După câteva noţiuni atinse în articolul anterior – dăruirea, descoperirea reciprocă, castitatea, romantismul, preludiul – continuăm sondarea lumii extraordinare a sexualităţii umane ca expresie a iubirii adevărate şi ca liant al cuplului care s-a format deja sau încearcă să-şi găsească / regăsească identitatea.
Pentru mulţi creştini, prezenţa unor astfel de articole (alături de teme pur spirituale, de pelerinaje şi sfinţiri de biserici) constituie un adevărat afront adus bunului simţ şi pudoarei. Bizar, pentru că adesea cei ruşinoşi ar dori ca aceste subiecte să fie discutate cât mai în detaliu. Biserica nu s-a ascuns niciodată, nici nu s-a ferit să spună adevărul, aşa cum a luat poziţie fermă, legitimă, cu argumente de forţă, împotriva avortului, contracepţiei, homosexualităţii, pornografiei, etc., deci nu o să o fac nici eu, cu atât mai mult cu cât puţini preoţi se focalizezază pe aceste discuţii.
Îmi amintesc cât de contrariaţi erau elevii din licee atunci când mergeam pentru a le vorbi despre viaţă, castitate, sexualitate, etc., văzând un preot în jeans, purtând cămaşă cu colar, că abordează astfel de subiecte. Şi nu pot să-i uit nici pe tinerii cu care discutăm în fiecare marţi seara pe marginea temelor care-i interesează, şi care m-au întrebat de mai multe ori: „Părinte, de ce nu ne-a mai spus nimeni lucrurile pe care ni le transmiteţi? De ce nu am mai auzit până acum de ele?”.
Evident, nu sunt eu cel care „a inventat apa caldă şi mersul pe jos”, aşa că trecem peste aceasta larga paranteză pentru a ne vedea de treburile noastre.
La nivelul relaţiei intime, creştinul bun, practicant, care doreşte să se bucure de actul unitiv fără a avea mustrări de conştiinţă se întreabă ce este permis? Ce am voie să fac cu partenerul fără a încălca vreo poruncă, pentru a ne putea bucura împreună, pentru a putea creşte?
Papa Benedict XIV, pe atunci simplul Cardinal Joseph Ratzinger, într-o discuţie cu ziariştii, i-a şocat cu sinceritatea şi simplitatea răspunsului său. Întrebat cum vede Biserica Catolică actul sexual, Excelenţa Sa l-a definit scurt: „penisul intră în vagin şi ejaculează acolo”. Simplu, exhaustiv, normal, firesc, logic. Evident că toţi ziariştii şi-au scăpat pe jos microfoanele, reportofoanele, etc., şocaţi de francheţea unui om al Bisericii (vedeţi cât de trunchiat continuăm să înţelegem lucrurile şi să judecăm oamenii Bisericii?). Aceasta este cea mai simplă definiţie a actului intim, fără echivoc, fără dubii şi interpretări colaterale.
„Toate-mi sunt cu putinţă, însă nu toate-mi sunt de folos”, spunea Sf. Pavel. Şi la nivelul discuţiei noastre, toate sunt permise, cu unele excepţii.
Relaţiile sexuale normale implică utilizarea strictă a organelor genitale, şi aici fiecare trebuie să înţeleagă ceea ce trebuie să înţeleagă. Scriptura critică foarte vehement alte manifestări aberante, cum ar fi sodomia, onania, masturbarea, etc., activităţi cu caracter sexual care implică utilizarea altor părţi anatomice destinate prin excelenţă altor activităţi. Dacă nu suntem de acord cu actele homosexuale, criticând nefirescul lor, nu putem fi de acord nici cu sodomia în cuplu, chiar dacă mulţi „experţi” recomandă acest lucru pentru a atinge „culmi nebănuite ale plăcerii”. Oare mai e vorba aici de sexualitate autentică, sau de o genitalitate iraţională? Nu spun animalică, pentru că regnul necuvântătoarelor nu ne oferă exemple homosexuale.
Onania, sau coitus interruptus, este forma rudimentară de contracepţie criticată clar de Cartea Genezei, capitolul 38 (mai multe detalii într-o discuţie viitoare) formă intenţionată din start să facă actul intim infertil. A nu fi confundată cu masturbarea, respectiv actul de auto-erotism care presupune obţinerea propriei plăceri. Multă lume, mulţi „experţi” confundă cei doi termeni, considerându-i sinonimi.
