Identitatea sexuală a adolescentului

Adolescentul – la vârsta formării personalităţii,
a dezvoltării fizice, intelectuale, spirituale, emoţionale.

Meg Hickling –
„ADOLESCENŢII CONSTITUIE GENERAŢIA CARE NU ŞTIE CĂ NU ŞTIE.

Iubirea – e dificil să vorbeşti de iubire reală, adevărată, în cazul adolescenţilor, nu pentru că ar fi incapabili de sentimente nobile, de durată, nu pentru că nu şi-ar dori linişte, confort, siguranţă (mai ales fetele), ci pentru că nu se doreşte întotdeauna o relaţie stabilă, nu există responsabilităţi asumate, nu există transparenţă totală, sinceritate, altruism, disponibilitate, nu se doreşte renunţarea altruistă la propriile păreri, plăceri, interese, etc.

Experienţele anterioare, eşecurile, suferinţele, etc., îşi pun amprenta pe o nouă relaţie. Suntem reticenţi în a ne implica într-o nouă experienţă care poate să se încheie la fel de brusc, ne lipseşte încrederea într-un posibil nou partener, care ar putea percepe diferit lucrurile, ar putea dori altceva decât ne dorim noi. Adesea intervine superficialitatea, lipsa dorinţei implicării totale, termenul de comparaţie cu foşti parteneri. Într-un cuvânt, deşi ne dorim cu disperare o relaţie „beton”, stabilă, de perspectivă, ne vine greu să ne implicăm, mai ales atunci când ne temem că cineva şi-ar putea bate joc de sentimentele noastre. Oare ce a făcut înainte? Oare câţi parteneri a mai avut?

La începutul relaţiei, în această perioadă de „curtare”, fiecare vine cu ce are mai bun – punctualitate, parfum, vorbe mieroase, corectitudine, anumite reţineri, etc. Abia cu timpul ajungem să ne cunoaştem, să vedem ce are celălalt în cap. Dar tocmai problema timpului e cea dureroasă – nu-l avem, şi am grăbi cât mai mult lucrurile.

Meg Hickling – „Fetele fac sex pentru a putea avea o relaţie de prietenie, iar băieţii se implică în relaţia de prietenie tocmai pentru a avea parte de sex.”

Continuă lectura „Identitatea sexuală a adolescentului”

Demnitatea vieţii

Am ajuns deja la luna martie, lună dedicată vieţii şi demnităţii ei. Nu cred că mai e nevoie să trecem în revistă toată doctrina Bisericii privind viaţa, Creatorul ei, faptul că omul este nu creator şi stăpân ci administrator al ei, că omul are dreptul la viaţă şi este om din momentul conceperii, fertilizării, că avortul, eutanasia, eugenia, mentalitatea contraceptivă, reprezintă atentate la adresa demnităţii şi sanctităţii vieţii. Toate aceste elemente de doctrină şi teologie pot fi găsite în Catechismul Bisericii Catolice, într-o serie de documente magisteriale pe care le recomand cu multă căldură tuturor, de la mic la mare, de la clerici până la laici: Donum Vitae, Evangelium Vitae, Humanae Vitae, Familiaris Consortio, Caritas in Veritate, etc.

V-aş propune, prin urmare, o abordare scurtă şi sinceră a situaţiei actuale, cu plusurile şi minusurile ei, cu o accentuare a rolului nostru şi a exemplelor demne de urmat din jur.

Continuă lectura „Demnitatea vieţii”

Paternitatea responsabilă

Paternitatea umană se actualizează în mod responsabil în cadrul matrimoniului – familiei.

Unul dintre scopurile fundamentale ale căsătoriei este acela al perpetuării speciei, pentru că iubirea conjugală este fecundă prin însăşi natura sa, actul conjugal având două semnificaţii: sens unitiv (dăruirea totală şi definitivă a soţilor) şi sens procreativ (darul vieţii pentru o nouă fiinţă umană).

Se revelează astfel în mod evident demnitatea fiinţei umane, chemată să trăiască bunătatea şi fecunditatea cu care a fost înzestrată de Dumnezeu, să colaboreze cu Creatorul, participând ca părinte (mamă sau tată) la opera creatoare a lui Dumnezeu. (Gaudium et spes, 50).

Noua fiinţă umană reprezintă fructul iubirii conjugale (dăruirea reciprocă, totală, definitivă şi exclusivă între soţ şi soţie), reflectând iubirea dintre cele trei Persoane Divine, iubire ce devine fecundă în actul creaţiei.

Continuă lectura „Paternitatea responsabilă”

Totul se plăteşte (III)

Ne apropiem de finalul periplului nostru prin lumea întunecoasă a consecinţelor păcatului, a neplăcerilor cauzate de acţiunile noastre negative şi ne oprim acum asupra a două dintre păcatele cele mai întunecate şi mai pline de suferinţe pentru toată lumea: avortul şi adulterul.

Una dintre cele mai mari crime pe care omul lipsit de raţiune şi sentimente o comite este avortul, respectiv suprimarea voită a vieţii unui copil nenăscut, lipsit de posibilitatea de a se apăra, aflat în evoluţie sub inima mamei care teoretic, dacă nu şi practic, are datoria de a-l iubi şi a aştepta cu nerăbdare momentul primei întâlniri. Citeam o propunere de rugăciune pentru ianuarie 2010, în care suntem invitaţi să oferim o Novenă de Liturghii pentru copiii nenăscuţi, care mi-a adus în faţa ochilor un detaliu şocant: în ultimii 50 de ani s-au făcut în lume, peste un miliard de avorturi!!! Vorbim aici doar de avortul chirurgical (efectuat de medic), fără a se adăuga la calcul numărul enorm de copii ucişi de avortul chimic produs de pilula „contraceptivă”, sterilet, implanturi hormonale, pilula de a doua zi, RU486 etc. Atenţie din nou, pentru toate doamnele şi domnişoarele emancipate, de altfel bune creştine (?!) care cred că Biserica e demodata şi că pot alege contracepţia chimică şi mecanică pentru a se feri de o nouă sarcină!

Continuă lectura „Totul se plăteşte (III)”