Program special în prima vineri şi în prima sâmbătă din lună

SĂ LUĂM AMINTE!

Prima săptămână din fiecare lună este în tradiţia Bisericii Catolice un nou prilej de a ne încredinţa Inimii Preasfinte a lui Isus şi Inimii Neprihănitei Fecioare Maria. Acest cult este evidenţiat prin oficii speciale în comunitatea noastră. Vă invităm la această ofertă specială care se bucură de prezenţa marianistelor în parohia noastră. Fie ca inima noastră să devină asemeni cu inima Lor. Amin.

Vineri, 2 noiembrie 2012, prima din lună, după Sfânta Liturghie de la ora 9.00, se va desfăşura o oră de Adoraţie euharistică, după următorul program:

Continuă lectura „Program special în prima vineri şi în prima sâmbătă din lună”

Pelerini în Ţara Sfântă

Ne-am întors în sfârşit în ţară după şase zile de vis în Israel şi Palestina, aşa că vrem să vă facem şi pe voi părtaşi bucuriei şi experienţelor noastre.

Ne-am pornit 26 creştini, între 14 şi 78 de ani, catolici şi ortodocşi, simpli sau titraţi, care cu avionul, care cu maşina, care cu autocarul, ne-am reunit pe Otopeni, şi după toate controalele de rutină ale oficialilor israelieni, ne-am aruncat în cursa ElAl de Tel Aviv.

La sosire, surpriză maximă, ghidul este un domn evreu născut la Iaşi, Eliav Mordechai, sau „domnul Ilie”, cum l-am apelat zilnic.

Continuă lectura „Pelerini în Ţara Sfântă”

Luna noiembrie – Luna sufletelor din Purgator

Program special de rugăciune 

JOI, 1 NOIEMBRIE 2012, ZIUA LUMINAŢIEI

Ora 06.45 Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas comunitar pentru sufletele din Purgator, agapă fraternă.

Ora 09.00 Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas comunitar pentru sufletele din Purgator, agapă fraternă (pomană pentru aceste suflete).

O lună de rugăciune pentru sufletele înaintaşilor noştri aflate în Purgator

“Dacă am şti cât este de mare puterea sfintelor suflete din Purgator şi câte haruri am putea obţine de la Dumnezeu prin mijlocirea lor, ele nu ar fi atât de uitate! Să ne rugăm mult pentru ele, pentru ca ele să se roage mult pentru noi”

Sf. Ioan Maria Vianey, parohul de Ars

Perioada optimă:

  • Intervalul 1-30 noiembrie
  • La decesul unei persoane dragi
  • Atunci când simţi chemarea să te rogi pentru cei răposaţi

Continuă lectura „O lună de rugăciune pentru sufletele înaintaşilor noştri aflate în Purgator”

Pastorația copiilor – anunțuri importante

  • Din motive obiective, vă anunţăm faptul că doamna prof. Monica Dănescu de limba franceză, va putea să vină, sâmbătă, 20 octombrie, doar de la ora 10.00. Atunci sunt invitaţi atât începătorii cât şi avansaţii.
  • De asemenea, cursurile de chitară avansaţi sunt programate în fiecare marţi între orele 18.30-19.30 în Holul expoziţional. Acestea vor începe marţi, 6 noiembrie 2012.

Un sfârşit de săptămână binecuvântat,
pr. Mircea Marţian

Pastorația copiilor – anunțuri importante

  • Întrucât până în prezent, în cadrul Clubului micului actor, nu s-au înscris suficienți copii, vă informăm faptul că, pentru acest program, continuă înscrierile până în data de 4 noiembrie 2012. Menționăm faptul că la proiect pot participa doar copii peste vârsta de 6 ani.
  • Datorită bunăvoinței dnei profesoare Roxana Marchievici (tel. 0746 -231953) se va înființa o nouă grupă de limba engleză dedicată exclusiv celor avansați, din clasele V-VIII. Această grupă își va desfășura activitatea în paralel cu cea existentă, sâmbăta, între 10.00-11.00 în Sala de cateheză de la Balconul B. Prima întâlnire: Sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Toți doritorii sunt așteptați cu drag,

Pr. Mircea Marțian,
Paroh și responsabil cu pastorația copiilor,
tel. 0745-265935