Festivalul mărţişorului 2022

festivalul martisorului 2022

Festivalul mărțișorului ajuns la a III-a ediție ne anunță faptul că în sfârșit vine mult aşteptata primavară!

Iar, odată cu ea putem ieși şi noi din amorţire.

Prin apariţia primelor flori şi a mărţişoarelor, feţele zâmbitoare ale celor ce ne înconjoară ne pot da mai multă dorinţă de a trăi și sperăm să ne redea PACEA!

Amin.

Şedinţa Consiliului Consilierilor Parohiali

ŞEDINŢA CONSILIULUI CONSILIERILOR PAROHIALI
miercuri, 23 februarie 2022, la Centrul educativ situat pe Bulevardul C. Brâncuși 44-46

consiliul parohial

ORDINEA DE ZI:
1. Rugăciune.
2. Prezentarea situației economico-financiare a parohiei.
3. Scurt raport pastoral cu accent pe aspecte organizatorice legate de Sărbătoarea Sf. Iosif, Ocrotitorul Eparhiei și Capelei noastre (sâmbătă 19 martie 2022), respectiv a unui moment aniversar cu participarea PS Claudiu (împlinim anul acesta 15 ani sub minunatul protectorat al Sf. Iosif – duminică 20 martie 2022).
4. Prezentarea bugetului cadru pentru anul 2022 (în contextul scumpirilor cauzate de pandemie).
5. Proiecte viitoare.
6. Problema participării noastre la parcursul sinodal eparhial – CUM MERGEM ÎMPREUNĂ?
7. Aspecte legate de recensământul populației, care se va desfășura în acest an.
8. Diverse.

Alături de consilieri vor participa preoții vicari care sunt membri de drept a acestui for parohial.

În comuniune de rugăciune,
Mircea Marţian, paroh

Binecuvântarea ”Vasilopitei”

Binecuvantarea Vasilopita GreciaBinecuvântarea ”Vasilopitei” (”Pâinea” Sf. Vasile cel Mare)- bucuria dulce, la propriu și la figurat, a reîntâlnirii cu oamenii dragi din Comunitatea Elenă din Cluj-Napoca sau simpatizanții ei, găzduiți în Centrul nostru de activități.

Este una dintre cele mai gustoase și dulci tradiții grecești care evocă o frumoasă tradiție despre Sf. Vasile cel Mare.

Mulțumim lui Petru Zelghiu pentru minunatele poze și lui Daniel Mocanu pentru organizarea impecabilă a evenimentului! Continuă lectura „Binecuvântarea ”Vasilopitei””

In memoriam dr. Eugen Lupu

Dr Eugen LupuSuntem alături de familia îndoliată din pricina trecerii dintre noi a distinsului Dr. EUGEN LUPU, persoană cu diverse calităţi umane, profesionale şi administrative, fidel credincios Bisericii lui Cristos (pentru întreaga activitate a primit în anul 2003 de la Vatican Titlul de Cavaler al ”Sf. Silvestru”), care a condus cu multă competenţă şi devotament, în calitate de Director, timp de zeci de ani, Spitalul Clinic “Clujana“, fost Președinte al Asociației Medicilor Catolici Filiala Cluj, fost profesor colaborator al Institutului Teologic ”Ioan Evanghelistul” din Cluj, unde a predat Bioetică și ”Educație sanitară” mai multor generații de preoți, cetățean de onoare a orașului nostru, unul dintre fondatorii ”Policlinicii fără plată” din Cluj.

În marea familie a bisericii îl vom priveghea în această seară, cu începere de la ora 19.30, moment ocazionat de ultima sa vizită pe care bunul nostru credincios o va face în Capela ”Sf. Iosif”, acolo de unde nu lipsea împreună cu soția sa, atunci când sănătatea le-a permis acest lucru.

Amintim faptul că domnul doctor va fi condus pe ultimul drum de către Episcopul de Cluj-Gherla, PS Claudiu, alături de un sobor de preoți, în Cimitirul central din Cluj-Napoca, sâmbătă, 5 februarie 2022, începând cu ora 12.00.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate

Slujba de înmormântare a Pr. Dr. Ioan M. Bota, Prelat papal

Cel ce crede în Mine are viața veșnică” (Io 6,47)

Afis - Inmormantarea Pr. Ioan M. BotaEpiscopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla anunță programul înmormântării Preotului Dr. Ioan M. Bota, Prelat papal.

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 21 noiembrie 2021, de la ora 14.00, în Capela „Sfântul Iosif” din incinta Catedralei în construcție din Piața Cipariu și va fi celebrată de Preasfinția Sa Claudiu.

Mai înainte de însoțirea Pr. Ioan M. Bota pe ultimul drum pământesc, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o vor putea face la Capela Episcopiei de Cluj-Gherla (Calea Moților nr. 26) în zilele de vineri, 19 noiembrie, între orele 17.00-19.00 și sâmbătă, 20 noiembrie, între orele 15.00-18.00.

Înconjurat de rugăciunea Bisericii, a familiei îndoliate și a celor care l-au cunoscut și prețuit, Părintele Bota va fi înhumat în Cimitirul din localitatea Florești, jud. Cluj unde trupul neînsuflețit va aștepta învierea morților. Fie ca sufletul său să intre în lumina lui Dumnezeu!

Odihna veșnică dă-i-o lui, Doamne, și lumina fără de sfârșit să îi strălucească lui, să se odihnească în pace!

Drum bun spre Ceruri, Părinte Florian!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că moartea nu este sfârșitul, ci începutul unei noi vieți – această convingere ne dă puterea de a nu ne pierde pacea nici măcar în momentul plecării unei persoane dragi.

pr virgil florian

Plini de regrete și tristețe, dar mângâiați de speranța reîntâlnirii, ne exprimăm recunoștința față de duhovnicului nostru drag, pr. Virgil Florian, cel care a stat în Capela ”Sf. Iosif” duminică de duminică, în scaunul de spovadă, ore fără număr, amintindu-ne prin răbdare și bunătate de parohul din Ars. Un preot despre care se poate spune că nu-şi aparţinea sieşi, ci celorlalţi (nouă tuturor), fiind cel care a transformat pentru mulți capela noastră într-un loc al Îndurării divine pe care reușea să o facă prezentă, să o asiste și să o administreze cu atâta răbdare și har.
Continuă lectura „Drum bun spre Ceruri, Părinte Florian!”