Masturbarea este actul egoist, nefiresc, în care urmăresc atingerea propriei plăceri fără a ţine cont de celălalt, de dorinţele şi nevoile lui. Şi iată cum uităm de dăruire, de caracterul unitiv al actului intim. Adesea presiunea pe care o punem pe partener pentru a avea parte de intimităţi duce la o activitate intimă similară cu masturbarea.
Am vorbit în articolul trecut despre preludiu, despre joc. Mângăierile sunt permise, chiar sugerate, într-un moment de debut al relaţiile intime. Nimic din ceea ce a făcut Dumnezeu nu este spurcat, cu atât mai puţin trupul iubitului / iubitei din care iubim totul, de la ultimul fir de păr până la călcâie. Specialiştii numesc acest timp „petting”, recomandând să nu fie trecut cu vedere de către nici un cuplu.
O grea problemă pentru cuplu o constituie rutina. Rutină legată de oră, de poziţie, de stil, de cuvinte, de parfum, de muzică, etc. Atenţie maximă la acest nivel, pentru a nu ajunge să transformăm actul intim într-o povară, într-o obligaţie lipsită de importanţă, de iubire, de dăruire. Îmi aduc aminte cu umor dar şi cu amar de un cuplu de prieteni, căsătoriţi de mulţi ani, care nu reuşeau să aibă urmaşi. Au făcut fel şi fel de calcule, de tratamente, stabilind ore şi detalii. Şi s-a ajuns la o corvoadă, la o rutină ucigătoare care se manifesta în expresii de genul: „Hai acasă să facem sex”. Nu dragoste, nu bucurie, nu dăruire, ci sex, obligaţie, rutină, plictiseală.
Imaginaţia, fanteziile îşi au rolul lor în a detensiona atmosfera, în a elimina rutina. E nevoie de schimbarea cadrului, a ambienţei, a mentalităţii. Iată de ce părinţii mai lasă uneori copiii în grija bunicilor şi se bucură de câte un mic concediu, bucurându-se de puţină linişte, de intimitate, pentru a discuta, a rezolva din probleme şi presiuni, şi, de ce nu, pentru a se bucura unul de celălalt.
Fanteziile vin să schimbe rutina, să pigmenteze viaţa cotidiană, să aducă ceva nou la nivel de cuplu. Şi pentru asta există lumânări aromate, uleiuri volatile, etc., etc., etc. Sper să ne funcţioneze tuturor imaginaţia în scopuri bune, evident.
Atenţie mare, însă, la unele fantezii care pot fi nocive chiar. Adesea bărbaţii proiectează propriile fantasme, doresc să execute ceea ce au auzit sau au văzut la televizor. Trebuie să facem aici o paranteză legată de consumul de pornografie. Imagini indecente, acte sexuale bizare, toate vin să hrănească fanteziile şi fantasmele celor care-şi fac educaţia sexuală la televizor. Pornografia este rea în sine nu doar prin simplul fapt că vine sub incidenţa Poruncii a IX, exacerbând acte care ar trebui păstrate strict pentru cuplu, intime, ci mai ales datorită falsităţii pe care o proliferează. Bietul consumator de astfel de mizerii îşi formează foarte eronat cunoştinţele despre sexualitate, precum şi aşteptările de la partener. Actul intim nu durează zeci de minute, nu toţi bărbaţii sunt super-dotaţi de la natură, nu toate femeile sunt uşuratice, acceptând orice avansuri sau relaţii sexuale cu oricine. Partenerul e văzut ca simplu obiect de satisfacere a plăcerii, a fanteziilor. Nu mai există respect pentru celălalt, orice e permis, de la umilire la perversiuni. Relaţiile nefireşti sunt perfect normale, schimbarea partenerilor nu constituie o problemă, nu apar boli venerice, nci sarcini, nici obligaţii faţă de partener.
Dragi prieteni, actul intim trebuie să fie o manifestare a iubirii autentice, altfel cădem în eroare, în păcat. Partenerul nu e un simplu obiect al plăcerilor noastre, redus doar la nivelul fizic, al ambalajului. O mentalitate hedonistă, lipsită de principii morale, va avea un singur rezultat: distrugerea cuplului.
Sfaturile despre problemele de intimitate în cuplu sunt binevenite, chiar necesare. Experienţa se dobândeşte pe parcurs şi oricând avem nevoie de explicaţii, de sfaturi, de ajutorul celorlalţi. Atenţie însă de la cine cerem aceste detalii. Mai nou toate ziarele şi revistele sunt pline de sfaturile înţelepte ale unor persoane care nu au nimic a face cu sexualitatea sănătoasă. În afară de o experienţă foarte bogată pe care au dobândit-o în „n” relaţii, evident cu „n” parteneri, aceste persoane nu au nici cunoştinţele nici chiar bunul simţ necesar unor sfaturi autentice, etice, morale, etc.
