Altaration, Despre Misterul Sfintei Liturghii” – Sesiunea a IV-a: ”Care este răspunsul nostru?”

Cum participăm pentru ca să ne luăm ”puterea de la Euharistie asemenea sfinților”, pentru că ”puterea de schimbare a lumii izvorăște din Altar”.
cf. Mark, unul dintre mărturisitorii programului video-catehetic

”…Liturghia este o lucrare, o acțiune (nu e ceva inert, plictisitor și fără viață, teatral,…). Adesea venim la Liturghie și nu ne așteptăm să se întâmple ceva. De fapt, nu ne așteptăm să fim parte a ei. În loc să participăm pe deplin, suntem un fel de observatori pasivi (la ceva cunoscut – vedem dacă s-au rostit cu fidelitate toate ecteniile, dacă nu s-a încurcat cineva,…). Dar la Liturghie suntem chemați să participăm (total,cu trupul și cu sufletul ) la această acțiune, slujire…”
citat din pr. Mike (un alt mărturisitor din programul video-catehetic)

PS La final l-am sărbătorit pe Eric și ne-am relaxat prin câteva jocuri în comun…

Click aici pentru albumul foto

Şedința Consiliului Consilierilor Parohiali

MIERCURI, 4 DECEMBRIE 2019, ora 17.00, Bulevardul C. Brâncuși 44-46.

ORDINEA DE ZI:

  1. Prezentarea a două rapoarte, unul economico-financiar și celălalt pastoral.
  2. Informare cu privire la propunerea de schimbare a denumirii oficiale a parohiei noastre și o redefinire clară a granițelor actuale ale parohiei ținând cont de dezvoltarea orașului în zona Bună-Ziua și Becaș.
  3. Diverse…

Consilierii sunt așteptați cu drag!

consiliul parohial

Altaration – Despre Misterul Sfintei Liturghii, Sesiunea a III-a… Ne-am străduit… ”Să descoperim Misterul”..

”Liturghia nu e doar mister, istorie și frumusețe, ci și umanitate și… nebunie, și e un lucru foarte bun, deoarece Dumnezeu nu se teme de umanitatea noastră (n.n.- ba chiar dimpotrivă o acceptă și ne așteaptă să-i aducem cult așa cum suntem)”- conform lui Mark, cel care ne-a vorbit în primul segment video din cadrul sesiunii a III-a.

Click aici pentru albumul foto

Vernisajul Expoziției MARTIRII – Portrete ale Fericiţilor Episcopi martiri români greco-catolici

,,În urma noastră lumea trebuie să fie mai bună, pentru că noi am trăit în ea” invita și profețea Episcopul Ioan Suciu…

MartiriiUn moment unic pentru Capela Sf. Iosif și pentru urbea noastră pentru că începând de duminică au fost expuse șapte portrete, ce reprezintă șapte vieți de oameni cu adevărat fericiți: Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Reamintim că prețioasele lucrările au fost realizate de artistul plastic Ştefan Popa-Popa’s și se află într-un pelerinaj prin mai multe locuri din țara noastră, misiune asumată de o delegație a Asociației ecumenice a cavalerilor Templieri ”Sancta Cruce”, coordonată de dr. Dorin Petresc (le mulțumim și pe această cale).

Mulțumiri și pr. Vicar General Călin Bot, care a participat duminică la momentul vernisării acestei expoziții în capela noastră.

Expoziția va putea fi vizionată timp de 16 zile, până în data de 4 decembrie 2019.

Click aici pentru albumul foto

Parcurs video-catehetic (adresat tinerilor 13 +), ”Despre Misterul Sfintei Liturghii”, Sesiunea a III-a: ”Să descoperim Misterul”…

”Biserica, asemenea lui Cristos, Liturghia, asemenea lui Cristos, este atât divină cât și umană. Este divină, pentru că Dumnezeul Universului vine la noi, în biserică, vine chiar în mijlocul nostru, dar este și umană pentru că este o celebrare în care oamenii aduc cult lui Dumnezeu… Liturghia nu e doar mister, istorie și frumusețe, ci și umanitate și… nebunie, și e un lucru foarte bun, deoarece Dumnezeu nu se teme de umanitatea noastră (n.n.- ba chiar dimpotrivă o acceptă și ne așteaptă să-i aducem cult așa cum suntem)”.

Una dintre ”problemele” Liturghiei (și nu e vina ei!): ”credem că noi suntem în centrul Liturghiei, dar, ”la Liturghie nu noi suntem în centru, ci Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Spiritul (Duhul) Sfânt, nu mica trinitate adică eu cu mine și cu persoana mea” citatele sunt conform spuselor lui Mark, cel care vorbește astfel, în primul segment video din cadrul sesiunii a III-a.

Așadar, continuăm parcursul video-catehetic (adresat tinerilor 13 +), ”Altaration, Despre Misterul Sfintei Liturghii”, Sesiunea a III-a: ”Să descoperim Misterul”…

DUMINICĂ, 17 NOIEMBRIE 2019, INTERVAL ORAR 17.00-19.00, la Centrul de activități de pe Bld. C. Brâncuși 44.

Vino… Ești important și de neînlocuit!!!

P.S.: Mulțumim Lui Radu și Oana Capan pentru traduceri și materiale suport.

15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Isus in iesle40 DE ZILE DE PREGĂTIRE ÎN AȘTEPTAREA NAȘTERII MÂNTUITORULUI… OARE DE CE (ȘI CUM?) SĂ NE PREGĂTIM DE CRĂCIUN?

Viața noastră este profund marcată de aglomerație și agitație. Este suficient să te oprești în centrul oricărui oraș și să privești lumea care trece, în mașini sau pe jos. E uimitor: toți sunt grăbiți, îngrămădiți, cu ochii lipiți de un telefon sau adânciți în gânduri și probleme. Privindu-i îi simți pierduți, îndepărtați, îngândurați, oameni „osteniți și împovărați”, duri și uscați.

Deși ești în mijlocul lor, ai senzația de a fi singur pe lume: nu ești observat, nu ești ascultat… Pentru ei nu exiști. Iar asta se întâmplă uneori și în familie, la școală sau la serviciu, în centrele comerciale, în spitale etc. Chiar și în biserică! Peste tot găsești din ce în ce mai greu un om liniștit, odihnit, prezent trup și suflet, care privește în jur, îți acordă atenție și e dispus să te asculte.

Continuă lectura „15 noiembrie, începe Postul Crăciunului”

Luna Misionară Extraordinară în comunitatea noastră – ajutor pentru Kenya

Efectele implicării comunității noastre, alături de alți oameni generoși, au ajuns la destinație, și… se resimt în Kenya.  Mulțumim lui Dumnezeu.

Pr. Russu Valer Sorin: Tocmai am primit din Kenya ultimele fotografii cu acţiunile noastre. Rezervoarele de apă sunt montate şi functionale. Este un aspect foarte important în viaţa comunităţii. Am reuşit să mărim capacitatea de stocare a apei. Contribuţia noastră e de 10.000 litri dintr-un total de 30.000 litri de apă. Rezervoarele sunt îngrădite şi protejate. Acţiunea a reuşit pe deplin şi o bifăm ca încheiată.

Click aici pentru albumul foto