Prezentarea Enciclicii „Lumen Fidei” („Lumina Credinţei”)

Lumen FideiCredinţa nu este un refugiu pentru oameni lipsiţi de curaj, ci dilatarea vieţii (Lumen fidei, nr. 53)

Unde: Capela Sf. Iosif
Când: 4, 5, 6 noiembrie 2013 în fiecare zi cu începere de la orele 17.00
Vor prezenta: Pr. Călin Bot, pr. Casian Bozântan și PS Florentin Crihălmeanu

Începută de Papa Benedict al XVI-lea, acum emerit, şi continuată şi completată de Papa Francisc, Lumen fidei (Lumina Credinţei) este un simbol al unităţii în credinţă şi al continuităţii mesajului transmis de magisteriul celor doi papi, „o cateheză la patru mâini a urmaşilor lui Petru”, cum a descris-o Card. Marc Ouellet, Prefectul Congregaţiei vaticane pentru episcopi, în cadrul prezentării oficiale organizată astăzi la Vatican. Publicată în timpul Anului Credinţei şi datată, în mod simbolic, la 29 iunie, solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, prima Scrisoare Enciclică a Papei Francisc este „despre credință” și reîntregește trilogia dedicată virtuţilor teologale începută de Benedict al XVI-lea cu enciclicele sale „despre iubire”, Deus caritas est, şi „despre speranţă”, Spe salvi.

Continuă lectura „Prezentarea Enciclicii „Lumen Fidei” („Lumina Credinţei”)”

Binecuvântarea viitoarei Catedrale a Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, la trecerea în etapa a III-a de lucru

Executarea lucrărilor la viitoarea Catedrală a Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX din Piaţa Cipariu f.n., Cluj-Napoca, a ajuns la un moment deosebit de important: turnarea unui inel de rezistenţă, din ciment, care va reduce diametrul construcţiei cu 10 m şi în care vor fi închise sute de tone de fier-beton. Momentul reprezintă un important proces tehnologic, unic ca şi complexitate în judeţul Cluj, cu un grad de dificultate deosebit, necesar pentru a trece la următoarea etapă: execuţia cupolei.

Continuă lectura „Binecuvântarea viitoarei Catedrale a Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, la trecerea în etapa a III-a de lucru”

Sâmbătă, 7 septembrie 2013, zi de rugăciune pentru pace în Siria

La această dată cu începere de la ora 9.00, în Capela Sfântul Iosif,va fi celebrată Sfânta Liturghie cu această intenție, urmată de  o venerare mariană în comuniune cu Sfântul Părinte Papa Francisc care a invocat pentru acest scop în mod special mijlocirea Sfintei Fecioare Maria:

„Mariei să îi cerem să ne ajute să răspundem la violenţă, la conflict şi la război cu forţa dialogului, a reconcilierii şi a iubirii. Ea este mamă: fie ca Ea să ne ajute să găsim pacea; noi toţi suntem fiii săi! Ajută-ne, Marie, să depăşim acest moment dificil şi să ne angajăm să construim în fiecare zi şi în fiecare loc o cultură autentică a întâlnirii şi a păcii. Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi! Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi! Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi!”.

Continuă lectura „Sâmbătă, 7 septembrie 2013, zi de rugăciune pentru pace în Siria”

Lansarea, în aula „Cardinal Dr. Iuliu Hossu” din Cluj, a cărţii „Precedenţa Răgazului” a PS Mihai Frăţilă, Episcop vicar de Bucureşti

După o primă lansare, în lumea culturală clujeană, la Librăria Humanitas, PS Mihai Frăţilă, Episcop vicar de Bucureşti, a lansat şi în mediul ecleziastic volumul său intitulat “Precedenţa Răgazului”. Evenimentul s-a desfăşurat marţi, 14 mai 2013, în aula “Cardinal Dr. Iuliu Hossu” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, în prezenţa unui public format din preoţi, persoane consacrate şi credincioşi laici care au dorit să facă încă o dată, mereu mai mult, cunoştinţă, cu un Ierarh greco-catolic dornic să comunice, să împărtăşească şi să răspândească sămânţa cuvântului purtător de Dumnezeu în “grădina” lumii contemporane.

Continuă lectura „Lansarea, în aula „Cardinal Dr. Iuliu Hossu” din Cluj, a cărţii „Precedenţa Răgazului” a PS Mihai Frăţilă, Episcop vicar de Bucureşti”

Zilele Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” la 20 de ani de la redeschidere

Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” aniversează 20 de ani de la reînfiinţare, după perioada de persecuţie comunistă a cultului greco-catolic. Cu acest prilej, vor fi organizate o serie de festivităţi ce au loc în 14 şi 15 mai 2013, în cadrul Zilelor Liceului.

Prima parte a programului s-a desfăşurat în incinta Complexului Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor sec. XX, din Piaţa Cipariu. Aici, marţi, 14 mai, de la ora 9.00, în prezenţa elevilor, a corpului profesoral şi a invitaţilor, a fost celebrat un Te Deum, în capela „Sf. Iosif”. De la ora 10.00, în Aula de conferinţe „Cardinal Dr. Iuliu Hossu”, Pr. Daniel-Petrică Tintelecan, directorul liceului, a rostit un cuvânt de deschidere, urmat de incursiuni în istoria instituţiei de învăţământ, realizate de d-na conf. univ. dr. Ana Sima şi de prof. dr. Ciprian Rad. Totodată, au fost prezentate mărturii ale unor absolvenţi ai liceului greco-catolic, din intervalul celor 20 de ani, precum şi, periodic, atmosfera sărbătorească a fost întreţinută prin intervenţii muzicale ale corului de liceeni condus de Sora Lucia OSBM.

Click aici pentru albumul foto

Am împlinit 6 ani… un călduros La mulţi şi sfinţi ani sub fructuosul protectorat al Sfântului Iosif!

Papa Francisc într-unul dintre primele sale discursuri a propus lumii o meditaţie axată pe trei verbe, care indică trei linii directoare de acţiune. Unul dintre ele era verbul „a construi – a construi Biserica. Se vorbeşte despre pietre… pietrele au tărie, dar sunt pietre vii, pietre unse de Spiritul Sfânt: „ A construi Biserica, Mireasa lui Cristos, pe acea piatră unghiulară care este însuşi Domnul”.

Continuă lectura „Am împlinit 6 ani… un călduros La mulţi şi sfinţi ani sub fructuosul protectorat al Sfântului Iosif!”