Ianuarie – luna castităţii

Începem un nou an dedicate familiei, un nou an de trăire a valorilor autentice creştine într-o societate debusolată, lovită de criza economică şi mai ales de cea morală. Ca şi membrii ai bisericii suntem obligaţi cu toţii, clerici şi laici, să luminăm, să explicăm, să ajutăm, urmând exemplul Celui care a venit pentru noi şi Mântuirea noastră.

Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult popor; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.” (Mc. 6, 34) Ia tă un moto de forţă, care să devină un deziderat pentru toţi, o obligaţie sfântă. Fără această lumină, poporul va continua să bâjbâie în întuneric, să caute fără a găsi, să se piardă.

Luna ianuarie este luna dedicată castităţii, şi cine înţelege mai bine această valoare decât creştinul, chemat să trăiască cast înainte de căsătorie (feciorie, virginitate, abstinenţă) cât şi în cadrul ei (fidelitate, respect, iubire, dăruire, unitate).

Cine umblă în curăţie, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol”  (Prov. 10, 9).

Continuă lectura „Ianuarie – luna castităţii”

Adeziune ASTRU în parohia “Andrei Mureșanu“

Prilej de nouă sărbătoare în parohia Andrei Mureșanu, în acest post al Nașterii Domnului, unde pe lângă celelalte activități dedicate membrilor parohiei, concerte, serbări, meditații, cântece și colinde care au ca scop apropierea noastră de praznicul Nașterii lui Isus Hristos, a luat ființă un nou grup parohial ASTRU, grup dedicat tinerilor din această parohie.

Duminică, 11 decembrie 2011, în parohia Andrei Mureșanu de la Capela “Sfântul Iosif”, din piața Cipariu, 6 tineri au depus adeziunea în ASTRU. Alături de noi a fost părintele Florin Isac împreună cu credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie dedicată tinerilor și familiilor tinere, de la ora 18.30, care a fost animată de către grupul care tocmai a depus adeziunea.

Primirea în ASTRU a grupului parohial a fost încântătoare şi a fost asistată de către Bogdan Bursaș, vicepreşedinte ASTRU Cluj, cel care a și înmânat noilor membrii ASTRU, însemnele acestei asociații și a explicat menirea și rolul acestei asociații pentru noi tinerii.

“Există însă un „de ce?” care este comun tuturor celor care fac parte din ASTRU şi nu numai, şi la care fiecare dintre noi este chemat să de-a un răspuns, nu numai cu cuvinte dar mai ales cu fapte“, a fost acest imbold care după un an de fructuoasă pregătire în care am străbătut împreună acest drum, ne-a determinat pe fiecare dintre noi tinerii să accedem spre noi culmi în apropierea de Dumnezeu și față de aproapele.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dăruit până acum și sperăm cu ajutorului Lui îndemnați de cuvintele și exemplul celor dinaintea noastră să fim de folos Bisericii și neamului nostru!

Anda Baciu şi Cristina Tuşa

responsabilii grupului parohial ASTRU “Andrei Mureșanu”, Cluj-Napoca

Click aici pentru articolul original

Mulţumesc!

Pe această cale doresc să mulţumesc tinerilor din Parohia noastră, pentru devotamentul şi generozitatea de care au dat dovadă de fiecare dată când s-au implicat activ în viaţa Parohiei noastre, cu ocazia Primei Sfinte Împărtăşanii şi a Întâlnirii Eparhiale ale copiilor, precum şi în alte activităţi.

Vă asigur de rugăciunile noastre, şi sper ca Bunul Dumnezeu, să vă răsplătească însutit atât în Împărăţia Sa, precum şi aici pe pământ prin daruri folositoare spre mântuire.

Doresc tuturor care au intrat în „febra” BAC-ului sau a examenului de capacitate, să aveţi baftă, cu toate că ştiu că nici unul dintre voi nu vă bazaţi pe acest lucru, dar vă fac această urare pentru ca să ne simţiţi aproape de voi.

Vă aştept ca de obicei în fiecare vineri, la biroul parohial de la ora 17.30, nu suntem mulţi, dar cu ajutorul Domnului sper ca şi alţi tineri să vină alături de noi şi de voi pentru a putea ajunge împreună în Casa Tatălui ceresc, pentru a învăţa să trăim credinţa adevărată în Isus Hristos, sub îndrumarea Spiritului Sfânt.

