativitatea, au învățat să devină mici întreprinzători (unii au scris chiar și prețuri recomandate pentru cumpărători).
Campania este 100% organizată de tineri și dorește implicarea copiilor pentru a-i ajuta pe ceilalți copii, iar fondurile strânse vor fi destinate exclusiv unor familii cu copii defavorizaţi (alese tot de tineri).