Program special – joi, 19 martie 2020 – de sărbătoarea Sfântului Iosif şi hramul Capelei

Pentru noi un moment aniversar: Capela ”Sfântul Iosif – Treisprezece ani sub fructuosul protectorat al părintelui nostru ocrotitor”

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

În Capela Sf. Iosif:

  • 8.30: Rugăciuni particulare ale credincioșilor.

Afară pe explanada A (dinspre Piața A. Iancu/Calea Turzii):

  • 9.00: Sfânta Liturghie celebrată în aer liber, pe explanada A (cu respectarea numărului maxim de 100 de persoane participante şi distanţa de minim 1 metru între credincioşi); La final va fi rostită Litania ”Sf. Iosif” și se va intona Imnul parohial ”Iosif este Sfântul”

Datorită contextului vă reamintim faptul că celelalte activități anunțate inițial, inclusiv agapa fraternă și masa festivă au fost anulate, la fel ca tradițională vizită pastorală a Episcopului Florentin, care pentru a nu se crea premisele răspândirii virusului prin adunarea împreună a unor mari mulțimi de oamenii și-a anulat toate vizitele pastorale în această dificilă perioadă (dar cu promisiunea obținută telefonic azi că sunt doar amânate).

Pr. Mircea Marţian

Invitație la hramul Capelei Sfântul Iosif

Microsoft Word - Afis hram 2019 A3.docDacă-l iubiţi pe Sfântul Iosif, imitaţi virtuţile sale!”
Sf. Ambrozie

Vă invităm cu mic cu mare,

MARȚI, 19 MARTIE 2019, SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOSIF

la bucuria momentului aniversar:

CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – DOISPREZECE ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

în Capela Sf. Iosif:

  • ORA 08.30: Recitarea Rozariului
  • ORA 09.00: Intrare în procesiune a celebranților. Sfânta Liturghie Arhierească, pontificată de P.S. Florentin Crihălmeanu. Litania Sf. Iosif
  • ORA 11.00: Intonarea Imnului parohial ”Iosif este Sfântul” și vizionarea unei Proiecții omagiale ”Mulțumim Sfinte Iosif” (la finalul Sfintei Liturghii)

În Aula Cardinal Iuliu Hossu:

  • ORA 11.30: Agapă fraternă

VĂ MULȚUMIM TUTUROR PENTRU GENEROSUL SPRIJIN
ȘI VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Pentru o bună organizare, cei care doresc, pot să ofere o donație cu această destinație, în cadrul unor colecte speciale organizate la cele două ieșiri, la toate Sfintele Liturghii, celebrate pe Altarul Capelei noastre, duminică, 10 martie 2019 sau duminică, 17 martie 2019, respectiv, pot să se înscrie ca voluntari.

Cei care nu vor putea participa la manifestările festive sunt așteptați, cu mult drag, la celelalte Sfinte Liturghii celebrate, în aceeași zi, pe Altarul capelei noastre, cu începere de la ora 6.45, respectiv ora 9.00.

Invitație la hramul Capelei Sfântul Iosif

Microsoft Word - Afis hram 2018 A3.docDacă-l iubiţi pe Sfântul Iosif, imitaţi  virtuţile sale!” Sf. Ambrozie

 Vă invităm  cu mic cu mare

LUNI, 19 MARTIE 2018, SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOSIF

la bucuria momentului aniversar:

„CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – UNSPREZECE ANI  SUB FRUCTUOSUL  PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR”.  

ÎN PROGRAM:

Capela Sf. Iosif

  • ORA 08.30:  Oficiu de mulțumire animat de Grupul de rugăciune ”Copiii Sf. Iosif”
  • ORA 09.00:   Intrare în procesiune a celebranților, Sfânta Liturghie Arhierească, pontificată de P.S. Florentin Crihălmeanu, Litania Sf. Iosif, Ceremonialul indulgenței plenare, Intonarea Imnului parohial ”Iosif este Sfântul”
  • ORA 11.00:  Ceremonie de premiere a binefăcătorilor comunității noastre

Aula Cardinal Iuliu Hossu

  • ORA 11.30:   Vizionarea unei Proiecții omagiale ”Mulțumim Sfinte Iosif”, agapă fraternă

Holul de acces A

  • Vizitarea Expoziției omagiale realizată  de copii în cadrul Cercul parohial de artă ”Virgil  Fulicea”, sub coordonarea dnei Ioana Rusu.

Alte surprize…

VĂ MULȚUMIM TUTUROR PENTRU GENEROSUL SPRIJIN ȘI VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Pentru o bună desfășurare a manifestărilor, cei care doresc, pot să ofere o donație cu această destinație la toate Sfintele Liturghii celebrate pe Altarul Capelei noastre,  duminică, 11 martie 2018, respectiv se pot înscrie ca voluntari pentru buna desfășurare a  evenimentului.

