M-am întors de câteva zile din concediu şi după ce am depăşit nostalgia zilelor petrecute la soare, în repaus fizic aproape total, am găsit momentul unei analize obiective a vacanţei petrecute cu familia. Cât de important e să te rupi de cotidian, de rutină, de stres, de persoanele toxice, de ceasul deşteptător, de facturi, de vecini care se apucă de lucrări de amenajare a apartamentului (a se citi dărâmat de ziduri, spart de faianţă, etc.), de computer şi posturile de televiziune care te bombardează cu inepţii, scenarii apocaliptice, conspiraţii şi politică. Cât de bine e să mai trăieşti un timp de calitate alături de partenerul de viaţă, de copii, să te bucuri de ciripitul păsărelelor, de soarele arzător, de odihnă, de un moment de relaxare, de o carte bună, de un somn în aer curat sau de un ceai cu gheaţă.
Familia şi mass media
O analiză pertinentă a fenomenului mass-media în raport cu familia şi dezvoltarea ei presupune o provocare foarte serioasă de a păstra obiectivismul între un partizanat pro-mass-media (care consideră informaţia ca fiind absolut necesară, cât mai proaspătă, cât mai variată, cât mai relevantă) şi o poziţie care vede mai ales partea goală a paharului (promovarea non-valorilor, a bârfei, calomniei, pornografiei, limbajului suburban etc.).
Prin urmare va trebui să trecem în revistă ambele faţete ale problemei, cu inerentele legături cu viaţa de familie, cu dezvoltarea copiilor, a relaţiilor dintre membrii familiei, etc.
În perioada studenţiei, unul dintre profesorii de teologie numea televizorul „tabernacolul electronic”, semn al prezenţei constante în casele noastre şi semn al „adorării” pe care banalul ecran îi primeşte din partea consumatorilor. În condiţiile în care studii recente vorbesc despre mai bine de 6 ore petrecute zilnic în faţa televizorului, fina ironie n-ar mai trebui să mire pe nimeni.
Creşterea şi educarea copiilor
Paternitatea responsabilă nu presupune doar grija pe care o au soţii în a deveni părinţi, în a colabora cu Creatorul pentru a da naştere unei noi vieţi. Paternitatea responsabilă presupune şi misiunea extrem de importantă de a creşte şi educa urmaşii în spiritul muncii, respectului valorilor, în spirit creştin, etc.
Aici nu e vorba despre o simplă misiune fizică, ci în egală măsură de una spirituală, pentru că prin intermediul ei se transmite genealogia persoanei, care îşi are începutul veşnic la Dumnezeu şi la care trebuie să se şi întoarcă. Să nu omitem un alt aspect fundamental: copii sunt rodul iubirii conjugale, ai dăruirii totale, definitive şi exclusive, reciproce, dintre bărbat şi femeie.[1]
Demnitatea vieţii
Am ajuns deja la luna martie, lună dedicată vieţii şi demnităţii ei. Nu cred că mai e nevoie să trecem în revistă toată doctrina Bisericii privind viaţa, Creatorul ei, faptul că omul este nu creator şi stăpân ci administrator al ei, că omul are dreptul la viaţă şi este om din momentul conceperii, fertilizării, că avortul, eutanasia, eugenia, mentalitatea contraceptivă, reprezintă atentate la adresa demnităţii şi sanctităţii vieţii. Toate aceste elemente de doctrină şi teologie pot fi găsite în Catechismul Bisericii Catolice, într-o serie de documente magisteriale pe care le recomand cu multă căldură tuturor, de la mic la mare, de la clerici până la laici: Donum Vitae, Evangelium Vitae, Humanae Vitae, Familiaris Consortio, Caritas in Veritate, etc.
V-aş propune, prin urmare, o abordare scurtă şi sinceră a situaţiei actuale, cu plusurile şi minusurile ei, cu o accentuare a rolului nostru şi a exemplelor demne de urmat din jur.
Paternitatea responsabilă
Paternitatea umană se actualizează în mod responsabil în cadrul matrimoniului – familiei.
Unul dintre scopurile fundamentale ale căsătoriei este acela al perpetuării speciei, pentru că iubirea conjugală este fecundă prin însăşi natura sa, actul conjugal având două semnificaţii: sens unitiv (dăruirea totală şi definitivă a soţilor) şi sens procreativ (darul vieţii pentru o nouă fiinţă umană).
Se revelează astfel în mod evident demnitatea fiinţei umane, chemată să trăiască bunătatea şi fecunditatea cu care a fost înzestrată de Dumnezeu, să colaboreze cu Creatorul, participând ca părinte (mamă sau tată) la opera creatoare a lui Dumnezeu. (Gaudium et spes, 50).
Noua fiinţă umană reprezintă fructul iubirii conjugale (dăruirea reciprocă, totală, definitivă şi exclusivă între soţ şi soţie), reflectând iubirea dintre cele trei Persoane Divine, iubire ce devine fecundă în actul creaţiei.
„…Creşteţi…” (4)
După câteva noţiuni atinse în articolul anterior – dăruirea, descoperirea reciprocă, castitatea, romantismul, preludiul – continuăm sondarea lumii extraordinare a sexualităţii umane ca expresie a iubirii adevărate şi ca liant al cuplului care s-a format deja sau încearcă să-şi găsească / regăsească identitatea.
Pentru mulţi creştini, prezenţa unor astfel de articole (alături de teme pur spirituale, de pelerinaje şi sfinţiri de biserici) constituie un adevărat afront adus bunului simţ şi pudoarei. Bizar, pentru că adesea cei ruşinoşi ar dori ca aceste subiecte să fie discutate cât mai în detaliu. Biserica nu s-a ascuns niciodată, nici nu s-a ferit să spună adevărul, aşa cum a luat poziţie fermă, legitimă, cu argumente de forţă, împotriva avortului, contracepţiei, homosexualităţii, pornografiei, etc., deci nu o să o fac nici eu, cu atât mai mult cu cât puţini preoţi se focalizezază pe aceste discuţii.
„…Creşteţi…” (3)
La începuturile călătoriei noastre prin universul atât de complex al vieţii de familie vorbeam despre porunca Domnului de a creşte împreună. Ne-am oprit asupra comunicării, relaţiilor socio-umane, transparenţei, asumărilor responsabilităţilor, relaţiilor cu prietenii şi părinţii, etc. Ajungem, în sfârşit să ne oprim asupra unui subiect delicat, mai ales din pricina pudibonderiei noastre şi, adesea, a ignoranţei – intimitatea în cuplu.
Relaţia intimă are două urmări pe care oricine le cunoaşte şi le poate anticipa: plăcerea şi procreerea. Despre procreere, despre paternitatea responsabilă, vom vorbi într-un număr viitor. De data aceasta ne limităm asupra plăcerii, asupra creşterii la nivelul intimităţii, asupra caracterului unitiv al sexualităţii umane.