Continuă lectura „Mulţumesc!”

Anunţ – programele noastre catehetice şi extracatehetice intră în vacanţă

Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte calcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Vă informăm faptul că, pentru a putea participa cu mic cu mare la oficiile speciale din această perioadă, programele noastre catehetice şi extracatehetice intră în vacanţă pe perioada Săptămânii Mari şi a Săptămânii Luminate.

Programele vor fi reluate începând cu Duminica Tomii, 1 mai 2011.

Pr. Mircea Marţian

Totul se plăteşte (III)

Ne apropiem de finalul periplului nostru prin lumea întunecoasă a consecinţelor păcatului, a neplăcerilor cauzate de acţiunile noastre negative şi ne oprim acum asupra a două dintre păcatele cele mai întunecate şi mai pline de suferinţe pentru toată lumea: avortul şi adulterul.

Una dintre cele mai mari crime pe care omul lipsit de raţiune şi sentimente o comite este avortul, respectiv suprimarea voită a vieţii unui copil nenăscut, lipsit de posibilitatea de a se apăra, aflat în evoluţie sub inima mamei care teoretic, dacă nu şi practic, are datoria de a-l iubi şi a aştepta cu nerăbdare momentul primei întâlniri. Citeam o propunere de rugăciune pentru ianuarie 2010, în care suntem invitaţi să oferim o Novenă de Liturghii pentru copiii nenăscuţi, care mi-a adus în faţa ochilor un detaliu şocant: în ultimii 50 de ani s-au făcut în lume, peste un miliard de avorturi!!! Vorbim aici doar de avortul chirurgical (efectuat de medic), fără a se adăuga la calcul numărul enorm de copii ucişi de avortul chimic produs de pilula „contraceptivă”, sterilet, implanturi hormonale, pilula de a doua zi, RU486 etc. Atenţie din nou, pentru toate doamnele şi domnişoarele emancipate, de altfel bune creştine (?!) care cred că Biserica e demodata şi că pot alege contracepţia chimică şi mecanică pentru a se feri de o nouă sarcină!

Continuă lectura „Totul se plăteşte (III)”

Totul se plăteşte (II)

Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că orice păcat, orice greşeală, lasă în urmă efecte teribile pentru noi, pe care trebuie să le plătim într-o formă sau alta, datorită cărora suferinţa continuă să se facă simţită în sufletul celui / celei care a călcat Legea. Există urmări morale, pe care le sesizăm din slăbiciunea cu care facem binele, din fragilitatea hotărârilor noastre de îndreptare, luate foarte uşor însă niciodată duse la îndeplinire, din sentimentul de culpabilitate inerent comiterii păcatului, şi există „efecte secundare” fizice şi psihice pe care trebuie să le asumăm, să le anticipăm, şi, în fond, să le suferim mai departe.

În lucrarea sa Questioni di vita & di morte. 10 Interviste, filosoful italian Tommaso Scandroglio subliniază un aspect bizar al lumii moderne: e din ce în ce mai întâlnită teoria, stranie de altfel, conform căreia cine nu crede nu e obligat să respecte normele morale, pentru că acestea sunt inteligibile doar în lumina credinţei.

Continuă lectura „Totul se plăteşte (II)”

Totul se plăteşte (I)

Am primit mai zilele trecute un „link” pe Internet pentru a asculta o prelegere a deja celebrei peste ocean Pam Stenzel, una dintre promotoarele abstinenţei în rândul adolescenţilor. O femeie energică, catolică convinsă, practicantă, mamă a trei copii, care bate drumurile Americii pentru a vorbi în licee şi colegii despre cât de importantă este castitatea, iubirea autentică şi Legea lui Dumnezeu.

Deşi nu m-am aşteptat la acest lucru de la America, ţara libertăţilor tâmpe şi a dreptului de a face ce vrei, agenda acestei doamne e blocată pe următorii doi ani, semn că lumea se deşteaptă peste ocean, căutând adevăratele valori. Deja au fost înfiinţate vreo 400 de asociaţii de tineri care au promis păstrarea castităţii până la căsătorie. Să fie oare învechiţi? Nu cred. Au înţeles cu adevărat ce e important în viaţă şi respectă o decizie solemnă luată spre binele lor.

Continuă lectura „Totul se plăteşte (I)”