Invitație la hramul Capelei Sfântul Iosif

PAROHIA „ANDREI MUREªANU”Vă invităm cu mic cu mare,
DUMINICĂ, 19 MARTIE 2017, SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOSIF
la bucuria momentului aniversar:PScape
CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – ZECE ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR

Sfânta Liturghie festivă de la ora 10.00 va contopi într-o singură celebrare Sfintele Liturghii programate de obicei duminica la orele 10.00 și 11.30! – și va fi transmisă în direct (audio/video) în Aula Cardinal Iuliu Hossu.

ÎN PROGRAM:

Capela Sf. Iosif:

  • ORA 10.00:  Intrare în procesiune a celebranților și a reprezentanților grupurilor parohiale.
  • ORA 10.05:  Sfânta Liturghie Arhierească, pontificată de P.S. Florentin Crihălmeanu – răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corul Jubilate, dirijat de Mihaela Ceșa-Goje. Ceremonialul indulgenței plenare. Intonarea imnului parohial Iosif este Sfântul.
  • ORA 12.00: Momentul Corului de copii Allegria, dirijat de Cristina Nagy, urmat de vizionarea unei proiecţii aniversare.

Aula Cardinal Iuliu Hossu:

  • ORA 12.30:   Agapă fraternă și Proiecția de fotografii Capela Sfântul Iosif – 10 ani.

Holurile de acces A și B

  • INTERVAL ORAR 08.30-19.30:  Vizitarea Expoziției omagiale de icoane pe sticlă realizată  în cadrul Cercul parohial de artăVirgil  Fulicea, coordonat de Ioana Rusu.

Alte surprize…

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, la nouă ani sub fructuosul protectorat al Părintelui Ocrotitor

Sâmbătă, 19 martie 2016 – Sărbătoarea Sărbătoarea Sfântului Iosif, Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, sărbătoare de poruncă în Eparhia de Cluj-Gherla, s-a celebrat şi Hramul Capelei „Sf. Iosif” din Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca unde îşi desfăşoară activitatea liturgică Parohia „Andrei Mureşanu”, păstorită de pr. Mircea Marţian şi vicarii parohiali pr. Titus Sas şi pr. Florin Isac.

Comunitatea parohială din capela „Sf. Iosif” a aniversat şi 9 ani de când, prin celebrările liturgice zilnice şi numeroasele activităţi spiritual-culturale şi artistice, a dat viaţă acestei capele şi întregului edificiu, revărsând bogate roade spirituale asupra întregii Eparhii de Cluj-Gherla.

Programul aniversar a început printr-un buchet de rugăciuni către Sfântul Iosif, cu Grupul de rugăciune „Copiii Sfântului Iosif”, coordonat de Diaconul Mihai Roman.

După primirea PS Florentin, Episcopul de Cluj-Gherla, reprezentanţii grupurilor parohiale, preoţii celebranţi şi Episcopul eparhial au intrat în procesiune în capelă.

Au participat la eveniment sute de credincioşi, între care Surori ale Congregației Maicii Domnului, Fraţi Iezuiţi, Surori din Ordinul „Sf. Vasile cel Mare”, tineri din ASTRU, membri ai Asociației Caritas Cluj, ai Asociației Medicilor Catolici din Cluj, ş.a. Continuă lectura „Capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, la nouă ani sub fructuosul protectorat al Părintelui Ocrotitor”

Invitaţie la hramul Capelei Sfântul Iosif

Sf-Iosif-cu-Isus„Dacă-l iubiţi pe Sfântul Iosif, imitaţi virtuţile sale!”
Sf. Ambrozie

 SÂMBĂTĂ, 19 MARTIE 2016,
SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOSIF

Vă invităm cu mic cu mare, la bucuria momentului aniversar:

CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – NOUĂ ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR

ÎN PROGRAM:

  • Vizitarea Expoziției omagiale realizată de copiii din Cercul parohial de artă Virgil Fulicea, pregătiți de dna Ioana Rusu.
  • ORA 08.30   Rugăciuni către Sf. Iosif – moment animat de Grupul de rugăciune Copiii Sfântului Iosif. Intrare în procesiune a celebranților și a reprezentanților grupurilor parohiale prezente.
  • ORA 09.00   Sfânta Liturghie Arhierească, pontificată de P.S. Florentin Crihălmeanu. Ceremonialul indulgenței plenare.
  • ORA 11.00 Mulțumire prin rugăciune și cuvânt. Agapă fraternă în Aula Cardinal Iuliu Hossu. Proiecția omagială Mulțumim Sfinte Iosif.
  • Alte Surprize…

Pentru o bună desfășurare a manifestărilor cei care doresc pot să ofere o donație cu această destinație la toate Sfintele Liturghii celebrate pe Altarul Capelei noastre duminică, 6 respectiv 13 martie 2016.

VĂ MULȚUMIM PENTRU GENEROZITATE ȘI VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!