Şedinţa de bilanț a Consiliului Consilierilor Parohiali

Anunțăm şedinţa de bilanț a Consiliului Consilierilor Parohiali:
sâmbătă, 25 februarie 2017, ora 11.00, Bld. C. Brâncuși 44-46.

Consiliul parohial si PS Florentin

ORDINEA DE ZI:

1. Prezentarea unui Raport economico-financiar al parohiei.

2. Aprobarea bugetului cadru pentru anul 2017, inclusiv marile investiţii programate din fonduri proprii, la nivelul Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor (tubulatură sistem ventilatie, parchet în Altar, finisarea tavanului și realizarea unui nou sistem de iluminare toate la nivelul Capelei Sf. Iosif – lucrări care depind însă de lipsa infiltraţiilor de apă încă prezente) și pregătirea unui proiect prin care se va dezvolta Centrul pastoral situat pe bld. C. Brâncuși 44-46 (care a fost deja dat în folosință în anul 2015).

3. Aspecte organizatorice legate de Sărbătorirea Hramului capelei noastre: 19 martie 2017, Sf. Iosif, Ocrotitorul Eparhiei și Capelei noastre (10 ani sub minunatul protectorat al Sf. Iosif!).

4. Anul 2017 – an aniversar pentru comunitatea noastră (10 ani) – prezentarea altor acțiuni, în acest sens printre care publicarea unui album aniversar cu cântece interpretate de Corul Allegria al capelei noastre.

5. Proiect de îmbunătățire din punct de vedere video a site-ului și a paginii oficiale de facebook ale parohiei.

6. Diverse.

La final toți consilierii sunt invitați să rămână la o agapă fraternă (cu produse tradiționale proaspăt preparate în curtea casei).

În comuniune de rugăciune,
Mircea Marţian, paroh

Ședința Consiliului Consilierilor Parohiali

Parohia Andrei Mureșanu invită pe toți membrii Consiliului parohial la o ședinţă programată să se  desfășoare, vineri, 9 decembrie 2016, cu începere de la ora 17.30, la Centrul de activități situat pe B-dul. C. Brâncuși nr. 44-46.

consiliul parohial

Va fi o ședință în care, pe lângă o dare de seamă, se vor comunica și prezenta ultimele proiecte/ programe pastorale realizate în acest an, respectiv se vor discuta câteva proiecte programate pentru a fi realizate anul viitor.

În comuniune de rugăciune,

Vă așteaptă cu drag, pr. Mircea Marţian

Ședința Consiliului Consilierilor Parohiali

joi, 16 iunie 2016, ora 17.00, Bld. C. Brâncuși 44-46 –

consiliul parohial

Vom discuta împreună printre altele despre:

  • Finalizarea reînnoirii Consiliului Parohial (a expirat anul acesta termenul de 5 ani ) – cooptarea noilor consilieri propuși – semnarea jurămintelor de fidelitate.
  • Prezentarea unui Raport economico-financiar al parohiei, respectiv al investițiilor realizate sau propuse pentru viitor.
  • Anul 2016 – dedicat Milostivirii Divine – acțiuni trecute și viitoare.

  Vă așteaptă cu drag în comuniune de rugăciune,

Pr. Mircea Marţian

Şedinţa de bilanț a Consiliului Consilierilor Parohiali

ANUNȚ – INVITAȚIE

Cu deosebit respect, invităm consilierii parohiei noastre la Şedinţa de bilanț a Consiliului Consilierilor Parohiali care se va desfăşura sâmbătă, 30 ianuarie 2016, cu începere de la ora 14.00, la Casa parohială de pe Bdul C. Brâncuși 44-46.

Şedinţa se va desfăşura după următoarea ordine de zi:

  1. Prezentarea unui Raport pastoral – economico-financiar al parohiei;
  2. Anul 2016 – Anul Sfânt al Milostivirii Divine – prezentarea principalelor acțiuni;
  3. Aspecte organizatorice legate de Sărbătorirea Sf. Iosif, Ocrotitorul Eparhiei și al Capelei noastre;
  4. Problema Casei parohiale de pe str. A. France 44;
  5. Diverse.

La final toți consilierii sunt invitați să rămână la o agapă fraternă (cu produse tradiționale proaspăt preparate în curtea casei), ocazie cu care îi vom sărbători pe cei care poartă numele Sfinților mari Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, prăznuiți în orientul creștin la fiecare 30 ianuarie.

În comuniune de rugăciune,
Mircea Marţian, paroh

Convocator la şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

Parohia Andrei Mureșanu invită pe toți consilierii parohiali la o ședinţă programată să se  desfășoare, joi, 17 decembrie 2015, cu începere de la ora 18.00, la casa parohială situată pe B-dul. C. Brâncuși nr. 44-46. 

consiliul parohialVa fi o ședință de comunicare și prezentare a diferitelor proiecte/programe pastorale realizate în acest an, respectiv cele programate pentru a fi realizate anul viitor la nivelul Capelei Sf. Iosif  precum și a lucrărilor efectuate la casa parohială care între timp și-a asumat din plin rolul de nou centru parohial pastoral-educativ.

În comuniune de rugăciune, vă așteptăm cu drag,

pr. Mircea Marţian

Convocator la şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

la ŞEDINŢA DE BILANȚ A CONSILIULUI CONSILIERILOR PAROHIALI
P-ȚA T. CIPARIU F.N., CLUJ-NAPOCA,
JOI 19 FEBRUARIE 2015, MIERCURI, 25 FEBRUARIE 2015
INTERVAL ORAR: 17.00 – 19.00.

consiliul parohialOrdinea de zi:

– Prezentarea unui raport economico-financiar.

– Situația la zi a caselor parohiale.

– Prezentarea proiectelor care au fost aprobate spre execuție imediat după turnarea boltei Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor veacului XX:

  • Înlocuirea mochetei din Altarul Capelei cu parchet – conform proiectului inițial.
  • Implementarea unei soluții simple de ventilare a Capelei (nu este aer suficient).
  • Realizarea și finisarea tavanului Capelei și a unui Sistem de iluminare (actualmente este montat un sistem provizoriu cu tuburi neon).

– Diverse. 

Vă aşteaptă cu drag,
Pr. Mircea Marţian

Convocator la şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

B-DUL. C. BRÂNCUŞI NR. 44 – JOI, 28 AUGUST 2014 –
INTERVAL ORAR 17.00-19.00.

consiliul parohial

Ţinând cont de faptul că, anul acesta sau mai probabil anul viitor, se va definitiva Bolta Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor Veacului XX, fapt pentru care nu vor mai fi infiltraţii cu apă la nivelul Capelei Sf. Iosif, devin necesare derularea următoarelor proiecte cu finanţare proprie:

  • Înlocuirea mochetei din Altarul Capelei cu parchet – conform cu proiectul iniţial.
  • Implementarea unei soluţii simple de ventilare a Capelei (înainte de realizarea tavanului).
  • Realizarea şi finisarea tavanului Capelei şi a unui sistem de iluminare (inclusiv iluminare artistică a icoanelor din Capelă).

În plus vor mai fi abordate:

  • Situaţia Proiectului „Centru socio-educativ pentru copii şi tineri, de tip „after school” – identificarea unor posibile surse de finanţare.
  • Situaţia Crucii exterioare din Parcare.

 Vă aşteaptă cu drag în comuniune de rugăciune,
Pr. Mircea Marţian