Am citit şi eu destule, crucindu-mă şi râmănând cu gura căscată la sfaturi de genul: „masturbarea e foarte bună pentru auto-cunoaştere”, „daca ai prezervativul la tine, nu e nici o problemă dacă abia ai cunoscut-o”, „dacă soţia nu-ţi satisface fanteziile pornografice, nu e nici o problemă să cauţi în altă parte rezolvarea nevoilor”. Unde e bunul simţ, unde e iubirea, unde e altruismul, dăruirea, respectul? Vreţi să aveţi parte de un cuplu fericit? Atunci e simplu, aruncaţi la gunoi toate aceste sfaturi „geniale”.
Teama de eşec, frustrările, pot deveni piedici în dezvoltarea armonioasă a unui cuplu. Oare o să iasă bine? Oare ce e de făcut? Cum? Oare ajung la nivelul aşteptărilor? Fel de fel de întrebări fulgeră prin mintea noastră, reuşind adesea să sădească temeri, frică de eşec, etc. Astfel pierdem naturaleţea, dăruirea, ne concentrăm prea mult pe aspectele „tehnice” uitând de ceea ce e firesc, natural. Revenim din nou asupra bucuriei descoperirii împreună, asupra depăşirii micilor eşecuri de început. Cuplul constituie o echipă, iar în echipă se iartă, se susţine partenerul, se urcă împreună.
Pntru final, haideţi să ne întoarcem puţin la Sursă, la Sfânta Scriptură, un adevărat „manual” al iubirii genuine. Din nou cei care consideră că Dumnezeu şi Biserica sunt împotriva sexualităţii primesc o palmă puternică. Aviz amatorilor, semidocţilor şi seraliştilor în ale teologiei! Şi Doamne, mulţi sunt, zăpăcind lumea fie printr-o relaxare morbidă, fie printr-o scrupulozitate exagerată.
Cartea Genezei (capitolele 1-2), prima a Sfintei Scripturi, ne prezintă cuplul originar, Adam şi Eva, creat de Dumnezeu pentru a creşte împreună şi a umple pământul. E ideea de la care am plecat în această serie de articole. Dumnezeu i-a creat şi i-a binecuvântat. L-a făcut pe bărbat, şi apoi, în imensa Sa Înţelepciune, a creat şi femeia, pentru că nu era bine să fie bărbatul singur. De aceea va lăsa bărbatul pe mama sa şi pe tatăl său şi se va lipi de femeia sa şi vor fi un singur trup.
Cântarea Cântărilor e un poem care prezintă iubirea, relaţia dintre Iubit şi persoana care iubeşte, un text plin de tandreţe, de romantism, un text care predă o adevărată lecţie de iubire. Citiţi-l şi-l recitiţi, cu încedere şi înfiorare, ca să vă aduceţi aminte care e adevărata iubire.
Cartea lui Tobia (capitolele 7-8) oferă detalii fundamentale ale modului în care se căsătoresc copiii Domnului. O relaţie de iubire, de acceptare, o relaţie pusă în mâna lui Dumnezeu, o relaţie în care Arhanghelul Rafael este ocrotitor şi călăuzitor, şi nu în ultimul rând o relaţie în care rugăciunea şi mulţumirea sunt la loc de cinste.
Marele Pavel, Apostolul neamurilor, adresându-se diferitelor comunităţi creştine (corintenilor, efesenilor, etc.), oferă sfaturi pline de profunzime despre modul în care bărbatul trebuie să-şi iubească soţia, despre abstinenţa în relaţia intimă, despre dăruire, etc.
Pentru o lectură ulterioară, o aprofundare a învăţăturii bisericii, nu ezitaţi să citiţi cu mare atenţie Enciclica Humanae Vitae a Papei Paul VI şi Evanghelium Vitae a Servului lui Dumnezeu Ioan Paul II. Şi mai ales să vă adăpaţi sufletele din Izvorul de Apă Vie al Sfintei Scripturi, din care am oferit doar câteva exemple în rândurile de mai sus.
Până data viitoare, să auzim numai de bine.
Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă
Subdepartamentul Pro-Life şi Educaţie Sexuală